Da, ?i î n

tre Carpa?i, dar în principiu m-am n?scut ?i am crescut împrejurat de dobitoci.

Am renun?at de mult la aruncat cu noroi în români needuca?i, netrimi?i la ?coal?, în oamenii care se înjosesc la tot felul de ?ig?neli. Am f?cut-o pân? azi când, scârbit pân? în gât, n-am mai rezistat. Vorbesc despre meciul României cu Rusia de la Europeanul de Handball, acolo unde ru?ii ne-au scos din sal?, cum se spune în sportul ?sta. ?i nu, nu la fete m? refer în articolul ?sta, la echipa a doua trimis? de Radu Voina pe teren ieri. Nu ele sunt ?inta postului ?sta, ci noi, românii. Noi, scârbele nenorocite cei care nu suntem în stare s? recunoa?tem un ?urub nici dac? vedem unul. Noi, care nu suntem în stare s? apreciem valoarea, s? mul?umim pentru ceea ce primim ?i pentru ceea ce avem. Pentru Na?ionala fantastic? de handball feminin pe care o avem, pentru asta.

Mereu am spus c? dac? vreau s? m? amuz, m? duc pe ProSport la comentariile unui articol despre fotbal, le citesc, ?i de-odat? m? simt printre cei mai de?tep?i oameni din ??ri?oara asta. Azi nu m-am sim?it a?a. Azi m-am sim?it josnic, m-am sim?it prost c

? fac parte dintr-o na?iune cu aceea?i oameni care arunc? în fetele astea minunate cu l?turi. În dobitocii cei care cred c? handballul este ca jocul pe calculator ?i care nu realizea

z? c? fetele trebuiau s? fie odihnite ieri. Care nu realizeaz? c? indiferent de rezultatul de ieri sau de cel de sâmb?t?, performan?ele atinse de ele sunt uria?e.

Dragi animale care sunte?i, am f?cut mai mul?i ani de sport de performa?? decât ave?i mul?i dintre voi ?coal?. Nu m? refer la tine, cititorule, ci la autorii respectivelor comentarii de pe ProSport. ?tiu ?i eu, dup? anii ??tia, c? dup? ce joci 5 meciuri în 6 zile, ai nevoie de o pauz?. C? pân? ?i Superman dormea a?a, din când în când. Fetele nu doar c? aveau nevoie de o pauz? de pe teren, dar aveau nevoie de odihn? psihic?, pentru c? sâmb?t? urmeaz? s? joace ceea ce echipa Na?ional? de fotbal a României nu va juca poate niciodat?: o semifinal? de Campionat European. Mentalitatea de înving?tor nu are nicio leg?tur? cu faptul c? fetele astea aveau nevoie s? fie odihnite, dar are o leg?tur? cu faptul c? suntem între cele mai bune patru echipe din Europa ?i din lume (top 3 mi-a? permite s? spun, sper ca rezultatul final s? dovedeasc? asta). F?r? un Amariei, Maier, f?r? stâlpii ap?r?rii din anii trecu?i (Luca ?i Be?e, dar mai ales Hu?upan), f?r? tot felul de piese importante pierdute de-a lungul turneului, echipa asta a ajuns departe.

Am mai citit ?i c? V?rzaru ?i Ungureanu s-au pref?cut c? s-au accidentat, c? nu au chef s? joace pentru Na?ional? pentru c? nu le d? nimeni bani. Da, nu le d? nimeni bani, pentru c? interesul pentru handball în România este zero, dar îi doresc autorului Dorel, sau cum îl cheam? pe el, s? i se f**? îi cedeze ?i lui ligamentele la genunchi, ca Paulei. ?i apoi îi doresc s? îmi spun? daca ai cum s? te prefaci c? te-ai accidentat atât de r?u, dup? ?ase luni de recuperare. Voi nu sunte?i oameni, voi sunte?i scursuri. Scursuri care, dac? România bate Suedia s?mb?t?, ve?i umple ProSportul cu comentarii pline de „bravo fetelor!”.

