Maracana. Stadionul unde multe dintre visele fotbali?ti lo

r tineri se împlinesc. O altfel de Maracana decât cea cunoscut? în lume pentru cei aproape de 90.000 de suporteri pe care-i poate închide în mrejele sale. O Maracana româneasc?. Maracana ploie?tean?, de fapt. Acolo unde, ani la rând, s-a jucat fotbal pe beton la „por?ile” unde trebuiau b?tute covoare. Genera?ii dup? genera?ii, înc? de pe vremea când în parcare erau 5 ma?ini, ?i-au ar? tat acolo talentele fotbalistice.

Pân? la noi. Pentru c? dup? normala evolu?ie, parcarea s-a umplut. Atât cu ma?ini, cât ?i cu proprietari. Proprietari de ma?ini, bineîn?eles, c? doar nu sunt de sine st?t?toare.

Ma?inile nu sunt problemele cele mai mari, c? doar talenta?ii de noi le folosim ca jaloane. Proprietarii sunt problemele principale. Mai ales cei boga?i, cu ma?ini scumpe. ?i pe de o parte îi pot în?elege, chiar dac? nici noi nu suntem a?a animale. Dar pe de alt? parte … am atât de multe de zis. În primul rând sunt ni?te putori. Sunt locuri de parcare ?i mai departe de terenul de fotbal, dar refuz? s? parcheze acolo din lejeritate. Prefer? s? pun? ma?ina ca balega-n drum, ?i mi?cându-?i posteriorul de balen?, s? se deplaseze spre scara blocului uitându-se viclean c?tre noi: „V-am tras-o!”. Iar noi, viclean c?tre balen?, cu o durere de copil în suflet: „Pe riscul t?u.”

Dar r?zboiul psihologic nu se opre?te aici. Ne urm?re?te de la balcon, gata gata s? ne spun? s? plec?m acas?, de parc? noi nu locuim chiar acolo. Dac? nu plec?m vine ?i mut? ma?ina în mijlocul por?ii. Mai joac?-te … sârba. Bineîn?eles c? ei câ?tig? mereu. Problema mea este alta. Acum cinci ani când plozii lor loveau ma?ini la foc automat, de ce nu le-au spus s? se opreasc?? Doar pentru c? sunt ai lor? Asta m? deranjeaz? cel mai mult. Când e vorba de tine, taci. Când e vorba de al?ii, ridic? glasul. C? e?ti ?mecher, ai beamveu, iar cel?lalt n-are. Sau dac? spun „cel?lant”, în?elegi mai bine?

În Danemarca am înv??at ceva. ?i anume c? tipul ?sta de om este, de fapt, un inferior. Ah, bun, are bani, ma?ini ?i case. Bun, ?i? Tot un inferior r?mâne. Un needucat, f?r? ?coal? (sau dac? are, terminat? pe bani). Oameni care, contrar unei replici cunoscute, s-au n?scut mai egali decât al?ii. Datorit? statutului financiar, s-au n?scut cu o ?ans? în plus fa?? de ceilal?i. Oameni de ban-gata care cred c

? totul li se cuvine doar pentru c? pe „flutura?” sunt multe zero-uri. Ni?te oameni care într-o ?ar? civilizat? ar ajunge plini de flegme. Ar sta undeva la col?, departe de societate, pentru c? sunt oameni care nu se pot integra într-o lume normal?, unde lucrurile decurg exact ca în abecedarul democra?iei. Ei, obi?nui?i fiind cu drepturile de acas?, ar da de un zid în afara ??rii. Acolo unde ar sta la coad? dup? oricine, unde ar sta la rând la benzin?, ?i unde comenzile lor ar însemna nimic. „Du-te acas? la tine ?i joac?-te!” ar primi ca r? spuns o perioad

? de ignorare sau, în cel mai r?u caz, un deget mijlociu din partea interlocutorului. ?i atunci ce vei face? Vei coborî la copii ?i îi vei bate?

