Majoritatea de pe aici știți că eu cred în teoria conspirației, asta însemnând că lucrurile se schimbă doar dacă cei care au putere de decizie doresc. D-aia nici nu cred în puterea revoluției. Ok, au fost de-a lungul istoriei mai multe, reprezentativă pentru ce suntem noi azi fiind cea din 1989. Singura reușită, de-altfel. De altele mai știți? Și nu vorbim acum doar de revoluție în adevăratul sens al cuvântului, ci și de răzvrătiri, de greve, de manifestări în stradă. Toți oamenii care iau parte la acțiuni din astea sunt revoluționari. Și da, le dau dreptate tuturor. Avem nevoie și de salarii mai mari, și de străzi mai curate, și de un învățământ mai bun, și de un sistem sanitar curat. Dar toate astea mă trimit spre o simplă întrebare: „așa, și?”.

Chiar credeți că îi pasă cuiva de ce avem noi nevoie? Și dacă facem grevă, ce? E greu să fie numită ilegală de către vreo judecătorie mână în mână cu vreun parlamentar? Ia uite cum ne-au trimis la muncă, înapoi, așa greviști cum suntem. Profesorii? Hai să ne batem joc de ei! Fac grevă? Nu mai pun note elevilor timp de două săptămâni? Ia să le dăm noi vreo zece zile de concediu neplătite, poate se liniștesc. Și da, a mers și de data asta. S-au liniștit și profesorii. Alte exemple mai vreți?

Prima problemă este că interesele sunt așa de mari încât micile grupuri de oameni cărora nu le convine un lucru nu sunt de ajuns pentru a schimba ceva. Din start orice răzvrătire este fără succes. Apoi, dacă o luăm altfel, nici revoluționari inteligenți și curajoși nu avem. În 1989 s-a murit sub tancuri. În 2009 toți dau înapoi de frică. Nu au curaj să suporte consecințele. Iar cei împotriva cărora se fac revoluții știu asta, și normal că își bat joc de noi. D-asta nu cred în revoluționari. Pentru că în România nu au nicio șansă.

La categoria asta intră întregul popor. Sau electoratul, că tot am s-a încheiat campania. Da, mergem la vot, revoluționăm sistemul. Curiozitatea mea este cu cine? Nu uitați că vecinul de la opt care are trei facultăți nu candidează. Nici profesorul de filosofie, care pe deasupra are si doctorat în materia lui. Și nici vreun bunic de-al tău. Acolo sunt oameni care au fost în stare să strângă sute de mii de semnături. În blocul tău sunt aproximativ 300 de persoane. În Ploiești, pe Bulevardul Republicii, sunt poate vreo 15.000. În tot orașul nici măcar 300.000. Și atunci, cum ar putea vecinul meu taximetrist de la opt să strângă numărul ăla de semnături? Oamenii care sunt acolo au în spate trusturi media, partide politice și oameni influenți. Și tu vrei să îi dai jos printr-o revoluție? Voi vreți salarii mai mari, dar ieșiți 30 de profesori în fața Primăriei? În condițiile astea, niciodată nu veți obține ce doriți. Ba mai mult, le veți da celor cu posibilități ocazia să-și bată joc de voi. Și vouă nu vă place asta, nu?

Nu instig la violență și revoluție. Am încetat cu gândurile alea prin care eu pot schimba ceva în țara asta. Mai degrabă fac flotări fără mâini. Am încetat de mult să mă gândesc și la faptul că se va schimba ceva pe aici în curând. De 20 de ani am făcut o autostradă. Turismul și economia sunt la pământ. Politica e o mizerie, iar oamenii nu mai cred în nimic. Nici eu, de-altfel. Ba da, mai cred în ceva. În șansa mea de a trăi mai bine în altă țară. Știu, nu e frumos, nici patriotic, și poate nici corect din punct de vedere moral să-ți părăsești țara fără să-ți pară deloc rău. Cât timp în țara asta oamenii nu vor învăța să se răscoale, NIMIC nu se va schimba. Până atunci, eu vă voi scrie de la mii de kilometri depărtare. Cât de curând, sper.