Reac?ia lui Ga?u e u?or de în?eles. Citez? Da, citez: „Ne-am menajat juc?toarele, ce vor? Trebuie s? ne p?str?m pentru semifinal? ?i final?. Vrem s? ne întoarcem acas? cu cea mai u?oar? medalie. Vre?i s? ne rupem acum pentru meciul de sâmb?t?? Avem obiectiv s? batem Suedia, nu Rusia.” Da, avem obiectiv s? batem Suedia, nu Rusia. Asta trebuie s? în?elege?i voi oligofrenilor, c? fetele alea nu sunt robo?i. C? într-un meci de handball nu alergi la fel de mult ca Xavi, Iniesta sau Pirlo, dar c? te deplasezi continuu. Majoritatea juc?toarelor fac ?i faza de ap?rare ?i faza de atac. Nu, nu e nici m?car a?a de greu cum sun?. E mult mai greu. A?a c? scursuri ale societ??ii ce sunte?i, ciocul mic ?i mul?umi?i-le fetelor astea c? printre rromi trimi?i acas? de Sarkozy, mafia român? din Italia ?i ciorile din Copenhaga, se mai vorbe?te în Europa de noi ?i de bine. La televizor cu voi sâmb?t? ?i duminic? ?i, din tot sufletul, hai România!

P.S.: Am primit ni?te sfaturi, cum c? injurii în astfel de posturi sunt folosite de oamenii care au nevoie s? umple propozi?ii, pentru c? nu st?pânesc bine limba român?. Cum nu m? consider unul dintre ei, ?i sunt total de acord, îmi cer scuze pentru limbaj, îns? am scris articolul la nervi. Data viitoare va fi mai bine!

Tot dau pe Twitter de câteva zile c? o s? merg la România – Danemarca. Ei bine, dup? ce am fost la Spania – Serbia cu dou? ore înainte, am fost ?i la România – Danemarca asear?, la Campionatul European de Handball Feminin din Danemarca ?i Norvegia. Cum grupa României se desf??oar? în ora?ul în care locuiesc eu, nu am rezistat tenta?iei de a merge la meci, chiar dac? biletele nu au fost printre cele mai ieftine. Înainte s? v? povestesc ce cred eu despre seara asta, nu vreau decât s? spun c? au fost ni?te bani cheltu?i pe o experien?? care va r?mâne mult timp în inima mea. Nu doar pentru c? am v?zut România la lucru. Nici pentru c? am b?tut (pentru c? am pierdut, de fapt), ci pentru c? am tr?it un meci de handball de nivel interna?ional în mijlocul civiliza?iei.

Al?turi de o prieten? ne-am bucurat, am urlat, ne-am uitat urât la „vecini” ?i am cântat imnul, asta fiind printre al?i 6400 de danezi. Care nu, nu se uitau urât, nu urlau la noi, nu ne luau la ochi, ci f?ceau lini?te. Cu morcovelul în fundule? în prima repriz?, când Na?ionala României era pe val, to?i danezii aplaudau ac?iunile Na?ionalei lor, ? i flu

ierau atacurile noastre. Nu v? pot explica ce sim?eam eu, din tribune; m? gândesc ce sim?eau fetele pe teren.

Înainte de meci am urlat din tribune dup? Oana Manea, ?i i-am spus „s? le bat? la curul gol pe astea”. Era prea concentrat?, probabil, s? realizeze ce am zis. Am avut locuri exact deasupra tunelului c?tre ?i dinspre vestiare, a?a c? am mai urlat de câteva ori c?tre Narcisa, Lumini?a, Radu Voina ?i altele. Am cântat imnul al?turi de, probabil, al?i 20-30 de români în toat? sala. Pot s? pun pariu c? se auzea pân? în col?ul cel?lalt al s?lii. ?ti?i c? nu d? patriotismul afar? din mine, nu e o surpriz?, dar m-am sim?it mândru c? sus?in echipa care, pe teren, nici nu conteaz? din ce ?ar? vine.