Înainte s? plec m? certam înc? pentru peticul ?la de parcare. D?deam orice s? mai joc zece minute de fotbal. ?i, de cele mai multe ori, pierdeam. Pentru c? dup? cum am spus ?i mai devreme, nesim?itul vine ?i mut? ma?ina a?a încât nu mai po?i juca. Acum, când am realizat câ?i bani dau pe c?c??ei din ??tia ?i pe figurile lor, nici nu prea mai am chef s? m? cert cu ei. Mai bine m? duc cu mai mul?i, închiriez un teren undeva, ?i juc?m acolo. Dar mârlanul va crede c? el a fost motivul pentru care am plecat ?i nu ne mai juc?m acolo. ?i ego-ul lui se va m?ri, se va umfla pipota în el. Când va trece pe lâng? noi va umfla pieptul, va ridica nasul ?i sprânceana ?i ne va spune „Salut, b?ie?i!”. ?i-atunci, nu-?i vine s?-l plezne?ti pe libidinos?

Eu ?tiu una ?i bun?, ? i asta de mult t

imp, nu de ieri, de azi. Dac? te apuci de un lucru, fii sigur nu doar c? îl po?i duce la cap?t, dar fii sigur c? e?ti bun la acel lucru. Fii sigur c? nu te apuci s?-l faci doar de dragul de a mai face un lucru. Informeaz?-te, cite?te, întreab?, caut?, ?i dup? ce e?ti sigur c? ?tii ce trebuie s? faci, apuc?-te. ?i dac? te-ai apucat, du totul pân? la cap?t, nu te opri la mijloc, pentru c? nu ai rezolvat nimic. Este una dintre regulile de bun sim? ale omenirii ?i n-ai nimic de pierdut dac? o respec?i.

De ani de zile în România e reform? în înv???mânt. C? se scoate BAC-ul, c? r?mâne, c? nu vor mai fii a?a de multe materii, c? va fi mai u?or, c? se pun subiectele pe net, c

? nu se mai pun, c? scoatem Capacitatea, c? le numim Teste Na?ionale, ca ?i cum numele era problema; c? b?g?m teze na?ionale, c? ducem la 12 clase înv???mântul obligatoriu, c? se vor da examene în clasa a IV-a, c? nu se vor da, c? se face repartizarea în clasa a 10-a dup? medii. V-am plictisit deja, nu

? P?i nu e de mirare, ?i Ministerul Educa?iei m-a plictisit pe mine. ?i ?tiu c? nu sunt singurul scârbit de aceast? reform? care pe alocuri întârzie s? apar?, iar unde apare e deficitar aplicat?.

Nu cred c? Ministerul Educa?iei ?i Cercet?rii are un plan stabilit pentru reform?, c? suntem obi?nui?i cu tot felul de transform?ri structurale care nu sunt aplicate în veci. N-au un plan exact pe care s? ni-l pun? pe mas? ?i s? ne zic? „Uite b?i pro?tilor, asta facem”. Nimic. Fac ?i ei reform? dup? ureche. Au v?zut c? ?i în alte ??ri se dore?te realizarea unei reforme în înv???mânt, ?i au zis s? fac? ?i ei. Prin nesiguran?a de care dau dovada arat? c? nu au avut nimic stabilit dinainte. P?i ori scoatem BAC-ul, ori îl l?s?m. Ori redenumim Capacitatea (repet, nu în?eleg de ce trebuia redenumit?) ori schimb?m formatul în Teze Na?ionale. Acum iar vor s? introduc? Testele Na?ionale. Nici ei nu sunt siguri dac? se va da sau nu examen în clasa a IV-a. Nu vi se pare c? sunt cam nehot?râ?i pentru ni?te exper?i în domeniu, care ar trebui s? aplice o reform? într-o sfer? de activitate care nu doar c

? e important?, dar nici nu are rezultate grozave în acest moment?

