De când a început campania electorală, am început și eu să mai deschid televizorul, că în rest nu prea o fac. Am vrut să văd părerile oamenilor, chit că fac parte din politică sau nu. Nu am vrut să văd programe politice, economice, sociale și alte alea, pentru că era evident că nu vor exista. Nu m-am înșelat. Au fost, însă, din plin, acuze. Atâtea acuze câte n-am văzut de ani de zile. Era totuși, la mijloc, un mandat prezidențial. Apogeul a fost, evident, confruntarea finală dintre Mircea Geoană și Traian Băsescu, de joia trecută.

Și până atunci, dar cu atât mai mult după, am avut foarte multe discuții cu diverse persoane despre candidatul pe care urmează să-l votăm. Și știți ce am observat? Că ura arătată la televizor s-a împrăștiat în popor. Toți sunt înverșunați, toți au un preferat, unii nu-l suferă pe Băse, alții pe Geoană, alții au fost păcăliți de Antonescu în primul tur și nu votează alianța nici în ruptul capului și așa mai departe. Ceea ce nu știu eu, n-am putut să înțeleg, este de unde atâta înflăcărare pentru un candidat sau altul. În clasă la mine a fost dezastru, chiar dacă proporțiile au fost clar împotriva lui Geoană. Ne-am certat, am dezbătut, ne-am dat cu părerea, ne-am interesat, am aflat, de parcă noi eram acolo, de parcă noi candidam. Ne-am certat așa de rău încât am crezut, la un moment dat, că unii sunt în staff-urile de campanie ale consiliilor județene, că altfel nu pot să înțeleg de unde atâta răutate și atâta ură spre un candidat sau altul.

Am auzit lucruri gen „va face!”, „nu va face”, „e mai bun”, „e un comunist”, „mogulii, jos mogulii”, de parcă respectivii care le rosteau aveau vreun interes. Bine, interesul național este pus în mod normal pe primul loc, doar că dacă încă nu ați înțeles, toate conflictele astea politice între noi nu duc la nimic bun. Pentru că noi suntem un factor decizional doar atunci când mergem să ștampilăm. Prin votul pe care îl dăm acordăm, pentru alți cinci ani, drepturi depline celor în căsuța cărora ștampilăm. Le acordăm până și dreptul la viața noastră, un pic mai indirect spus, pentru că în ăia cinci ani nu vom mai fi întrebați ce și cum. Factorul decizional nu mai este poporul, ci omul care a luat 50% + 1.

Unde vreau să ajung, de fapt. La faptul că niciunul dintre noi nu câștigă nimic. Ah, bine țara va merge ori rău, ori și mai rău, dar personal, tu, contribuabil, nu vei câștiga nimic. Așa cum a fost mereu. Și dacă tot ajungem la concluzia asta, atunci de ce să ne mai certăm între noi? Fiecare a fost la urne să-și exprime votul, este dreptul nostru. Dar asta nu trebuie să ne facă să avem așa o atitudine înflăcărată împotriva unuia, sau pentru altul, că nouă nu ne intră absolut nimic în buzunar. Nu te vei îmbogăți nici tu, nici prietenul tău, și nici pensia bunicilor tăi nu va crește așa încât să fie mulțumiți. Ați votat, n-ați votat, e opinia voastră, trebuie respectată. Campania s-a încheiat, afișele electorale au dispărut, revenim la normal acum.