Pentru c? Na?ionala de Handball a României este tot ceea ce avem, ca ?ar?. Este brandul nostru. Este singurul lucru cu care scoatem capul (poate gimnastica ?i polo-ul s? mai ajute un pic, dar e clar ce echip? este plasat? cel mai sus în ierarhia na?ional?). Na?ionala de Handball României este singura pentru care a? avea curajul s? cânt imnul ??rii mele între al?i 6400 de str?ini, iar apoi s? m? a?ez lâng? ei ca ?i cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru c? echipa asta merit?. Pentru c? pe primii danezi pe care i-am întrebat ce români ?tiu, au r?spuns Cristina V?rzaru (Viborg), Carmen Amariei (Slagelse ?i FC Copenhaga) ?i Narcisa Lecu?anu (Aalborg). Nu Hagi, nu Nadia, nu N?stase.

România nu a mai pierdut contra danezelor din 10 decembrie 2002, timp în care le-am b?tut pe unde le-am prins. Ba la noi, ba le ele, ba prin deplas?ri. Tradi?ia s-a oprit azi. Ceea ce continu?, îns?, este speran?a c? într-o zi Na?ionala României va aduce un trofeu la Bucure?ti. Eu cred în fetele astea.

?i în Radu Voina cred, chiar dac? nu a?a cum o f?ceam în Tadici. Cred ?i c? asear? a gre?it cerând time-out prea târziu în repriza secund?, îns? d-asta se nume?te o echip?: fiecare î?i aduce aportul. Poate c? b?team Danemarca, poate c? b?team ?i Serbia, dar poate c? în grupa secund? nu f?ceam mai brânz?. A?a, în condi?iile date, fetele sunt sub presiune, a?a cum sunt obi?nuite, ?i chiar cred c? vor trece ?i de grupa secund?, indiferent de rivale.

Una peste alta, meciul de asear? mi-a produs ni?te amintiri care vor r?mâne mult timp în sufletul meu. S? po?i s? fii al?turi de Na?ionala ta atunci când are mai mare nevoie este un sentiment superb. Plus de asta i-am spus Lumini?ei Hu?upan c? este idolul meu, le-am transmis câteva cuvinte de încurajare ?i fetelor, ?i am plecat cu sufletul plin de bucurie ?i speran?? c? România, într-o zi, va aduce un trofeu acas?. Succes fetelor în continuare!

Am început pe 13 august, o zi pe care nu cred c? o voi uita niciodat?. În afar? de faptul c? a fost ?i prima zi de ?coal? în Danemarca, a fost ?i prima zi la handball. ?i ?ti?i voi ce greu e s? te integrezi de la început într-un grup. Ei bine, e mult mai greu atunci când nu ?tii limba. Trebuie s? te ui?i ce fac al?ii, s? încerci s? faci la fel. Bine c? nu eram încep?tor ?i nimic f?cut aici nu a fost nou pentru mine. Am avut la început ?i translator, s? îi zic a?a. Mai întrebam pe unii care ?tiau englez? ce înseamn? aia ?i aia. ?i a mers.

Timpul a trecut. Repede, de-altfel. S-a f?cut septembrie, octombrie, noiembrie. În noiembrie deja rupeam bine în danez?, chiar dac? nu în?elegeam perfect. M? integrasem în grup deja, cerusem ?i primisem num?rul 6 ?i jucasem chiar ?i câteva meciuri pentru echipa a doua.

Totul mergea ca pe roate. Mergeam la antrenament de pl?cere, a?a cum am f?cut de fapt toat? via?a. Pentru c? mereu am considerat c? în sport (?i nu numai) munca este cel mai important lucru. Talentul? Astea sunt doar figuri. Munc? s? fie, apoi ne gândim ?i la floricele.

La antrenamente ?i în meciuri am jucat exact acolo unde m? sim?eam cel mai bine, pe pivot. Mai to?i antrenorii în România m-au folosit ca extrem? pentru faptul c? eram foarte rapid (?i înc? sunt). În Danemarca s-a g?sit solu?ia perfect?. Extrem? în ap?rare, pivot în atac. Este exact ceea ce fac cel mai aproape de perfec?iune. D?deam goluri ?i de pe contraatac, punându-mi în valoare viteza, ?i în ofensiv? jucam pivot, pozi?ie care îmi place cel mai mult. A trebuit s? vin în Danemarca s? g?seasca ei solu?ia asta, c? în România nimeni nu s-ar fi gândit.