?i când v-am zis c? vor s? fac? reform? dup? ureche, ?tiam ce vorbesc. Pentru c? au auzit ei c? în alte ??ri elevii au mult mai pu?ine ore de curs decât în România (exemplul pot fi sunt eu, cu 15 ore pe s?pt?mân?). ?i totu?i, sistemul de înv???mânt de aici e impecabil, chiar dac? ?i ei vor s? aplice o reform?. ?i unul dintre obiectivele clare este îmbun?t??irea materiei înv??ate la matematic?. E singurul obiectiv de care ?tiu, dar m?car ei au un obiectiv bine stabilit. Acas?? Vor s? scurteze programul elevilor care dup? ce c? nici nu prea vin la ?coal?, au vezi Doamne prea multe ore. ?i cum fac asta? Sco?ând orele de sport.

La început pentru unii nu pare un lucru r?u. ?i-a?a mul?i sunt ni?te putori inimaginabile, enervate de faptul c? sunt sili?i s? vina cu echipamentul de sport la ora de educa?ie fizic?. Mul?i vin ?i stau pe banc?, doar prezentând echipamentul ca o scuz? pentru a nu primi absen??. Al?ii sunt accidenta?i mereu. Al?ii au adeverin?? cum c? n-au voie s? fac? sport, luat? ?i aia pe ni?te b?nu?i. Dar cu cei care vor s? fac? ora de sport ?i cu cei care nu lipsesc niciodat? ce se va întâmpla? P?i s? se duc? s? fac? sport în particular. Ei na, ce solu?ie ne-a dat Ministerul. Poate sunt unii care nu vor s? fac? sport de performan??, dar totu?i vor s? mai dea cu piciorul în minge din când în când. ?i unde s? fac? asta dac? nu la ?coal?, c? spa?iile de relaxare dispar, ap?rând în locul lor gigan?i de beton. De ce nu se scot orele de desen ?i muzic?? De ce tocmai cele de sport? La ce m? ajut? muzica ?i desenul? Dac? vreau s? m? fac pictor m? duc la o ?coal? de arte. Dac? vreau s? m? fac pop-star nu îmi trebuie orele de muzic? de la ?coal?. Îmi trebuie un manager bun, s? ar?t cât de cât bine ?i s? fac anumite favoruri a?a, din când în când. ?i uite-m? ?i pe mine pe scen?. Deci, de ce ora de sport?

N-am tr?it atunci, dar am citit ?i m-am informat mult despre perioada comunismului din România. Dac? mi-a pl?cut ceva pe vremea aia, era faptul c? sportul era foarte important. Sportul e cel mai bun ambasador, spunea o vorb? cândva. ?i da, ?sta e adev?rul. Dac? te duci în Germania, to?i ne ?tiu de N?stase, Hagi ?i Nadia, corect? La fel ?i în America sau Fran?a. În Canada sunt Bute ?i Doroftei. În Italia sunt Chivu ?i Mutu (din p?cate acolo nu ei sunt figurile române?ti cele mai importante). Sportul este un ambasador. România a mai scos din când în când capul în lume datorit? sportului. Handbal seniori, de câteva ori campioni mondiali, handbal tineret, ?i acolo de câteva ori campioni mondiali. Gimastic?, ?i acolo campioni mondiali, olimpici, europeni. Canotaj ?i atletism? ?i acolo cam de toate. Fotbal? Nu medalii, dar ne mândrim cu Genera?ia de Aur. Mai trebuie alte exemple? Nu sunt de ajuns cele prezentate acum pentru ca tembelii ?ia de la Minister s? în?eleag? ce înseamn? sportul?

