Da, ?i î n

tre Carpa?i, dar în principiu m-am n?scut ?i am crescut împrejurat de dobitoci.

Am renun?at de mult la aruncat cu noroi în români needuca?i, netrimi?i la ?coal?, în oamenii care se înjosesc la tot felul de ?ig?neli. Am f?cut-o pân? azi când, scârbit pân? în gât, n-am mai rezistat. Vorbesc despre meciul României cu Rusia de la Europeanul de Handball, acolo unde ru?ii ne-au scos din sal?, cum se spune în sportul ?sta. ?i nu, nu la fete m? refer în articolul ?sta, la echipa a doua trimis? de Radu Voina pe teren ieri. Nu ele sunt ?inta postului ?sta, ci noi, românii. Noi, scârbele nenorocite cei care nu suntem în stare s? recunoa?tem un ?urub nici dac? vedem unul. Noi, care nu suntem în stare s? apreciem valoarea, s? mul?umim pentru ceea ce primim ?i pentru ceea ce avem. Pentru Na?ionala fantastic? de handball feminin pe care o avem, pentru asta.

Mereu am spus c? dac? vreau s? m? amuz, m? duc pe ProSport la comentariile unui articol despre fotbal, le citesc, ?i de-odat? m? simt printre cei mai de?tep?i oameni din ??ri?oara asta. Azi nu m-am sim?it a?a. Azi m-am sim?it josnic, m-am sim?it prost c

? fac parte dintr-o na?iune cu aceea?i oameni care arunc? în fetele astea minunate cu l?turi. În dobitocii cei care cred c? handballul este ca jocul pe calculator ?i care nu realizea

z? c? fetele trebuiau s? fie odihnite ieri. Care nu realizeaz? c? indiferent de rezultatul de ieri sau de cel de sâmb?t?, performan?ele atinse de ele sunt uria?e.

Dragi animale care sunte?i, am f?cut mai mul?i ani de sport de performa?? decât ave?i mul?i dintre voi ?coal?. Nu m? refer la tine, cititorule, ci la autorii respectivelor comentarii de pe ProSport. ?tiu ?i eu, dup? anii ??tia, c? dup? ce joci 5 meciuri în 6 zile, ai nevoie de o pauz?. C? pân? ?i Superman dormea a?a, din când în când. Fetele nu doar c? aveau nevoie de o pauz? de pe teren, dar aveau nevoie de odihn? psihic?, pentru c? sâmb?t? urmeaz? s? joace ceea ce echipa Na?ional? de fotbal a României nu va juca poate niciodat?: o semifinal? de Campionat European. Mentalitatea de înving?tor nu are nicio leg?tur? cu faptul c? fetele astea aveau nevoie s? fie odihnite, dar are o leg?tur? cu faptul c? suntem între cele mai bune patru echipe din Europa ?i din lume (top 3 mi-a? permite s? spun, sper ca rezultatul final s? dovedeasc? asta). F?r? un Amariei, Maier, f?r? stâlpii ap?r?rii din anii trecu?i (Luca ?i Be?e, dar mai ales Hu?upan), f?r? tot felul de piese importante pierdute de-a lungul turneului, echipa asta a ajuns departe.

Am mai citit ?i c? V?rzaru ?i Ungureanu s-au pref?cut c? s-au accidentat, c? nu au chef s? joace pentru Na?ional? pentru c? nu le d? nimeni bani. Da, nu le d? nimeni bani, pentru c? interesul pentru handball în România este zero, dar îi doresc autorului Dorel, sau cum îl cheam? pe el, s? i se f**? îi cedeze ?i lui ligamentele la genunchi, ca Paulei. ?i apoi îi doresc s? îmi spun? daca ai cum s? te prefaci c? te-ai accidentat atât de r?u, dup? ?ase luni de recuperare. Voi nu sunte?i oameni, voi sunte?i scursuri. Scursuri care, dac? România bate Suedia s?mb?t?, ve?i umple ProSportul cu comentarii pline de „bravo fetelor!”.