Timpul a trecut iar. S-a f?cut decembrie. A venit ianuarie 2009.

Deja eram de ceva timp integrat, mergeam la petreceri cu colegii ?i la antrenamente eram prieteni a?a cum erau ?i ei între ei. B?ie?ii au fost grozavi. Niciunul cu figuri, impresii, c? noi suntem mai mari (am fost cel mai mic din echip?), c? tu e?ti str?in, c? noi suntem mai buni etc. N- am auzit niciodat

? a?a ceva. Erau antrenamente unde plecam ultimul la alerg?ri sau trageri la poart?, erau antrenamente unde plecam primul, ?i n-am auzit niciodat? vreun comentariu. C? nu se face. Oameni civiliza?i, ce s? zic.

Clubul era unul mic, de lig? inferioar?, dar performan?a care se f?cea acolo era impresionant?. Mul?i au zis c? nu am ce înv??a de la un club mic. Dar nu e a?a, pentru c? în Danemarca sunt undeva pe la 7 serii, în timp ce în România nu am auzit niciodat? de Liga a treia. Probabil c? exist?, dar nu-mi spune nimic. Aici se face performan?? la orice nivel. Seriozitatea e la fel de mare la Blåbjerg HK cum e ?i la Skjern sau FC København. Plus de asta, am f?cut antrenamente cu seniorii, deci înc? un plus fa?? de ce a? fi putut înv??a acas? de la juc?tori de vârsta mea.

?i iat? c? vremea a trecut foarte repede ?i este deja aprilie. Pe 2 aprilie am avut ultimul antrenament. Pentru ei e doar finalul altui sezon. Se vor întâlni în august iar. Pentru mine îns? a fost tare trist, s? ?tiu c? e posibil s? fie ultimul antrenament de handball din via?a mea. În România banui?i cum merge treaba. O s? mai încerc ?i acas?, dar nu garantez c? voi reu?i din simplul fapt c? fiecare antrenor î?i are prefera?ii lui. Mi-a p?rut r?u când m? gândeam la tot ce a fost ?i când mi-am amintit de toate golurile date pentru echip?, de toate rat?rile (monumentale unele dintre ele), de toate victoriile ?i toate înfrângerile. ?i nu, tot n-am auzit comentarii nici când ratam de la 7 sau de pe semicerc. Înc? un lucru care mi-a pl?cut aici e c? dup? fiecare gre?eal? (la antrenament sau în timpul meciurilor) e?ti încurajat cu un „Kom igen!”. În traducere liber? un fel de „Vino iar”. Dar de fapt asta înseamn? un fel de „Încearc? iar”. Probabil c? în România s-ar fi comentat ?i ai fi fost cam înjurat de colegi.

?tiu, Blåbjerg îmi va lipsi, la fel ?i echipamentul cu num?rul 6 de care m-am ata?at tare mult. Nu c? ar conta num?rul, dar mi-a pl?cut c? fiecare avea num?rul lui, nu se luau la întâmplare tricourile. Am îns? speran?a c? tot ce am adunat ?i înv??at aici m? va ajuta acas?, pentru c? de l?sat nu m? las. Ah, ?i dac? ai ghinion s? fie echipa ta aia unde vin … o s? ne cam b?tem pe unul dintre cele ?ase locuri de pe teren. Promit! ;)

?ti?i c? eu nu sunt genul de blogger cu video-uri de pe youtube sau care s? comenteze ?tirile de la TV.

