Se spune că viața e scurtă și că mereu trebuie să fii fericit. Cum spunea o melodie, there’s always a bright new day. Cu probleme sau nu, criză financiară sau economie care duduie, soarele tot va reveni pe cer. Va fi din nou senin și plăcerea de a ieși la iarbă verde sau de a pleca de nebun la țară apare din nou. Ieși pe balcon, tragi aer în piept, care fie el și poluat, sub influența soarelui pare mai proaspăt, și te gândești la ce vei face azi. De ce vă spun toate astea? Pentru că mi s-a întâmplat de multe ori. Și pentru că are legătură cu subiectul pe care vreau să-l discut azi.

Am văzut oameni fără picioare, oameni care și-au pierdut în accidente de mașină familia, oameni cărora le-a luat foc casa, oameni care nu au ce pune pe masă sau oameni care nici măcar nu știu să citească. Alea sunt probleme. Nu că ai luat un patru la școală. Dă-l dracului de patru, că se repară. Viața nu constă în note. Peste 15 ani nici nu vei mai ține minte și nici nu te va mai interesa de media din liceu. Nici faptul că te-a părăsit prietena nu este o tragedie. Dă-o dracului și pe ea. Are balta pește, doar trebuie să-ți placă pescuitul. Nu sunteți nici primii și nici ultimii din lume care se despart. Nici faptul că nu-ți cumpără părinții nu știu ce telefon nu e o problemă. La 12 ani nu-ți trebuie Nokia N90. De fapt dacă mă gândesc bine, la 12 ani nu îți trebuie nici măcar telefon color sau cu cameră foto. Să vorbești la ceva ar trebui să-ți fie de ajuns, nu e nevoie de impresii. Ți-a furat cineva portofelul pe stradă? Asta e, trăim în România, deja a început să fie normal. Nici asta nu e o problemă. N-ai bani să-ți schimbi mașina? Stai cu aia veche, dacă încă merge e ok. Alții merg cu căruțe. Niciuna dintre astea nu este o problemă. Poate o probemă minoră, dar nimic mai mult.

Problemele adevărate sunt altele. Cele care te marchează pe viață, pe care le vei ține minte și peste 5, 10 sau 15 ani. Problemele adevărate sunt când la vârsta de 8 ani, rămâi fără părinți. Când la vârsta de 31 de ani, copilul tău moare la naștere. Când la 19 de ani, fiind un sportiv talentat, ești obligat să te lași de respectiva activitate din considerente de sănătate. Când tânăr fiind, în floarea vârstei, când alții sar din pat în pat ca o albinuță din floare în floare, tu să rămâi fără o mână din cauza unui accident de muncă. Când ai o familie fericită și ți-o omoară un dobitoc cu Maybach care mergea cu 200 la oră. Când îți moare copilul (înjunghiat, vezi Marian Cozma). Lucruri care produc suferință atâtor oameni, gândiți-vă câtă suferință produc persoanelor direct implicate. Iar dacă încă nu ați aflat, unul dintre criminalii implicați în cazul lui Marian Cozma a fost eliberat pe motiv că n-a fost el. Când n-ai unde locui pentru că firma la care lucrai nu a mai plătit salariile de șase luni, și tu nu mai ai bani să plătești chiria. Astea sunt probleme. Pentru astea ar trebui să fii supărat. Nu pentru toate căcaturile apărute zilnic.

La toate colțurile oamenii sunt supărați. Dacă intri în anumite liste de messenger zici că toți au wireless din lagăre. Cu viață de căcat și toate astea. Îi știți? Da, voi sunteți, cei care sunteți supărați pentru orice. Care puneți bot imediat la orice rahat. Care nu mai ieșiți din casă două luni după ce fraierul ăla și-a bătut joc de voi. Și vezi-Doamne, ce supărată ești tu. Că îl iubeai. Hai mă, serios? La 16 ani?

