În ziua de azi toată lumea e bolnavă. Pământul suferă de încălzire globală, și totuși nouă încă ne e frig. Tremurăm de sub cele două perechi de șosete, izmene, puloverul de lână tricotat de bunica pe vremea războiului, geaca de ski. Avem și fes și mânuși, și totuși încă ne e frig. Inevitabil, răcim. Ne curge nasul, tușim, tremurăm, frisoane, dureri de cap, pastile, ceai și tot tacâmul. Mă uit în jurul meu; toată lumea își suflă nasul. Altul și-a uitat șervețelele acasă așa că-și trage mucii, și atât. Colegul din față tușește de mama focului. Dimineață în tren, tipa din spatele meu a strănutat de 8 ori în 40 de minute. Toți sunt roșii la față. Ce aveți mă de răciți cu toții ?

Pe mine nu mă afectează. Eu sunt sănătos. Dar sănătos tun. Îmi mai curg și mie lumânările, dar pentru asta nu trebuie nici spitalizare și nici stat acasă. De fapt, de mic fiind, am fost sănătos. Poate că a fost faptul că nu am stat niciodată departe de sport. Și nici el de mine. L-am iubit și m-a iubit. A fost o relație strânsă între noi. Și cum nu l-am lăsat la greu, nici el nu m-a dezamăgit când aveam nevoie. Mi-a transformat organismul într-unul solid, cu anticorpi pe care uneori îi și simt cum se bat cu virușii înăuntrul meu. Și niciodată nu cedează. Se bat până la epuizare. Dau cu pumnii, cu picioarele, ba uneori chiar mai și trișează, dar scopul scuză mijloacele. Mă trimit la culcare la momentul potrivit, se reîncarcă și apoi purced iar la luptă. Ca Ștefan la Vaslui, care cu trei surcele a căsăpit 120 000 de turci. Sau ca Mihai la Călugăreni când a bătut peste 100 000 de oameni cu 16 000 de români și 12 tunuri. Virușii nu și-au dat seama că jucând în deplasare, în corpul meu, n-au nicio șansă. Anticorpii mei sunt cunoscuți pentru duritatea cu care înfig crampoanele în gleznele adversarilor. Nu mi-e frică de boli. Știu că am în mine mici organisme care ar lupta până în ultima clipă ca să mă scape de răceală. Bineînțeles că nu doar sportul m-a făcut așa. Cu siguranță am ceva și de la părinți, dar sunt sigur că efectul activităților sportive asupra mea a fost în totalitate pozitiv.

De când mă știu am fost sănătos. Asta de pe la 6-7 ani, că înainte de asta nu mă prea știam. Am fost bolnav rău de 2-3 ori probabil, și cam atât. Într-adevăr, ultima dată când am fost a fost d-aia nasoală, cu spital. Dar totul a trecut cu bine, am scăpat și fără operație, și m-am învățat și minte că iarna e periculoasă. Păi cine umbla cu gel în cap pe +5 grade iarna ? Bine, nu vă imaginați că acum port trei căciuli. Dar măcar am renunțat la gel, că era crimă pe vremea asta să ieși cu capul ud afară. Plus de asta, tocmai acum când stau într-o țară unde zăpada e chiar mai rar întâlnită decât în România, m-am gândit să port mânuși. După ce ani de zile degetele mele au trecut de nenumărate ori prin procesul îngheț-dezgheț, mi-a venit mintea la cap (sau la mâini) și mi-am investit profitul din afaceri într-o pereche de mânuși din aia pentru Polul Nord. Plus geaca groasă, cu care nu mi-ar fi frig nici la ski. Și uneori și fesul. La izmene n-am ajuns încă, dar situațiile disperate cer măsuri disperate. Mă pot ruga doar să nu devină și mai frig decât este deja. Bag toată fața în gulerul mare al gecii și gata, nu îmi mai e frig. Arăt ca un caniș. Nici ochii nu mi se mai vâd. Nici nu mai văd pe unde merg, dar măcar n-o să răcesc.

E decembrie, ianuarie, vine februarie, curând martie … și apar ghioceii. A venit primăvara. Nu mai e frig. Nu mai folosim nici căciuli, nici mânuși. Izmenele deja sunt băgate la naftalină până în noiembrie. Geaca de ski e sus în dulap. Putem acum să scoatem și gelul din baie. Dar după ce ne-am obosit atât să ne luptăm cu bolile iernii, cu mucii curgând din nas ca apa de la robinet sau cu tusea, am obosit. Celulele noastre au obosit. Și vine astenia de primăvară. Pentru asta nu trebuie să cumperi pastile, ci fructe. Bagi banane și portocale în tine până-ți trece melancolia. Dar trece și asta. Și vine vara. Îmi trimit anticorpii la relaxare, la niște băi termale și la saună. Au timp câteva luni bune să se odihnească. Îi umplu iar cu energie adusă de pe maidan de la fotbal. Și uite așa sunt mereu pregătit pentru următoarea iarnă. Moșu’ să fie, pe toate celelalte le rezolvăm noi.

P.S.: În weekend nu ne auzim, așa că am făcut un mic efort și am scris două articole azi. Cel de-al doilea se postează automat sâmbătă la prima oră. Un weekend plăcut vă urez, chiar dacă e doar joi. Alții de-abia au luat vacanță :D