Mai țineți minte articolul cu șoferul de autobuz care împarte bomboane de ziua lui ? Postat fiind pe danemarca.dk, a stârnit reacții diverse. Unii mi-au zis că mă vând pentru o bomboană. Asta au înțeles ei din simpla enumerare a unor lucruri care în Danemarca arată mai bine decât în România. Au înțeles că îmi vând țara pentru o bomboană. Că ar trebui să fiu mândru că sunt român, și în loc să scriu pozitiv despre Danemarca, ar trebui să o fac despre România.

Mândru că sunt român? Asta m-a enervat. Rău de tot. De ce și de unde atâta mândrie ? Ce mi-a oferit România încât să fiu așa de mândru? O casă unde să trăiesc? Nu. Casa nu mi-a oferit-o România. A fost cumpărată din bani munciți cu greu, așa că România n-are niciun amestec aici. Altceva? Hmm… o școală unde să învăț? Păi ce, am făcut-o pe gratis? Părinții mei au plătit milioane peste milioane către școlile alea. Termopane, clase noi, bănci noi, zugrăvit, tot făcut din banii elevilor. Munciți și ăia, nu dați pomană de statul român, care ar trebui să facă aceste renovări din proprii bani. Cuvântul impozit vă sună cunoscut? Dacă mai sunt altele o să îmi amintesc pe parcurs. Nu doar că nu sunt mândru că sunt român, dar chiar prefer să mă feresc spun că-mi place. Pentru că NU ÎMI PLACE, și am dreptul să îmi exprim părerea. Ce poate să îți placă la o țară unde dacă vorbești la un telefon mai sofisticat pe stradă, ai șanse să rămâi fără el? Sau o țară unde dacă știi persoana potrivită, îți permiți să încalci legea fără să suferi consecințe ? Sau cu copilașii fumurii care vin în grupuri și se iau de tine pe stradă? Sau cu nebunii de pe șosele care se filmează când merg cu 300 km/h sau când merg pe contrasens pe DN1? Sau cu corupția? Sau cu sistemul de învățământ mizerabil, cu elevi exmatriculați pentru că își exprimă părerea pe blog? Sau cu manele? Sau…, sau…, sau. Lista poate continua mult și bine. Dar le știți și voi, nu trebuie să le mai enumăr eu.

Mândru ? Definiția din DEX spune că asta înseamnă un sentiment de mulţumire, de satisfacţie, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulţumire, satisfacţie, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calităţile proprii. Cum? Ia mai zi o dată! Satisfacție ? Pentru ce satisfacție ? Că vii acasă cu un salariu mizer din care de-abia îți poți plăti chiria ? Demnitate? Ai credite de zeci de milioane pe lună și vine banca și schimbă detaliile din contract așa încât tu să plătești și mai mult. Dar nu. Păstrați-vă demnitatea, români! Asta e cel mai important. Să fii demn. Să stai cu spatele drept și nasul sus chiar și atunci când ești lovit la picioare. Bucurie ? Cred că o să fiu tare bucuros când o să mă întorc în România. Așa de bucuros încât de-abia voi aștepta să plec iar. Cu cățel și purcel. Și să nu mă mai întorc. De ce să mă întorc? Ce motive am dacă afară e mai bine ? Doar pentru că sunt demn ? Bucuros și satisfăcut de țara unde m-am născut ? Nu e nicio problemă că afară poți să trăiești mai bine. Stai în țară, dar fii demn. Cam asta vor să spună cei cu „te-ai vândut pentru o bomboană” ? Atunci îmi pare rău pentru voi, dar stați în România. Vă meritați pe deplin soarta. Să vedem ce se întâmplă cu demnitatea voastră când copilul îți moare pe trecerea de pietoni sub roțile unui Hummer H3 al unui băiat de politician. Care, culmea, scapă fără nicio zgârietură și, mai grav, fără pedeapsă. Unde ești tu, demnule, acum ?

Mândru n-am fost și nici n-o să fiu vreodată de faptul că sunt născut în România. Sunt oameni însă de care merită să fii mândru, români fiind. Oameni care muncesc din greu și își întrețin familiile, chit că asta înseamnă tăiat de lemne. Oameni care muncesc din greu, dar care o fac din plăcere, știind că se vor duce acasă și vor avea ce pune pe masă. Oameni care au plecat din țară și muncesc acolo, nu fură. Oameni care construiesc locuințe pentru bogații Spaniei. Oameni care muncesc în țările Europei. Și sunt printre cei mai buni meseriași, indiferent ce fac. Ăștia sunt oamenii de care merită să fii mândru. Dar nu cred că ei sunt foarte fericiți de statutul pe care l-au avut în România. Pentru că d-aia au plecat. Și uite că le e bine afară, chiar dacă vorbim de rang social, au rămas pe aceeași linie. Tot șefi de șantier au fost și în România. În Spania construiesc case. Dar pe bani mulți. Și ei au plecat în căutarea unei vieți mai bune, pentru că România nu le oferea ceea ce aveau nevoie. Cred că nu sunt singurul care își dorește tot ce e mai bun pentru el. Înainte să plec au fost câțiva care mi-au zis că de ce plec. De ce nu stau în țara mea, chit că nu e totul perfect aici. Ei bine, și voi vă meritați soarta. Și nu mai zic cât de proști demni sunteți. Bravo! Să vă ștergeți cu demnitatea la fund … că altceva n-aveți ce face cu ea.

Cum să fiu mândru că sunt român când suntem batjocora Europei? Când ei ne știu de fapt de țigani, nu de români? Când ne impun limite pe piața de muncă a țărilor lor. Că ne verifică la granițe de zici că suntem criminali. Că se uită cu scârbă la noi pentru că știu ei că noi omorâm prin Italia. Sau să fiu mândru de faptul că în Brașov zilele trecute un psihopat a împușcat trei oameni pe stradă? Sau că se fură armament din bazele armatei ? Armată NATO, cică. Ei care ne protejează de teroriști și pericole. Bine, nu suntem naivi. Nu s-au furat de fapt. Dar asta încearcă ei să ne lase să credem. Doar nu credeți că atât armament ar putea fi furat de oricine. E o țară în care suntem mințiți fără nerușinare. Și totuși, noi suntem demni.

Știu că și postul ăsta va stârni reacții diferite. Asta vreau să facă. Vreau să veniți cu argumente de ce ar trebui să fiu eu mândru că sunt român. De ce sunteți voi, dacă sunteți. Dacă ați stat puțin măcar pe afară și ați văzut diferențele. Unde e mai bine, aici sau acolo. D-astea, d-alea. Vă aștept să discutam. Civilizat, bineînțeles.