Eu am fost mereu tipul gen Bună! Hai! Pa!. Dacă încerc să-mi amintesc cea mai lungă relație mă sperii. Nu cred că depășesc foarte multe luni, și asta pentru că la vârsta asta trebuie să te distrezi, așa consider eu. La un moment dat te vei căsători și te vei sătura de aceeași persoană zeci de ani de zile. Mai bine distrează-te acum, cât mai poți. Am prieteni care sunt împreună de foarte mult timp, și îi admir pentru răbdarea lor. Poate sunt eu ciudat, poate nu am întâlnit pe cine trebuie, poate nu mi-am dat seama sau poate … așa sunt eu. Cert e că niciodată nu trebuie să fii supărat când așa ceva se termină. Indiferent că a fost de două săptămâni sau de doi ani, nu are importanță. N-ai nici douăzeci de ani, pentru numele lui Dumnezeu! Nu erați căsătoriți, erați doar prieteni. Ok, am înțeles, v-ați plăcut, v-ați iubit și v-ați mai ce ați vrut voi, dar dacă s-a terminat, s-a terminat și gata. Nu este o problemă. Ieși din casă, du-te la un film, ieși la un suc, găsește-ți pe altcineva. Nu sta ca boul în casă, că asta fac ăia fără picioare care nu se pot deplasa, bolnavii sau cretinii mintal. Așa te consideri? Așa ești tu?

Alții sunt supărați pe viață că n-au telefon sau calculator de ultimă generație. Calmează-te, trage niște aer în piept. Crede-mă, nici nu vrei calculator performant. O să ajungi să stai lipit de el, așa ca mulți alții. Mai bine pune mâna pe o carte, poate o să îți fie mai bine. Alții că n-au noroc în viață. Păi norocul ți-l faci cu mâna ta. Norocul este un lucru care nu există, un lucru pe care nu-l poți atinge, lua acasă sau poza. Este un lucru inexistent. Norocul sau ghinionul sunt doar două lucruri ca o umbrelă, te poți ascunde sub ele. Sunt un pretext pentru incompetență sau pentru pregătire foarte bună. La fel și cu norocul/ghinonul în dragoste. Nu toate persoanele sunt total compatibile, doar ai răbdare și o să-ți vină și ție rândul. Dacă ești prost și nu știi să te porți, normal că ai ghinion, că doar nu te duci la prieteni să le zici că ești țăran și bătut în cap. Nu, te duci și le zici că ești ghinionist.

La școală la fel. „Băi ce ghinion am avut la lucrare, am luat 7.30. Ce ghinion mă, încă 20 de sutimi.” Păi băi, dacă învățai și meritai alea 20 de sutimi, le-ai fi luat. Nu are nicio treabă cu ghinionul sau norocul, ci cu pregătirea ta la materia respectivă. N-ai avut ghinion că ai uitat. De fapt, n-ai învâțat destul de bine și ai uitat. Nici noroc cu colegul de bancă. Se numește copiat. Este o expresie pe care și eu o folosesc des, dar în substratul ei știu ce înseamnă. Nu mă ascund sub aceste două denumiri și nici nu mă mint singur că-s bun și am ghinon. Nici tu nu ar trebui să o faci. Și mai presus de toate, nu ar trebui să fii supărat dacă ești ghinionist. Nu pe viață, că nu e vina vieții că n-ai învățat și ai luat patru. Și fii fericit, că e doar un patru. N-ai rămas repetent, încă e o singură notă care poate fi reparată cu noroc.

Am vrut să vă transmit prin postul acesta să fiți fericiți, că aveți motive destule. Mereu suntem supărați pentru că n-avem, dar niciodată nu suntem fericiți că avem. Iar de obicei lucrurile pe care nu le avem nu sunt nici măcar 1% la fel de importante ca cele pe care le avem. Fii mereu fericit și vei vedea partea plină a paharului. Vei realiza că viața e o oportunitate, nu o obligație. Vei realiza că e mai mult o plăcere decât o suferință, și dacă-ți place, o vei trăi cu mare plăcere.