Da, știu, tare întârziat mai sunt, dar cred că ați uitat că eu nu sunt site de știri. Eu vreau doar să comentez știrea. Atitudinea. Problema. Acțiunea. Nu neapărat știrea. Că „frații noștri” fac revoluție este foarte bine. Nu mi-au plăcut niciodată comuniștii, și implicit rușii. Dar că noi suntem așa de implicați în asta nu-mi mai place. Inițial nu am vrut să scriu articolul ăsta, problemele politice / militare nefiind principalul meu subiect. Dar după o discuție cu un prieten ieri, prieten cu o inteligență invers proporțională cu cei 1.60 ai săi, am decis să scriu despre mișcarea revoluționară de peste Prut și să încerc să-l conving.

Pe twitter a fost revoluție mai mare ca în Moldova. Zoso le zice bine de data asta, și chiar cred că e de citit. Că s-au strâns sute de oameni la TNB. Bun, și ce-ați rezolvat dacă v-ați strâns la TNB? Bătaia pe care o iau moldovenii de la jandarmerie doare la fel de rău și dacă sunteți voi la TNB sau în fața televizoarelor, oprindu-vă din momentele de tandrețe cu soția ca să vedeți ce se întâmplă în Chișinău.

Am văzut știri cum că UE și Rusia sunt îngrijorate. Rusia e îngrijorată pentru că e posibil să mai piarda un mic teritoriu. UE e îngrijorată pentru că Rusia e posibil să mai piardă un teritoriu. N-are sens, nu? Ba are. Dacă treaba se împute în Moldova, ca să vorbim academic, Rusia își va trimite armata acolo, exact cum a făcut și în Georgia cu ceva timp în urmă. De ce? Pentru că Moldova e a lor. De opt ani Partidul Comunist conduce Moldova fără nicio problemă, fiind ajutat normal de Partidul-mamă de la Moscova. Și cum și-au pierdut mult din putere și influență de când au văzut moldovenii ce bine le e românilor în UE (?), au găsit o soluție ingenioasă pentru a fi votați. I-au votat morții. Ați auzit bine. Vedeți mă, jegurile alea bolșevice, nenorociți mari. Adică peste 100.000 de buletine de vot au fost completate de către persoane decedate! Cum vă sună asta?

Până la urmă, rușii din Moldova își merită pe deplin soarta. Merită pe deplin miile de oameni de pe străzile din Chișinău care urlă „plecați din țară!”. Dar de la asta și până la a se imflama spiritul în români (repet, români), e o cale lungă. Știu, ne-au fost frați. Știu, am fost aceeași țară. Știu, or fi vrând înapoi la noi. Știu toate astea. Dar nu mă interesează. Așa egoist cum sunt, nu e problema mea. Dacă rușii se enervează nu vor trimite armata prima dată. Vor opri gazul. Și le vor zice „OK, acum faceți revoluție, să vedem de unde mai aveți gaz”. Și se vor liniștii studenții imediat, vor reveni pe băncile școlii. Dacă nu va merge, vor recurge la forța militară, că nu le e rușine. Ei bine, eu, ca român, nu vreau să rămân fără gaz și să se supere nenea Putin pe mine doar pentru că mă interesează prea mult situația din Moldova.