Reac?ia lui Ga?u e u?or de în?eles. Citez? Da, citez: „Ne-am menajat juc?toarele, ce vor? Trebuie s? ne p?str?m pentru semifinal? ?i final?. Vrem s? ne întoarcem acas? cu cea mai u?oar? medalie. Vre?i s? ne rupem acum pentru meciul de sâmb?t?? Avem obiectiv s? batem Suedia, nu Rusia.” Da, avem obiectiv s? batem Suedia, nu Rusia. Asta trebuie s? în?elege?i voi oligofrenilor, c? fetele alea nu sunt robo?i. C? într-un meci de handball nu alergi la fel de mult ca Xavi, Iniesta sau Pirlo, dar c? te deplasezi continuu. Majoritatea juc?toarelor fac ?i faza de ap?rare ?i faza de atac. Nu, nu e nici m?car a?a de greu cum sun?. E mult mai greu. A?a c? scursuri ale societ??ii ce sunte?i, ciocul mic ?i mul?umi?i-le fetelor astea c? printre rromi trimi?i acas? de Sarkozy, mafia român? din Italia ?i ciorile din Copenhaga, se mai vorbe?te în Europa de noi ?i de bine. La televizor cu voi sâmb?t? ?i duminic? ?i, din tot sufletul, hai România!

P.S.: Am primit ni?te sfaturi, cum c? injurii în astfel de posturi sunt folosite de oamenii care au nevoie s? umple propozi?ii, pentru c? nu st?pânesc bine limba român?. Cum nu m? consider unul dintre ei, ?i sunt total de acord, îmi cer scuze pentru limbaj, îns? am scris articolul la nervi. Data viitoare va fi mai bine!

Tot dau pe Twitter de câteva zile c? o s? merg la România – Danemarca. Ei bine, dup? ce am fost la Spania – Serbia cu dou? ore înainte, am fost ?i la România – Danemarca asear?, la Campionatul European de Handball Feminin din Danemarca ?i Norvegia. Cum grupa României se desf??oar? în ora?ul în care locuiesc eu, nu am rezistat tenta?iei de a merge la meci, chiar dac? biletele nu au fost printre cele mai ieftine. Înainte s? v? povestesc ce cred eu despre seara asta, nu vreau decât s? spun c? au fost ni?te bani cheltu?i pe o experien?? care va r?mâne mult timp în inima mea. Nu doar pentru c? am v?zut România la lucru. Nici pentru c? am b?tut (pentru c? am pierdut, de fapt), ci pentru c? am tr?it un meci de handball de nivel interna?ional în mijlocul civiliza?iei.

Al?turi de o prieten? ne-am bucurat, am urlat, ne-am uitat urât la „vecini” ?i am cântat imnul, asta fiind printre al?i 6400 de danezi. Care nu, nu se uitau urât, nu urlau la noi, nu ne luau la ochi, ci f?ceau lini?te. Cu morcovelul în fundule? în prima repriz?, când Na?ionala României era pe val, to?i danezii aplaudau ac?iunile Na?ionalei lor, ? i flu

ierau atacurile noastre. Nu v? pot explica ce sim?eam eu, din tribune; m? gândesc ce sim?eau fetele pe teren.

Înainte de meci am urlat din tribune dup? Oana Manea, ?i i-am spus „s? le bat? la curul gol pe astea”. Era prea concentrat?, probabil, s? realizeze ce am zis. Am avut locuri exact deasupra tunelului c?tre ?i dinspre vestiare, a?a c? am mai urlat de câteva ori c?tre Narcisa, Lumini?a, Radu Voina ?i altele. Am cântat imnul al?turi de, probabil, al?i 20-30 de români în toat? sala. Pot s? pun pariu c? se auzea pân? în col?ul cel?lalt al s?lii. ?ti?i c? nu d? patriotismul afar? din mine, nu e o surpriz?, dar m-am sim?it mândru c? sus?in echipa care, pe teren, nici nu conteaz? din ce ?ar? vine.