Scoate?i ora de muzic?, scoate?i ora de desen, scoate?i c?catul ala de chimie la clasele de filologie, scoate?i drigen?ia, scoate?i ce vre?i voi, dar nu scoate?i sportul. Sunt dou? ore pe s?pt?mân?, la anumite clase doar una, nu cred c? ele ocup? cel mai mult din orar. O reform? în înv???mânt nu se face sco?ând orele de educa?ie fizic?, ci preg?tind dinainte o strategie pe termen scurt, mediu ?i lung. ?i cel mai important, strategia asta trebuie f?cut? de persoane care se pricep, nu de unii ca ?oferul lui Boc, care a fost angajat consilier prin Guvern. Chestia asta pe care ei o numesc reform? nu este de fapt reform?. E o cacealma f?cut? de ei ca s? arate poporului c? da, înc? ne intereseaz? soarta tinerelor vl?stare ale societ??ii. Eu nu cred c? îi intereseaz? a?a de mult. Pân? la urm? de ce i-ar interesa? Au ceva de câ?tigat buzunarele lor? Nu? A?a credeam ?i eu.

În ziua de azi toat? lumea e bolnav?. P?mântul sufer? de înc?lzire global?, ?i totu?i nou? înc? ne e frig. Tremur?m de sub cele dou? perechi de ?osete, izmene, puloverul de lân? tricotat de bunica pe vremea r?zboiului, geaca de ski. Avem ?i fes ?i mânu?i, ?i totu?i înc? ne e frig. Inevitabil, r?cim. Ne curge nasul, tu?im, tremur?m, frisoane, dureri de cap, pastile, ceai ?i tot tacâmul. M? uit în jurul meu; toat? lumea î?i sufl? nasul. Altul ?i-a uitat ?erve?elele acas? a?a c?-?i trage mucii, ?i atât. Colegul din fa?? tu?e?te de mama focului. Diminea?? în tren, tipa din spatele meu a str?nutat de 8 ori în 40 de minute. To?i sunt ro?ii la fa??. Ce ave?i m? de r?ci?i cu to?ii ?

Pe mine nu m

? afecteaz?. Eu sunt s?n?tos. Dar s?n?tos tun. Îmi mai curg ?i mie lumân?rile, dar pentru asta nu trebuie nici spitalizare ?i nici stat acas?. De fapt, de mic fiind, am fost s?n?tos. Poate c? a fost f

aptul c? nu am stat niciodat? departe de sport. ?i nici el de mine. L-am iubit ?i m-a iubit. A fost o rela?ie strâns? între noi. ?i cum nu l-am l?sat la greu, nici el nu m-a dezam?git când aveam nevoie. Mi-a transformat organismul într-unul solid, cu anticorpi pe care uneori îi ?i simt cum se bat cu viru?ii în?untrul meu. ?i niciodat? nu cedeaz?. Se bat pân? la epuizare. Dau cu pumnii, cu picioarele, ba uneori chiar mai ?i tri?eaz?, dar scopul scuz? mijloacele. M? trimit la culcare la momentul potrivit, se reîncarc? ?i apoi purced iar la lupt?. Ca ?tefan la Vaslui, care cu trei surcele a c?s?pit 120 000 de turci. Sau ca Mihai la C?lug?reni când a b?tut peste 100 000 de oameni cu 16 000 de români ?i 12 tunuri. Viru?ii nu ?i-au dat seama c? jucând în deplasare, în corpul meu, n-au nicio ?ans?. Anticorpii mei sunt cunoscu?i pentru duritatea cu care înfig crampoanele în gleznele adversarilor. Nu mi-e fric? de boli. ?tiu c? am în mine mici organisme care ar lupta pân? în ultima clip? ca s? m? scape de r?ceal?. Bineîn?eles c? nu doar sportul m-a f?cut a?a. Cu siguran?? am ceva ?i de la p?rin?i, dar sunt sigur c? efectul activit??ilor sportive asupra mea a fost în totalitate pozitiv.