În același timp, nu cred că dacă revoluția reușește, moldovenii vor reveni la patria-mamă. Eu cred că ei vor societatea lor, așa cum și noi o avem pe a noastră. Și chiar și dacă ar veni la noi, înapoi, nu avem noi destule probleme, încât trebuie să îi mai educăm și pe ei? Vom avea două capitale? Sau vom alege alta? Cum se vor face lucrurile astea? Va permite UE alinierea unei alte țări? Pentru că și uniți, Moldova va fii o altă țară. Pentru că ruși vor rămâne acolo, nu se vor întoarce în Rusia, că poate lor le place printre moldoveni. Sistemul lor de justiție este îngrozitor. Nu că al nostru ar fi prea bun, dar totuși e mult superior celui de la este de Prut. Cum se vor rezolva toate problemele astea? Și mai presus de toate cine le va rezolva? Ei bine, noi le vom rezolva. Iar conducătorii României nu sunt în stare să ne facă 200 de km. de autostradă, cum credeți că vor fi în stare să asimileze un popor total diferit? Nu, n-am greșit, este un popor diferit, pentru că de când sunt rușii acolo s-au transformat. Practic, aducând moldovenii la noi, vom aduce ruși, nu altceva. Și sincer, chiar dacă nu am trăit, nici nu vreau să trăiesc între aceleași granițe cu niște ruși care se pot înmulți oricând și pot crea un dezastru.

Așadar și prin urmare, grecii fac comerț pe mare, revoluția din Moldova e foarte bună. Felicitări celor care au avut curajul să iasă pe străzi. Dar rămân la părerea mea că mișcarea nu va aduce nimic altceva decât alt om la putere, dar din același partid. Rămân la părerea mea că nu voi primi mai mult de mâncare nici dacă moldovenii devin liberi, nici dacă rămân sub seceră și ciocan. Știu, sunt egoist, mi s-a mai spus. Dar în lumea asta atât de rea, unde oamenii se omoară între ei și rudele își dau în cap pentru un colț de pâine am realizat că cel mai important lucru ești tu. Persoana ta. Lasă-i pe alții să facă ce vor ei, atât timp cât nu te interesează direct, nu te implica. Și rândurile de mai sus vor rămâne singura mea implicare.

Mulți au încercat să facă prezentări ale României. Se vor face și mai multe în continuare. Dar țin și eu nevoia să îmi exprim părerea. Am fost atacat din stânga și din dreapta că de ce nu sunt și eu naționalist. Ba chiar și după articolul cu Mândria de a fi român am primit ceva castane. De la oameni care, vezi-Doamne, își iubesc țara așa de mult și nu vor să plece de aici. După părerea mea, oamenii ăștia sunt chiori. Orbi. Din ăia de le trebuie ochelari. E chiar așa de greu să vezi realitatea în care trăim? Ok, naționalismul ca naționalismul, dar avem ce pune pe masă copiilor diseară? Trăiesc zilnic cu grija de mâine, dar nu plec din țară chiar dacă mi-ar fi mai bine afară. Pentru că sunt naționalist. Pentru că-mi iubesc țara. Pentru că avem istorie.

Asta cu istoria m-a dat peste cap. Istorie mă? Păi ce treabă are istoria cu ceea ce se întâmplă azi? Istoria se oprește în decembrie 1989. De atunci nu mai există istorie, ci doar prezent. Un prezent care nu arată deloc bine. Istoria noastră promițătoare, care ne dădea drept mari eroi, luptători pentru propriile drepturi și alte bălării din astea, nu ne ajută cu nimic azi. Dacă te duci în Italia, nimeni nu știe de Carol I-ul. Mai degrabă de Mailat. Istoria nu trebuie confundată cu prezentul. Istoria e trecut. S-a terminat în 1989. Am pus punct. De atunci a început o nouă eră a României. Ne-am despărțit în totalitate de trecut, și trăim doar în prezent. Pentru că realitatea în care ne aflăm ne-a deconectat de trecut, de istorie. România în care trăim ne-a spălat creierul. E o realitate diferită. Și toată lumea o vede, că nu cred eu că v-a orbit Soarele. Vedem și noi că se fură. Vedem că oameni nevinovați mor. Vedem că familii sărace nu au ce pune pe masă. Toate astea le vedem. Dar nu avem curaj să le recunoaștem și ne băgăm sub umbrela numită naționalism. Asta ne protejează de tot. La orice întrebare, fie ea cât de dificilă, putem răspunde cu „sunt naționalist frate”. Și gata, ai scăpat. E rezolvarea la toate problemele. Dar oare nici în interiorul tău nu ai un pic de îndoială?

