Gata, a trecut și Webstock 2009. Am ajuns târziu, am plecat devreme. Adică am prin doar sesiunile trei și patru (workshop-urile). În sesiunea trei i-am ascultat pe Alex Cristache, Alexandru Negrea și Costin Cocioabă, care au vorbit despre bloguri, în special cele de nișă, despre un pic de personal branding, și despre anumite sfaturi în legătură cu activitatea de blogger. În sesiunea patru au vorbit Ionuț Oprea, Radu Spineanu și, preferatul meu, Bobby Voicu. Am prins și vreo cinci minute din workshop-ul „Microblogging”, unde se vorbea despre clona Twitterului în România. S-a mai vorbit despre marketingul afiliat și despre câștigurile indirecte din blogging.

Nu am mai stat și la gala premiilor Webstock 2009, am plecat cu Eugen spre minunata lume subterană a metrourilor, apoi fiecare a luat-o spre casă. Pe scurt, Webstock 2009 a fost ok, dar mi-ar fi plăcut să pot ajunge mai devreme, să prind și primele două sesiuni. Dar na, nu în fiecare zi iei carnetul de șofer, corect?

Acum ceva timp a fost RoTwitter Conference (chiar dacă nu e singurul care a făcut un rezumat bun al conferinței, linkul merge spre Buddha). Bun, adică s-au adunat foarte mulți utlizatori de Twitter, mulți dintre ei oameni de bază ai blogosferei, și au discutat despre ce înseamnă platforma asta socială. Cu ce se mănâncă, cine o folosește și cum trebuie folosită. În fine, mi se pare aiurea să existe niște standarde pentru folosirea rețelelor de socializare, dar să zicem că le luăm ca pe niște sfaturi. Am auzit eu că se spune despre Twitter că este ba rețea de socializare, ba rețea de informare. Unii spun că ajută enorm, alții că nu ajută la nimic.

Bobby spune că Twitterul e o comunitate, iar Adrian Soare spune că Twitterul este de fapt sinonim cu comunicarea. De acord cu ambii. Că da, e bine să ne învețe și ce e ăla TweetDeck, și cum trebuie folosit, e bine să facem și conferințe despre el, e bine să urmărim mii de oameni, e bine să dăm RT-uri, dar până una alta, Twitter-ul este o rețea de socializare.

Bobby Voicu mai spunea că dacă nu urmărești multă lume, ești fițos. Și da, și în asta cred. Parțial. Dacă-mi verific mail-ul, printre ultimii care mă urmărește pe Twitter este bisericata.com. Cu tot respectul pentru Divinitate (și pentru ei, bineînțeles, nu-i cunosc), dar tu ai i-ai da follow înapoi? Așa mă gândeam și eu. Dar sunt bloggeri pe Twitter care urmăresc 5 persoane. Da, Zoso. Ok, e problema lui câți urmărește, că nu îmi intră mie bani în buzunar dacă mai adaugă 30, nici atât dacă m-ar urmări pe mine (ceea ce nu știu de ce ar face-o), dar … 5 persoane? Nu sună un pic a „ce jos sunteți voi, ce sus sunt eu”? Ceea ce, din nou, nu contest. N-am nimic cu persoana Zoso, cu bloggerul Zoso, și nici atât cu utilizatorul de Twitter Zoso, dar tot îmi sună un pic a privit de sus.

Bun, trecem peste asta. Ajungem la rețea de informare, cum s-a spus despre Twitter că este. Cum ne spunea Florin Grozea, că el a vorbit despre informații, filtre, selectare și consilieri personali. Bun, rețea de informare. Adică tu întrebi, altul răspunde. Pe asta o știam, că nu aveam nevoie de genii să îmi spună. Dar cred că s-a uitat esențialul. Cred că s-a uitat de fapt problema adevărată a Twitter-ului. Măi, oameni buni, nu se răspunde la mesaje. Asta e problema. Pentru asta ar trebui să existe conferințe, dacă tot le facem. Că da, e bine și cu toate astea de până acum, dar dacă twitter ar fi fost singura rețea de informare, păi eu nici până în ziua de azi nu știam cine a intrat în Parlamentul European. Nu, nu e relevantă întrebarea, nici nu are importanță. E luată ca un simplu exemplu, scoateți-o din context. Dacă nu exista vreo altă modalitate de informare, eu nici până azi nu aflam. Păi cum poți considera Twitter o rețea de informare atât timp cât la o astfel de întrebare (simplă, al cărei răspuns ia două secunde), nu s-a găsit o rezolvare? Să fie sila? Să fie aceeași „privire de sus”? Da, bineînțeles că aia e, că nu cred că din 75 de oameni care mă urmăresc nu știa niciunul. Și da, puteam să mă duc pe Google să mă uit, dar nu am vrut. Am zis că trebuie și eu să fiu în rând cu lumea, să folosesc Twitter-ul așa cum am auzit eu de pe la conferințe. Nu, problemele și rezolvările lor nu stau în conferințe. Ele stau în bunul simț de a răspunde la niște întrebări cât de simple. De acolo începe socializarea. Aia este Twitter-ul.

P.S.: Ăsta nu e un post în care să acuz pe nimeni de nimic. Am tot respectul pentru toți cei care au primit link aici, dar și pentru mulți alții care nu l-au primit, dar care au fost la acea conferință. Eu mi-am exprimat părerea despre serviciu Twitter folosind niște exemple concrete.

P.S. 2: Din cauza unor probleme avute cu accesarea blogului, a trebuit să șterg fișierul cu traducerea temei. După cum vedeți, pe aici e în română, pe dincolo e în engleză. Dacă voi avea timp, voi traduce singur tema, că nu cunoștințele îmi lipsesc. Dacă nu, rămâne așa, că nu cred că vă deranjează.