De când m? ?tiu am fost s?n?tos. Asta de pe la 6-7 ani, c? înainte de asta nu m? prea ?tiam. Am fost bolnav r?u de 2-3 ori probabil, ?i cam atât. Într-adev?r, ultima dat? când am fost a fost d-aia nasoal?, cu spital. Dar totul a trecut cu bine, am sc?pat ?i f?r? opera?ie, ?i m-am înv??at ?i minte c? iarna e periculoas?. P?i cine umbla cu gel în cap pe +5 grade iarna ? Bine, nu v

? imagina?i c? acum port trei c?ciuli. Dar m?car am renun?at la gel, c? era crim? pe vremea asta s? ie?i cu capul ud afar?. Plus de asta, tocmai acum când stau într-o ?ar? unde z?pada e chiar mai rar întâlnit? decât în România, m-am gândit s? port mânu?i. Dup? ce ani de zile degetele mele au trecut de nenum?rate ori prin procesul înghe?-dezghe?, mi-a venit mintea la cap (sau la mâini) ?i mi-am investit profitul din afaceri într-o pereche de mânu?i din aia pentru Polul Nord. Plus geaca groas?, cu care nu mi-ar fi frig nici la ski. ?i uneori ?i fesul. La izmene n-am ajuns înc?, dar situa?iile disperate cer m?suri disperate. M? pot ruga doar s? nu devin? ?i mai frig decât este deja. Bag toat? fa?a în gulerul mare al gecii ?i gata, nu îmi mai e frig. Ar?t ca un cani?. Nici ochii nu mi se mai vâd. Nici nu mai v?d pe unde merg, dar m?car n-o s? r?cesc.

E decembrie, ianuarie, vine februarie, curând martie … ?i apar ghioceii. A venit prim?vara. Nu mai e frig. Nu mai folosim nici c?ciuli, nici mânu?i. Izmenele deja sunt b?gate la naftalin? pân? în noiembrie. Geaca de ski e sus în dulap. Putem acum s? scoatem ?i gelul din baie. Dar dup? ce ne-am obosit atât s? ne lupt?m cu bolile iernii, cu mucii curgând din nas ca apa de la robinet sau cu tusea, am obosit. Celulele noastre au obosit.

?i vine astenia de prim?var?. Pentru asta nu trebuie s? cumperi pastile, ci fructe. Bagi banane ?i portocale în tine pân?-?i trece melancolia. Dar trece ?i asta. ?i vine vara. Îmi trimit anticorpii la relaxare, la ni?te b?i termale ?i la saun?. Au timp câteva luni bune s? se odihneasc?. Îi umplu iar cu energie adus? de pe maidan de la fotbal. ?i uite a?a sunt mereu preg?tit pentru urm?toarea iarn?. Mo?u’ s? fie, pe toate celelalte le rezolv?m noi.

P.S.: În weekend nu ne auzim, a?a c? am f?cut un mic efort ?i am scris dou? articole azi. Cel de-al doilea se posteaz? automat sâmb?t? la prima or?. Un weekend pl?cut v? urez, chiar dac? e doar joi. Al?ii de-abia au luat vacan?? :D

Am v?zut la ma i

mul?i articole de ge n

ul acesta, comparându-?i copil?ria zbuciumat? cu cea a copiilor de ban-gata din ziua de azi. Sau pur ?i simplu, povestindu-?i momentele preferate din copil?rie, cum a fost prima zi de ?coal?, ce s-a întâmplat când ai venit cu primul insuficient acas?, ce te-a marcat cel mai mult etc. Am vrut ?i eu s? povestesc ceva din copil?ria mea. Poate peste ani m? lovesc la cap ?i o uit. O s? am de unde s? mi-o amintesc.

M-am hot?rât s? scriu acest articol pentru c? în curând fac 18 ani. La vârsta majoratului mul?i consider? c? nu mai sunt copii. Eu unul, a? vrea s? am suflet de copil mereu. S? m? uit în mine ?i s?-l v?d pe Christian de la 10 ani. Am realizat îns? c? nu po?i fi copil toat? via?a. Po?i s? te sim?i copil, s? vrei s? fii copil sau s? crezi c? e?ti. La un moment dat îns? grijile vie?ii vor bate ?i la tine la u??. Atunci vei da cu curul de p?mânt ?i vei realiza, ?ocat, c? nu mai e?ti copil.