Țara în care trăim nu e nici pe departe una dintre cele mai populare din Europa și din lume. Bine, avem trio-ul de aur, Hagi – Năstase – Comăneci. Dar trei persoane nu pot face singure cinste unei națiuni. Mai ies pe afară ceva fotbaliști, care ajung să fie strigați „țigani” pe stadioanele din Serie A. Ne mai scot handballul feminin și gimnastica. Și cam atât. În rest, dacă te duci în altă țară, cu ce te poți lăuda? Cu munți și mare? Păi dacă nimeni nu profită de ele, de unde să știe neamțul că se poate schia în România? Dacă ministrul turismului este Elena Udrea, cum vreți să promovăm imaginea țării? Și dacă am reuși printr-o minune s-o promovăm, unde am ajunge? Ar veni străinii pe Kalinderu iarna și la Mamaia vara și ce ar găsi? Manele? Hoți? Necivilizație? Da. Și n-ar mai reveni.

Eram ieri într-un Shell cu colegii de la club. Lângă noi erau niște fete, pe la 20-22 de ani. La un moment dat intră în benzinărie un Opel (Vectra cred) tunat. Intră rapid și iese și mai repede, fără a se opri măcar. Probabil tipul o fi fost reîncarnarea lui Ayrton Senna. Fetele s-au uitat după el și au scos printre dinți un „clovnul dracului!”. În România dacă ar fi fost vreo piți ar fi zis că tipul e tare. Ar fi fost impresionată. Pentru că promovăm oamenii de căcat. Pentru că lucruri care nu ar trebui să se întâmple, se întâmplă. Lumea își cumpără haine D&G sau Prada doar pentru că e la modă să le ai. E super să fii pe stradă îmbrăcat ca un cocalar, cu telefonul în mână ascultând manele. E o modă. Și e bine să fii la modă. Judecăm oamenii după haine, nu după ce au în cap. Pot să aibe tărâțe, nu contează, BMW să fie. Să te plimbi într-o mașină scumpă, și asta e la modă. Să conducă iubi și tu să stai în dreapta lui, cu ochelari de soare cât capul tău, poate să faci și o poză, două. Poză cu bot, că altfel nu merge. De sus, ca să se vadă și decolteul tău. Dacă se poate și cureaua D&G.

Și presa e la fel. Știți ce ne prezintă tabloidele zilnic, nu are rost să mai zic și eu. Durerea e că cineva chiar le citește. Lumea chiar e interesată de ce mai face Sexy Brăileanca, sau de ultima vacanță a Nicoletei Luciu. Și noi ne mirăm de ce a ajuns presa din România așa. Păi normal că a ajuns, dacă asta se cere. Patronii de la ziar trebuie să facă și ei bani, nu? Și cum fac bani? Păi publicând ziare și reviste cu ceea ce se cere, ca să cumpere proștii.

Din moartea lui Marian Cozma, lucru care ar trebui să fie solemn, trist, s-a început a se face o telenovelă marca Acasă TV. Până mai ieri-alaltăieri, ProSportul și Gazeta ne bombardau cu știri din fotbal. Cum s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu „Păsărilă”, imediat au schimbat subiectul. Pentru două – trei zile până se liniștesc apele, că pe urmă se apucă iar de ceea ce știu ei mai bine. Niciodată nu am văzut vreun articol despre Marian Cozma în ziarele din România. Niciodată! Acum, când a decedat, s-au gândit că ar da bine la imagine să abordeze subiectul ăsta.

