În primul rând știu că am, din punctul unora de vedere, ceva scuze de cerut. Nu v-am mai scris de mult și asta chiar dacă pe Twitter sau Blogoree am mai fost. Nu este pentru că vreau să mă las de blogging, ci pentru că simt că nu mai pot scrie la foc automat, cum o făceam înainte. Probabil că aici a intervenit și recenta schimbare de mediu, sau poate că altele au fost cauzele. Nu le știu, dar cert este că așa cum scriam înainte n-o voi mai face niciodată. Din multiple motive. Pe de altă parte, de blogging nu mă las, chiar dacă unora v-a trecut prin cap asta în perioada de secetă de aici. După cum v-am mai spus, cel mai bine este să vă abonați la reader (în dreapta, sub categorii) și să primiți articolele direct pe e-mail.

Acum, să trecem la subiectul postului. Vă spun de la început că e scris sub influența anumitor discuții avute cu prietenii, și în urma unei frustrări de care sufăr, dar pe care o voi elibera aici, acum, pentru totdeauna. Și da, pe unii vă atac.

REPETÉNT, -Ă, repetenți, -te, adj., s.m. și f. (Elev sau student) care repetă clasa sau anul de studii deoarece nu a obținut nota de trecere. – Din germ. Repetent.

Asta spune la dicționar. Asta înseamnă repetent. Nici nu știu dacă Ministerul îmi va echivala anul din Danemarca sau nu, și deja au început să fie făcute glume proaste. Proaste, vreau să spun. Foarte proaste. Gen „ești repetent”. Azi vreau să mă adresez în special redușilor mintal care nu înțeleg diferența dintre mine și un repetent. Și nu cei cu glumele. Ci cei pe care, într-adevăr, nu-i duce capul.

Pentru a rămâne repetent trebuie să urmezi cursurile unui an școlar. În același timp, trebuie să dovedești atâta incapacitate de lucru încât să îi convingi pe profesori să nu te treacă la materiile lor (sau să le fii nesuferit, depinde și de situație). Apoi, în toamnă, dai și niște examene. Ca să rămâi repetent, trebuie să le cazi și pe alea. Că toată vara ai fost la mare, la soare, fetițele sunt goale și n-ai învățat. Bun, acum să vă explic situația mea. Elev român, plecat vara trecută la studii într-o altă țară. Deci la studii, nu la dat cu fundul sau la furat de portofele. Într-o țară despre care mulți nu știu nimic: în Danemarca, nu în Spania sau Italia. Au auzit și ei prin stânga și prin dreapta că danezii sunt reci și că limba e oribilă. Ei, uite așa reci cum sunt ei, am avut prieteni mai mulți ca în România, oameni care azi îmi spun că le e dor de mine și că de-abia așteaptă să ne vedem. Și așa cum limba aia e oribilă, în patru luni o vorbeam fluent. Patru. Unu, doi, trei patru. În concluzie, în timpul frecat de voi cam până la teze, eu am învățat o limbă. Așa urâtă și rigidă cum e.

Apoi, undeva prin vară, când voi aveați vacanță, eu am aflat că dau șapte examene. Mate (scris – 5 ore, oral – o oră), daneză – 5 ore, sociologie și politică – 6 ore, germana – oral – o oră, ansamblu de proiecte – oral – o oră, engleză – 6 ore. Șapte examene finale care înseamnă mai multe examene decât am dat toată viața în România. Și mai multe decât ați dat voi până în clasa a 12-a. Iar de astea am aflat cu o lună înainte să le dau. Hai, ce vă mai aburesc atât, mai bine vă spun că am trecut anul și gata. Și l-am trecut cu o medie bună, din punctul meu de vedere, de elev care niciodată n-a avut în România medie generală sub 9.36. Nu vă zic mai multe, că pic în extrema cealaltă. Important e că eu nu țin minte să fi fost declarat vreodată repetent. Nici în România, nici în Danemarca.

Apoi, dacă trecem peste aspectul școlar, în partea numită „experiență de viață”, voi sunteți repetenții. Mulți dintre voi nu vreți să plecați din țară pentru că vă e mai comod aici. Vă e mai comod în brațe la mama și la tata, la bunica și bunicul. Vă e mai comod aici, că aici v-ați născut. Vă e bine, da’ nu prea, cum era o vorbă de-aici. Știu, la aceeași vârstă cu voi, două limbi aproape de perfecție, și încă una pe care am făcut-o, săracul de mine, vreo 9-10 ani. Însă în mintea voastră de găini, tot un repetent sunt, nu? Urât, tare urât, să-mi iau prietenii în colimator. Știu, sunt un nenorocit. Dar măcar pe asta nu o contest. Însă când aud replica de mai devreme, cu repetentul, îmi ies din pepeni. Și știți de ce? Pentru că eu consider că altcineva e repetent în situația asta. Și sunteți cam mulți repetenți și incapabili psihic, dacă mă puneți pe mine în aceeași oală cu leprele care n-au fost în stare să treacă anul. Și uneori, când vă văd așa de tălâmbi, mi-e tare milă de voi.

Gata, acum mi-am vărsat frustrările și am aruncat și cu destule fecale în voi. Suntem prieteni iar, nu? :)

Soarele răsare mai devreme, apune mai târziu. Pe la 23.30 încă se mai vede lumina afară. D-aia am adormit așa de greu aseară. Dar ăsta e un semn că a venit vara. Cel puțin perioada. Și vremea de afară te îmbie să mai ieși pe ușă, chiar dacă e weekend și tot ai ieșit pe ușă către școală toătă săptămâna. Și eu, care de obicei în weekend prefer să dorm până târziu și să frec menta, am ieșit azi prin curte. Am tăiat iarba, am luat o carte și am citit, m-am întins la umbră (nu e cazul să mă bronzez încă), și am ațipit câteva minute. Asta între cele două finale de handball ale campionatului național danez.

De ce îmi place vara nu are rost să vă spun. Nici nu mă îndoiesc de faptul că tuturor vă place. Că vă amintește de când erați copii și aveați vacanță, că sunteți copii și aveți vacanță, că e frumos afară, că mergeți la mare, la iarbă verde. Motivele sunt multe și pot enumera până mâine. Tuturor vă place vara. Tuturor vă tresare inima când vă treziți dimineața și afară soarele încălzește orașul. Ei bine, eu am scăpat pentru moment de oraș, iar când în Danemarca te trezești și soarele e călduros, și mai ales dacă vântul nu bate, atunci e clar: a venit vara. Cum să fii supărat sau trist atunci când afară este o astfel de vreme?

Din ultimele 48 de ore de vară, 12 le-am petrecut în două examene. Mai am încă patru și termin cu ele. Încă un motiv pentru care mă pot bucura ca vine vara. Și când stai în fiecare zi șase ore și scrii, nu prea-ți mai vine să faci altceva decât să vii acasă și să dormi. Deci (știu, doamna Oprea, propozițiile nu se încep niciodată cu „deci”) așa mi-am petrecut eu primele două zile de vară. Pe a treia, azi, v-o ilustrez prin două fotografii. La voi a venit vara? Cum ați petrecut primele zile?