Eu m? încadrez la primele dou? categorii de mai sus. Copil?ria mea a fost fericit?, cu bune ?i cu rele. ?i asta se reflect? cel mai mult în ceea ce sunt azi. Ac?iunile din trecut m? definesc a fii ceea ce sunt ast?zi. Nu; nu elev de schimb. Îmi contureaz? caracterul, concep?ia despre viitor ?i modalitatea de a gândi.

Am fost ?i eu la ?coal? ca toat? lumea. La una de cartier primii 4 ani, în 25-ul din nordul Ploie?tiului. ?ti?i voi, acolo în spatele pie?ei. Într-o pia?? în care ?in minte c? era un magazin cu o brânz? gustoas? de-?i venea s? fugi pân? acas? doar ca s-o po?i pune mai repede pe mas?. ?i covrigii de la gogo?eria care mai func?iona ?i vara trecut?. Nu mai ?in minte nimic din prima zi de ?coal?. ?tiu c? în primii doi ani am avut o înv???toare de nota 10, pe care ulterior am întâlnit-o ca profesoar? în Liceul Pedagogic, iar în ultimii doi o înv???toare mai b?trân?. ?coala mea primar? a fost ca un basm. Personajul principal, pozitiv, caracterizat mereu în antitez? cu cel negativ. Cam a?a a fost cu înv???toarele mele. În primii doi ani mi-a pl?cut ?coala. A?a cum ulterior avea s?-mi plac? fizica, tot datorit? profesoarei pe care am avut norocul s? o am. În ultimii doi, de-abia a?teptam s? se termine ziua s? pot pleca la antrenament. Pe lâng? cele dou? înv???toare pe care le-am avut, plus scârba gras? de profesoar? de german?, am mai avut ?i alt? profesor?. Antrenoare mai bine zis. Cea de la înot. Nu-i voi da numele. Dar mereu când o întâlneam pe strad? o salutam cu tot respectul cuvenit. Nu pentru c? ne rupea oasele la VEGA în bazin, nici pentru c? nu ne b?tea cum f?ceau celelalte profesoare, ci pentru c? a fost primul meu antrenor. Antrenori care ulterior mi-au ghidat via?a sportiv?, chiar dac? în alt sport. De la 1 mai la Uztel, de la Uztel la Blåbjerg HK, ?i sper din var? ?i retur. Am respectat-o a?a cum respect orice om care face sport, orice om care face sport din pl?cere mai ales, nu ca mercenarii din fotbalul de azi, care declar? c? vor s? li se ridice statuie. Pentru ce statuie ? Pentru c? ?i-au f?cut treaba pentru care sunt pl?ti?i, pentru c? au învins.

Înotul a reprezentat o parte important? a primilor patru ani de ?coal?. ?i acum mai ?in minte carne?elul cu timpuri de la concursurile pe care le aveam. ?i n-am s? uit nici concursurile. Clubul sportiv (dac? se putea numi a?a) avea un VAN mic, ceva de genul ?sta. Imagineaz?-?i 15-16 persoane mergând într-un d-?sta 12 ore pân? la Arad. Am ajuns acolo mai obosi?i decât am fi fost dup? o competi?ie. Au venit pe rând Bac?u, Pite?ti, Bucure?ti, Bra?ov. ?in minte c? cel mai bun loc al meu a fost un 29 na?ional la fluture, care era de-altfel ?i proba mea preferat?, la Bac?u. De fapt, era singura prob? unde la ?tafet? nu era b?taie. Se ?tia mereu cine înoat? fluturele. Mai ?in minte un lucru. Eram tot la Bac?u parc?, preg?tit pentru proba de spate. Pe la mijlocul bazinului m-am uitat în stânga, c?utând în tribun? ochii antrenoarei, a?teptând disperat un sfat. Ceva nu mergea bine. Nu s-a putut pentru c? vorbea la telefon. Cu mama :). Mi s-a p?rut destul de amuzant c? a sunat chiar când eu eram în timpul concursului.