Cum se simte familia omului acela când citește toate prostiile scrise de ei prin ziare? Familia Cozma vrea liniște, nu camere TV. Când Petre Cozma a plecat de pe Henri Coandă către Ungaria, reporterii erau acolo. Când a ajuns în Ungaria, reporterii erau acolo. Când a ajuns la locul crimei, reporterii erau acolo. Pe drum, la întoarcerea în țară, în fiecare oraș unde cortegiul funerar s-a oprit, reporterii erau și ei prezenți. Tatăl handballistului vorbea cu oameni simpli, le împărtășea durerea sa. Le spunea lucruri care poate nu ar fi trebuit să fie auzite și de alții. Dar camerele TV erau acolo. Toată țara auzea ce avea Petre Cozma de spus. Pentru că un pic de rating în plus nu strică. Ok, a murit un om, dar nu ne interesează. Să ne fie bine nouă și buzunarului nostru, asta contează. Și de aceea s-a ajuns ca persoane care nu știau săptămâna trecută cine este Marian Cozma, să sufere pentru el, alături de cei care într-adevăr l-au admirat. Pe hi5 s-a făcut un grup în memoria sa. Grupul are acum peste 130.000 de persoane. 130.000? Măi să fie. Dacă făceam acum o lună un grup despre el, nu știu dacă puteam aduna 2000. Ce vorbesc eu de 2000? Am intrat de curiozitate să caut pe hi5 și Facebook grupuri despre handball. Pe hi5 nu am găsit niciunul cu mai mult de 400. Despre handball, nu despre un jucător. Pe Facebook (mult mai extins și celebru decât hi5) nu am găsit niciunul cu mai mult de 500. Pe Facebook unul dintre grupurile în memoria lui Cozma a strâns vreo 2500 de oameni. Și grupul lui Marian Cozma de pe hi5 a strâns 130.000? Nu serios acum, dar cât de normal vi se pare? Câți dintre cei 130.000 știu mai mult despre Cozma decât că a decedat? Ați realizat că în România ne dăm seama de valorile pe care le ave(a)m doar atunci când le pierdem, nu? La televizor mai apar încă ceva legende, de obicei târâte în noroi: vezi Lăcătuș sau Hagi.

Și încă ne mai întrebăm de ce mass-media din România promovează prostia? Păi dacă a ajuns Fernando ăla manelistul să vină la TV, ce pretenții să mai avem? Dacă Sexy Brăileanca și Tolea Ciumac au ajuns să vina la TV, ce mai e de zis? Ce mai e de făcut? 2 ore de TV ca pe vremea comunismului? Ca pe vremea istoriei? Bun, am ajuns iar la istorie. Și până acum am reușit să vă arăt, cred, că istoria nu mai are nicio treabă cu prezentul. Cel puțin în România.

Și continuăm tot cu istoria. În decembrie 1989 mii de oameni au murit pentru libertatea de exprimare. Ca să putem să vorbim. Cenzura încă există. Bloggerii sunt exmatriculați din școli pentru că își exprimă părerile despre instituțiile de învățământ. Pentru că au curajul să înfrunte sistemul (care oricum e plin de jeg, mizerii și minciuni), pentru că pot să spună că azi la ora X n-au făcut nimic, sau că la ora Y notele se iau pe ochi frumoși. Ceea ce nu realizează liceele e că niciun blogger nu va dezvălui absolut tot ce știe. Dar dacă este iritat de comportamentul directorilor, profesorilor, draft-urile rămân. În școală nu va sta toată viața. La un moment dat tot va ieși de acolo și va spune TOT. Nu-i va scăpa nimic. Și atunci vreau să văd, directorașilor, ce mai puteți face atunci când asupra omului nu mai aveți nicio putere?

