Am primit vineri o leap?? de la C?t?lin prin care trebuie s

? vorbesc, în ce mod vreau eu, despre o piatr?. Mi s-a p?rut interesant, a?a c? m-am apucat de treab?:

Eu sunt piatra. Lucrul f?r? de care nimic nu ar fi fost la fel în zilele noastre. Eu sunt pionierul. De la mine a plecat totul. Din epoca de piatr?. Oamenii au avut nevoie de mine ca s? ciopleasc? sau s? vâneze. Ce s? ciopleasc?? Alte pietre. ?i-au f?cut pe?teri ?i locuri de dormit scormonind pân? în m?duva mea. I-am ajutat. Le-am oferit un ad?post. Oamenii au tr?it datorit? mie. I-am ascuns de animale pr?d?toare, i-am protejat de ploaie ?i vânt. Am permis chiar ?i apei s? sape în mine, pentru c? ea e mult mai puternic? decât omul. I-am permis apei s? fac? din mine forme naturale care ast?zi sunt pe lista de „trebuie vizitat”.

Sunt un lucru atât de banal, ?i totu?i sunt un lucru atât de complex. Banal pentru c? m? întind pe jos, pe toate drumurile. Banal pentru c? nu m? pot mi?ca, nu pot vorbi, ? i n

ici m?car nu te pot vedea. Trebuie s? ?tii îns? c? pot gândi. De aceea sunt ?i complex. De fapt, acum asta cite?ti, gândurile unei pietre. Nu conteaz? ce piatr?. Pot fi cea care ?i-a spart capul în clasa a doua ?i ?i-a intrat în minte, de aia m? po?i auzi acum. Pot fi una dintre cele cu care ai aruncat dup? câini, sau una dintre rocile din Marele Canion. Cert e c? m? po?i auzi. Pentru prima dat? m? po?i auzi ?i po?i realiza c? nu sunt doar o bucat? de material de construc?ie.

Zeci de mii de ani s-au numit dup? mine. S-au numit anii din epoca de piatr?. Sunt un monument al vie?ii. Asta pân? când m-a?i înlocuit cu metalele. Au ap?rut fierul, o?elul, ba chiar ?i focul. ?i dup? ce ani ?i ani de zile v-am ?inut în puf (un puf mai rigid, într-adev?r, dar mi-am dat silin?a) voi m? pune?i dedesubtul focului, ca la final s? îmi petrec restul vie?ii înconjurând un pic de cenu??. ?i nu uita?i c? au fost tot dou? pietre care v-au înv??at ce înseamn? focul. Apoi, chiar dac

? nu v? purta?i frumos cu mine, eu tot v? ajut. V? sunt prieten. ?i datorit? mie pute?i construi casele uria?e în care tr?i?i. C? dac? eu nu a? fi a?a de puternic, a?i c?dea cu tot cu ele. ?i voi tot continua?i cu r?ut??ile. Când m? vede?i pe jos în gr?dina voastr?, m? arunca?i. M? strânge?i în mân? ?i cu toat? for?a lovi?i aerul, deschizând ?i pumnul. Nu vâ gândi?i c? e posibil s? m? doar? c?derea.

Dar eu tot nu vreau s? fiu r?u cu voi. Chiar dac? uneori, m?re?ia noastr? intr? sub picam?r ?i devenim pietri?. ?ti?i ce ru?ine este pentru o piatr? s? devin? pietri?? E ca ?i cum voi, oamenii, r?mâne?i f?r? coloan?. De ce ne face?i asta? Uita?i-v? în jur, cât? nevoie ave?i de noi. Nu ne-a?i pus nicioda

t? la mas? cu voi, chiar dac? ?ti?i c? nu am mânca nimic ?i nici nu am vorbi. Nu ne-a?i luat niciodat? s? dormim în pat cu voi, chiar dac? ?ti?i c? nu sfor?im ?i nici nu v? lu?m p?tura noaptea. În verile fierbin?i, când suport?m temperaturi mult mai mari decât voi, ne l?sa?i s? st?m sub soare, nu ne muta?i la umbr?. Copii, mai ?ine?i minte de câte ori v-am salvat de câini? De ce niciodat? nu ne spune?i mul?umesc? De ce nu ne întinde?i niciodat? o bancnot? de 1 leu, chiar dac? ?ti?i c? n-am putea-o lua? Îmi ?ti?i puterea, c? altfel nu a?i spune la un lucru a?a de important ca ?i c?s?toria „cas? de piatr?”, nu? Normal c? o ?ti?i, dar o ignora?i.

Face?i bani pe cârca noastr?. Cum voi ave?i fotomodelele, ?i sunt oameni care fac bani buni din asta, ?i noi avem fotomodelele noastre. Doar nu credea?i c? toate pietrele sunt la fel, nu? P?i ce, se poate compara p piatr? de pe strad? cu frumuse?ea unei marmuri? ?i ce face?i cu frumuse?ile noastre? Le pune?i pe jos ?i le c?lca?i sau v? face?i u?i din ele, în loc s? le pune?i în vitrin? ?i s? le admira?i frumuse?ea. Nici nu ?ti?i cât suferim din cauza asta. Nici nu ?ti?i cât de mult ne-am dori s? ne respecta?i ?i s? ne fi?i loiali a?a cum zeci de mii de ani v-am fost ?i noi vou?. ?i cel mai probabil, asta nu se va întâmpla niciodat?, pentru c? ?i dac? tehnologia avanseaz?, e imposibil s? v? lep?da?i de noi. Suntem ca ?i apa sau soarele. Este imposibil s? tr?i?i f?r? noi, ?i tocmai de aceea ne exploata?i, ca s? ne ar?ta?i c? sunte?i mai puternici decât noi. S? ne ar?ta?i c? voi sunte?i st?pânii ?i noi suntem sclavii. S? ne ?ine?i la un nivel de la care noi s? nu ne putem ridica, ?i astfel ve?i profita de noi mereu.

Dar poate roata se va întoarce. Poate într-o zi ne vom s?tura ne umilin?ele la care ne supune?i ?i vom refuza s? mai lu?m parte la construc?iile caselor voastre. V? vom l?sa în paragin?, ?i atunci s? vedem ce ve?i face f?r? noi. Ve?i veni ?i ne ve?i ruga s? v? iert?m, ne ve?i spune c? nu a?i ?tiut c? ?i noi însemn?m ceva. Dar nu ?tiu daca e chiar a?a de u?or. Tu, cel care m? po?i auzi acum, vreau s?-?i spun c? eu nu ?tiu cine e?ti. Nici tu nu ?tii cine sunt eu, ?i asta pentru c? eu pot fi oriunde, eu sunt vocea tuturor pietrelor din lume, de la cele sf?râmate pân? la rocile vulcanice. Spune-le tuturor ceea ce ?i-am zis eu. ?i când va veni clipa te vom r?spl?ti a?a cum meri?i. Pentru c? asta nu e doar în imagina?ia ta. Asta chiar se întâmpl?.