Primele părți: unu, doi, trei, patru.

Ultima dată v-am scris cu puțin după ce începuse școala în ianuarie, după vacanța de Crăciun. Astfel, sărbătorile fiind deja trecute, urma o perioadă lungă de școală. Știți voi, așa ni se pare mereu când începe școala. Mereu ne gândim că tare lung mai e drumul până la următoarea săptămână liberă. Totuși, iată că suntem deja în aprilie, la jumătate, și perioada asta a trecut la fel de repede ca și până acum.

Rutina s-a instalat în viața mea de elev de schimb și începusem să nu mai găsesc nimic spectaculos. De fapt totul este spectaculos, dar încă trăiam cu lucrurile descoperite până atunci. Nimic nou. Luna ianuarie a decurs normal, fără nimic apărut de după colț. Sfârșitul lunii a prezentat și începutul unei noi activități: fotbalul. Cum handballul era cât pe ce să se termine, m-am gândit că nu pot să stau atâtea luni până când merg acasă și să nu fac nimic. Așa că m-am apucat și de fotbal, na, să nu spun că nu am făcut-o și pe asta. La un club mic, bineînțeles, dar nici nu am nevoie de mai mult. Eu fac sportul din plăcere nu pentru altceva, în special un sport în care în România nu poți deveni nimic. Na, tata nu e nici selecționer și nici patron la FC Timișoara. Clubul de fotbal este afiliat celui unde jucasem handball, așa că am rămas în echipamentul verde.

Toată lumea era deja de prin februarie în febra excursiei de cinci zile către Amsterdam. Prima dată votasem Londra, dar am căzut cu toții de acord că e prea scump, deci am schimbat destinația. Plus de asta știam că înainte de Amsterdam o să avem parte și de Proiectul Comenius, deci erau cam două-trei săptămâni de „pauză”, după care o săptămână de școală și vacanța de Paște.

Luna februarie a marcat un lucru important, care poate nu are legătură cu anul de schimb, dar cu siguranță trebuie amintit: schimbarea adresei blogului, de pe WP către self-hosted. Apoi am început să mă obișnuiesc din ce în ce mai mult la fotbal, în timp ce jucam ultimele meciuri pentru echipa de handball. Știu, sună un pic ciudat, dar în Danemarca sunt oameni care fac și trei sporturi în același timp, așa că două nu ar trebui să însemne vreo problemă. Mai ales că, repet, fac totul din plăcere. Vremea s-a îmbunătățit și ea un pic după rahatul ăla mohorât din decembrie și ianuarie.

Martie a venit repede. Nimic interesant până pe 18, când am dat un examen la mate, un fel de examen de pregătire. Simulare. Tot pe 18 a început și Proiectul Comenius despre care v-am spus nu cu mult timp în urmă aici. Iar apoi au venit cele cinci zile în Amsterdam, despre care, din nou, v-am povestit. Aici. Și dacă nu ați citit la vremea respectivă, și despre Red Light District câte ceva. Apoi, ca să completez lista de auto-promovare, vă reamintesc și linkul de la Openul Danez de Rubik’s Cube unde, mândrul de mine, am participat și eu. Citiți aici.

Și iată că dupa șase-șapte articole despre care v-am reamintit, am ajuns la ziua de azi, un an de blogging și un pic, zi în care mai sunt doar vreo două luni jumătate până voi reveni în România. Deja am cinci episoade din „Cum e să fii elev de schimb”. Probabil că va mai urma doar unul, maxim două, și probabil că nici nu vor mai fii așa de spectaculoase cum au fost primele două-trei, pentru simplul fapt că m-am obișnuit prea mult cu viața de aici și sunt multe lucruri pe care nu le mai observ, chiar dacă ar fi trebuit să o fac. Plus de asta, foarte multe din articolele mele sunt inspirate din ceea ce trăiesc, din ceea ce văd, deci cred că doar dacă citiți postările v-ați putea face singuri un „Cum e să fii elev de schimb”.

Am făcut aici o listă unde am pus și de la mine, și găsite de pe net

1. Înainte să vezi dacă se înțelege ce vrei să spui, începi să gesticulezi.
2. Crezi că 20 de kg. sunt mai mult decât de ajuns pentru a-ți împacheta bagaje pentru toată viața.
3. Nu mai ai preferințe în materie de mâncare.
4. Petreci mult timp zâmbind și prefăcându-te că înțelegi ce se întâmplă în jur.
5. Clasifici făcutul temelor ca traducere a jumătate din text. Doar asta ia trei ore.
6. Uneori spui „scuze, nu înțeleg” doar pentru a evita un răspuns, chiar dacă de fapt înțelegi.
7. Citești orice în limba ta doar ca să ai ceva de citit. Asta include și ambalajele.
8. Știi răspunsurile la întrebări în clasă, dar nu ridici mâna pentru că nu vrei ca lumea să se aștepte la mult de la tine.
9. Ești mai bun decât profesorul tău la ora de limbă străină (pentru tine limbă maternă)
10. Crezi că bariera limbii străine e chiar bună când e vorba să-i minți pe cei din jur.
11. Te enervezi când cei din jur îți răspund în engleză când tu încerci să conversezi cu ei în limba lor.
12. Când te întorci acasă lumea îți spune că ai un accent ciudat.
13. Gândurile tale sunt bilingve / trilingve.
14. Uneori îți ia cinci minute să îți amintești un cuvânt în limba maternă.
15. Folosești automat cuvinte în limba nou-învățată doar pentru că sună bine în context, chiar dacă nici măcar nu le poți traduce.
16. Devine o obișnuință să te introduci cu numele și țara de unde vii.
17. Nu ești niciodată sigur dacă un prieten e doar prieten, dacă vrea să te seducă sau dacă te hărțuiește sexual.
18. Când faci ceva greșit poți să apelezi la scuza: „Îmi pare rău, așa se face la mine în țară”, chiar dacă nu e așa.
19. Poți să intri în cluburi cu buletinul din țara natală, pentru că majoritatea celor care le verifică la intrare devin confuzi și te lasă să intri.
20. Ești pregătit să bei în orice moment din zi sau din noapte.
21. Toată lumea crede că faci pe durul când le spui că nu ai sunat acasă și că nu ți-e dor de țara ta.
22. Cumperi haine din țara ta ca să nu pari străin.
23. Portofelul e gol mereu când ai nevoie de bani, iar bancomatul e închis.
24. Când ai un prieten popular în școală, faci orice ca să îl saluți în fața tuturor colegilor tăi.
25. La fiecare petrecere cineva încearcă să te agațe.

Cam asta e tot. Personal mă găsesc mai mereu în situațiile de la numerele 2, 7, 8, 11, 13, 15, 17, 18, 19, 20, 23 și 25.