În Brașov oamenii s-au împușcat pe stradă. Oameni au murit. Încă nu s-au descoperit făptașii. Despre armele de la Ciorogârla ați mai auzit ceva? Poliția își face datoria. Sau cel puțin așa zic ei. Dar cine mai are încredere în poliție? O dată s-a întâmplat să vezi cum tu, boule, iei amendă pentru depășirea vitezei cu 5 km/h, iar altul scapă chiar dacă mergea cu peste 130 km/h în oraș? Suntem în țara unde dacă ai apucat să cunoști persoana potrivită, ești imun. Unde legea nu există. Unde legea se încalcă pentru că nimeni nu vede. Sau cel puțin nu vrea să vadă. Iar care văd, nu au nicio putere. Nu pot face nimic, în afară de a tăcea și de a rămâne indignați de lucrurile care se întâmplă. De câte ori ați văzut la TV familii care nu au ce mânca? Tatăl se ducea și fura lemne din pădure ca să își încălzească micul cămin. Și azi e la pușcărie. Dar cei care fură păduri întregi, care le vând, care fac o grămadă de bani din asta, de ce nu sunt la închisoare? Păi unde e dreptatea? Dreptate? Ce e aia? Mai există noțiunea asta în România?

În România unul dintre cele mai mari războaie este cel dintre manele și rock, la mijloc fiind toate celelalte genuri muzicale. Totul este un război, o davadă de caracter, de preferințe, în condițiile în care totul ar trebui să fie luat ca atare. Eu ascult X, tu asculți Y, nu avem nimic în comun, nu stăm unul pe lângă altul, și gata. Asta nu înseamnă că acum trebuie să începem să ne certăm pe ce muzică ascultăm. Bineînțeles, în majoritatea cazurilor cine ascultă manele nu e foarte inteligent, cu siguranță nu știe de Bach, Mozart, Queen și alte alea. Dar asta e o generalizare, iar generalizarea nu e bună. Cert, există și persoane care ascultă manele, dar care au business-uri de succes, care sunt oameni muncitori, la casa lor, și ascultă muzica aia doar pentru că le place. În România însă e un război imens, forumurile sunt pline de topicuri „muzică vs. manele”. E o nebunie, nici nu-ți poți imagina. Nimeni nu realizează că muzica e personală, exact așa cum zice Dojo.

Asta e România în care trăim. Unde jegul din sistemul de învățământ mai mult ne prostește decât ne deșteaptă. Unde în loc să ne modeleze, ca pe o plastilină, ei ne frâng în bucăți. Uneori ieși de la ore mai prost decât ai intrat. Cine are norocul de a ieși deștept din învățământ, pleacă din țară. Că de ce să stea dacă le e mai bine afară? Ei nu mai sunt naționaliști? Voi chiar vedeți vreo schimbare cât de curând? Și știți a cui e vina? A nostră. Ne merităm pe deplin soarta pentru că nu punem piciorul în prag. Și cu comunismul a fost la fel. L-ați îndurat ani de zile. La un moment dat vă stătea așa de rău în gât încât ați pus piciorul în prag. „Revoluție!” se striga în toată țara, începând cu Timișoara și capitala. Acum însă, orbiți de o falsă democrație, istorie, naționalism, și poate încă obosiți de ceea ce a fost, nu ne mai mișcăm hoiturile împuțite ca să facem ceva. Preferăm să urmărim la televizor cum pensia rămâne pe loc, dar prețul carburanților crește, sau cum taxa auto este introdusă contrar deciziei UE. Și până nu o să pună cineva piciorul în prag, nici nu se vor opri. Ne vor toca în continuare mărunt. Dar istoria … naționalismul … iubirea de patrie. Toți termenii ăștia ne împiedică să plecăm la mai bine. Hai să vă zic eu una. Niciuna dintre cele de mai sus nu ține de foame! Ar mai fi așa de multe de spus. Și eu sunt naționalist. Și eu iubesc România. Dar prefer să mă bucur de privilegiul de a fi român din afara țării. E mai bine așa.

Căutăm Românie dispărută în istorie. Ultima dată a fost văzută evaporându-se în 1989, după Revoluție. De atunci s-au mai auzit foarte puține lucruri despre măreția ei. Oferim descoperitorului statuie în fața Casei Poporului.