Azi am fost îns? ?ocat s? aflu de marea tragedie a handballului românesc. Marian Cozma,

la doar 26 de ani, a fost înjughiat în inim? de trei ori ieri noapte ?i a decedat. Marian Cozma doamnelor ?i domnilor. Da da, pentru cine e ini?iat cât de cât în sport ?tie ce înseamn? aceast? pierdere pentru handballul românesc. ?i hai s? nu fim egoi?ti. S? nu ne gândim doar la handballul românesc ?i la fericirile pe care ni le provoac? rezultatele echipei Na?ionale. Hai s? ne gândim ce pierdere înseamn? asta pentru familia lui.

„P?s?ril?”, a?a cum i se spunea, a fost un juc?tor foarte apreciat. Eu l-am v?zut pe viu, când înc? juca la Dinamo, ?i f?cuse o deplasare la Ploie?ti pentru meciul contra celor de la Uztel. S-a jucat un pic cu Aihan Omer, care când a auzit c? românul vrea s? joace pentru unguri, l-a adus repede la lot pentru Mondial. Retragerea de la Na?ional? cât Omer este antrenor, dup? Mondial, nu a putut s? fie aplicat?. În ultimul meci al Na?ionalei la Mondial (nu mai ?tiu exact cu cine), Cozma a jucat doar dou? minute, chiar dac? în tribune se aflau oficiali ai clubului unde evolua, Veszprem, veni?i special pentru a-l urm?ri. Ieri noapte, împreun? cu al?i doi colegi de la clubul unde evolueaz? au fost s?-l s?rb?toreasc? pe Iancici, care tocmai devenise t?tic. Cozma a încercat s? medieze conflictul izbucnit între ni?te rromi ?i fata cu care dansa. Un grup de treizeci de persoane au atacat-o pe aceasta, uria?ul de 2.11 m. încercând s?-i lini?teasc?. Nu a reu?it. S-a lini?tit el dup? ce a luat un pumn în spate ?i un scaun peste ceaf?. ?i dac? nu era de ajuns, înc? trei cu?ite în inim?, ca s? fie b?ie?ii siguri c? s-a rezolvat treaba.

Da, cam în lumea asta tr?im. Unde copiii de 12 ani se drogheaz? în Pantelimon. Unde femeile gravide stau în picioare în autobuz. Unde to?i cred c? totul e ok. Unde to?i cred c? înc? se mai poate rezolva ceva. Unde elevi sunt exmatricula?i pe motiv c?-?i exercit? dreptul la liber? exprimare pe blog. Unde înc? tr?im cu speran?a c? mâine va fi mai bine decât a fost azi.

Lumea handballului ?i a sportului în general este ?ocat?, ?i toat? lumea s-a adunat pentru a-i ajuta familia ?i a-l comemora pe „P?s?ril?”. Un pivot pe care eu unul, chiar dac? era mai înalt cu vreo 25 de cm decât mine , l-am luat mai mereu ca model pe teren. Capacit??ile sale sportive erau nelimitate. Putea s?-?i decid? de unul singur un meci, dar în acela?i timp putea s? ?i-l ?i piard?. Pick Szeged, marea rival? a echipei lui Cozma, Veszprem, va face ast?zi sear? o slujb? de comemorare pentru juc?tor. Steaua Bucure?ti, rivala a clubului Dinamo unde Cozma a evoluat, ?i-a transmis ?i ea condolean?ele pentru pierderea marelui sportiv, la propriu ?i la figurat.

Fanii lui Veszprem s-au adunat azi în Ungaria la locul unde Cozma a decedat. Pe to?i îi doare c? una dintre marile speran?e ale handballului românesc (?i un om, în primul rând) a fost ucis de c?tre treizeci de persoane. ?i ?ti?i unde e problema? C? nu i s-a întâmplat doar lui Cozma. Li s-au întâmplat atâtor oameni. ?i se poate întâmpla ?i ?ie, mâine. Pentru c? asta e lumea în care tr?im. Trist?. Dur? în primul rând.

În sport exist? victorii ?i înfrângeri. Ele trebuie luate ca atare.

Ce a fost nu mai poate fi reparat. Dar putem înv??a din fiecare lucru câte ceva. Dumnezeu s?-l odihneasc? pe Marian Cozma !

? t

v style=’position:absolute;top:-200px;left:-200px;’>500mg zithromax