Ca s? revin la ?coal?, am fost un elev bun. În primii patru ani am înv??at mai mult de fric? decât de nevoie. De mic am fost înv??at c? singura mea treab?, copil fiind, este s? înv?? ?i s? ascult de p?rin?i. A?a c? am încercat pe cât m? ?ineau puterile s? îmi mul?umesc p?rin?ii. Nu am reu?it mereu. Trebuia s? vin acas? mereu cu FB. Chiar, mai ?ti?i bazaconiile alea de calificative? B?i ce fric? au b?gat în mine patru ani de zile. Spre bucuria mea, num?rate, am venit acas? de-a lungul a patru ani cu 13 B. În clasa întâi nu am avut niciunul. În rest, pe linie, FB timp de patru ani. A?a c?, în ochii mei, mi-am mul?umit mereu p?rin?ii când eram mic. Chiar dac? ei voiau mai mult. E p?cat s? nu încerci mai mult când ?tii c? se poate. S-a terminat ?i ?coala primar?, fiind singurul din clas? care nu am continuat în 25, ?i implicit, ?i la înot. A fost trist, dar a trecut. Nu-mi pare r?u c? am plecat în Pedagogic. Îmi pare r?u îns? c? soarta acestui liceu st? în mâinile unor comuni?ti incapabili, cu titulatur? de directori.

?i a venit gimnaziul. Sc?pasem de calificative. Veneau îns? notele. Ei bine, astea m-au speriat ?i mai mult :)). În primii doi ani am încercat s? continui tradi?ia din primar?, intimidat fiind de impactul pe care-l poate lua liceul asupra mea ?i al viitorului meu. Era ?i asta ceva nou, la fel cum e ?i prima zi din clasa întâi. De prin a ?aptea am început s?-mi pun la treab? neuronii mai mult, ?i am realizat c? se poate ?i f?r? a?a de mult efort. Într-un cuvânt, mai pu?ine teme, mai mult? distrac?ie ?i mai mult? libertate. Doar n-aveam s? stau toata via?a cu nasul în c?r?i. Spre surprinderea mea, a mers ?i a?a mediile sc?zând cu mult prea pu?in ca s? se observe c? îmi schimbasem stilul. ?i uite a?a a venit ?i Capacitatea. Am trecut-o fâlfâind, mi s-a p?rut u?or, dar mi-am f?cut p?rin?ii s? aib? emo?ii c? … „nu intru”. Am intrat la filo-german?, acolo unde am vrut, chiar printre primii, ?i i-am lini?tit ?i pe ai mei. De fapt, m-am lini?tit ?i pe mine. Nu voiam s? aud replica celebr? „?i-am zis eu”, a?a c? v?zându-i c? se agit? începeam s? m? întreb dac? nu cumva au dreptate. N-au avut. Ba dimpotriv?, au fost departe de a o avea.

Liceul, cei mai frumo?i patru ani cic?, a început tot în Pedagogic. Nu mi-a pl?cut excesiv de mult clasa mea, lucru pe care nu m-am temut s?-l ar?t printr-o atitudine de nep?sare, în principal. Pur ?i simplu suntem în acela?i catalog, dar nimic mai mult. De fapt, acum, eram în acela?i catalog. Sper ?i la anul s? mai fiu. Dar asta e alt? sup? de pui. Primii doi ani de liceu au trecut repede. Am suferit împreun?, am fost ?i ferici?i împreun?, ne-am certat, ne-am împ?cat, am f?cut tâmpenii, am mers în excursii, am dat petreceri, am copiat, n-am copiat c? n-am putut, am luat note mici, note mari, note ?i mai mari, dar cel mai important, ne-am f?cut prieteni. Nu mul?i, dar prieteni în adev?ratul sens al cuvântului. Nu ?la care nu te bârfe?te, c? sunt sigur c? a?a ceva nu exist?. Ci ?la care te bârfe?te mai pu?in sau care o face pentru c?, poate, i-o fi dor de tine. Am învâ?at al?turi de ei multe. Ar mai fi fost destule de asimilat, dar poate c? ei o fac, chiar acum, în timp ce eu mi-am ales alt

? cale. Cam aici se încheie copil?ria mea. Când am aflat c? voi fi elev de schimb.

În copil?rie m-au b?tut ai mei la cap, ?i în cap, ca s? citesc. N-am f?cut-o foarte des, pentru c? nu-mi pl?cea. Totu?i, mai bine mai târziu decât niciodat?. A început s?-mi plac? s? citesc târzior, ?i am realizat c? ceea ce nu-mi pl?cea era de fapt ceea ce citeam, nu faptul c? citeam. Am fost înv??at s?-i iubesc pe cei de lâng? mine, dar nu pe to?i, ci doar pe cei care merit?. ?i n-am uitat. N-am uitat nici de respectul fa?? de p?rin?i. O s? le spun p?rin?ilor mei „s?ru’mâna” ?i dac? o s? am 50 de ani, pentru c

? m-au crescut ?i au f?cut din mine nimic mai pu?in decât a? fi vrut s? fiu. ?i sunt sigur c?, ?i desp?r?i?i fiind, mereu când voi avea nevoie de unul dintre ei, vor fi acolo ca s? m? ajute. De aceea-mi respect p?rin?ii. De aceea ?in s? le ar?t asta. De aceea ar trebui cu to?ii s? facem a?a. Pentru c? înc? de mici ne-au dat tot ce au putut s? ne dea, suflete?te vorbind, nu material. Ne-au educat cum au crezut c? e mai bine. Nu tuturor le-a ie?it. Unii ?i-au sc?pat din mân? copiii, ?i vedem cu to?ii asta în realitatea care ne înconjoar?. Unii p?rin?i îns? nu s-au dat la o parte niciodat? din fa?a greut??ilor pentru a î?i îngriji copiii a?a cum au crezut c? trebuie s? o fac?. ?i sunt mândru. ?i cu copil?ria mea, ?i cu tot ce ?ine de ea.

Mai pe scurt, cam a?a am copil?rit eu. Nu mi-a fost ru?ine cu nimic, ba chiar, cu riscul de a m? repeta, am fost mândru. Foarte mândru c? am fost un copil privilegiat. Privilegiat de faptul c? am avut p?rin?i care mi-au vrut binele ?i care au fost în stare s? aib? grij? de mine chiar ?i atunci când am venit acas? cu pantalonii rup?i de la fotbal, cu un B la geografie semnat cu verde în carnet (nu, tat? – daca cite?ti asta – tu ai semnat, nu eu) sau cu un 4 la fizic?. Am fost privilegiat de faptul c? am avut p?rin?i care au ?tiut când s? vorbeasc? frumos, sau când, la figurat vorbind, s? m? dea cu capul de pere?i. Nici cu asta nu mi-a fost ru?ine. Peste ani am realizat c? a?a a fost mai bine. Poate c? f?r? asta nu eram ce sunt acum. Poate c? f?r? asta eram un golan. Sau poate doi. Sau poate trei, c? mi-am l?sat prietena îns?rcinat? ?i ne-au dat p?rin?ii afar? din cas?. Dar cred c? deja schiez prea departe de subiect, ?i e periculos, mai ales c? n-am mai schiat niciodat?. Cred c?-mi dau schiurile jos din picioare ?i r?mân la handball. Mereu e loc de un nou început. Niciodat? îns? nu e loc s? începi ceva nou, dac? asta te face s? ui?i trecutul…