Pentru c? Na?ionala de Handball a României este tot ceea ce avem, ca ?ar?. Este brandul nostru. Este singurul lucru cu care scoatem capul (poate gimnastica ?i polo-ul s? mai ajute un pic, dar e clar ce echip? este plasat? cel mai sus în ierarhia na?ional?). Na?ionala de Handball României este singura pentru care a? avea curajul s? cânt imnul ??rii mele între al?i 6400 de str?ini, iar apoi s? m? a?ez lâng? ei ca ?i cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru c? echipa asta merit?. Pentru c? pe primii danezi pe care i-am întrebat ce români ?tiu, au r?spuns Cristina V?rzaru (Viborg), Carmen Amariei (Slagelse ?i FC Copenhaga) ?i Narcisa Lecu?anu (Aalborg). Nu Hagi, nu Nadia, nu N?stase.

România nu a mai pierdut contra danezelor din 10 decembrie 2002, timp în care le-am b?tut pe unde le-am prins. Ba la noi, ba le ele, ba prin deplas?ri. Tradi?ia s-a oprit azi. Ceea ce continu?, îns?, este speran?a c? într-o zi Na?ionala României va aduce un trofeu la Bucure?ti. Eu cred în fetele astea.

?i în Radu Voina cred, chiar dac? nu a?a cum o f?ceam în Tadici. Cred ?i c? asear? a gre?it cerând time-out prea târziu în repriza secund?, îns? d-asta se nume?te o echip?: fiecare î?i aduce aportul. Poate c? b?team Danemarca, poate c? b?team ?i Serbia, dar poate c? în grupa secund? nu f?ceam mai brânz?. A?a, în condi?iile date, fetele sunt sub presiune, a?a cum sunt obi?nuite, ?i chiar cred c? vor trece ?i de grupa secund?, indiferent de rivale.

Una peste alta, meciul de asear? mi-a produs ni?te amintiri care vor r?mâne mult timp în sufletul meu. S? po?i s? fii al?turi de Na?ionala ta atunci când are mai mare nevoie este un sentiment superb. Plus de asta i-am spus Lumini?ei Hu?upan c? este idolul meu, le-am transmis câteva cuvinte de încurajare ?i fetelor, ?i am plecat cu sufletul plin de bucurie ?i speran?? c? România, într-o zi, va aduce un trofeu acas?. Succes fetelor în continuare!

Pe 1 octombrie s-a f?cut o lun? de când am început cursurile facult??ii de Design Multimedia ?i Comunica?ii din cadrul Colegiului Universitar al Danemarcei de Nord ?i dac? ar trebui s? trag o linie, ar fi trasat? cu mult mai sus de cât m? a?teptam. ?tiam cum arat? ?i cu ce se m?nânc? înv???mântul danez, dar facultatea este chiar diferit

? de cum decurg lucrurile la liceu. În prima zi de facultate ni s-a spus c? atunci când o s? vin? vacanta de Cr?ciun, chiar vom avea nevoie de ea, pentru c? vom fi epuiza?i. Ei bine, nu am crezut. A trecut o lun? ?i jum?tate ?i deja simt c? am nevoie de vacan?a aia.

De ce spun c? lucrurile sunt diferite la facultate fa?? de cum era în liceu? Pentru c? înv???mântul preuniversitar danez se bazeaz? pe un principiu simplu: group-based learning. Adic? mai tot ce faci se face pe grupuri. Citirea unui text ?i interpretarea lui, indiferent de cât de banal este respectivul text, se face de obicei în grupuri. Chiar ?i tra du

cerile sau exerci?iile de gramatic? la orele de limbi str?ine se fac în grup. Se pune mult accent pe ideea de a fi în stare s? te integrezi rapid într-o nou? mini-comunitate în care s? po?i s?-?i exprimi ideile ?i p?rerile concret. Like in the real world, actually.

La facultate se face pasul urm?tor. Aici se pune în practic? a?a numitul concept de project-based learning. Adic? nu doar c? uneori se lucreaz? ?i în grupe, dar totul se face pe baza unui proiect. Teorie? Cam deloc. Iar ca s? v? fac s? în?elege?i c? treaba chiar a?a st?, v? voi spune c? într-o singu

r? lun? am f?cut mai multe lucruri legate de webdesign decât am f?cut toat? via?a. Am intrat la facultate cu ni?te simple cuno?tin?e de html, dobândite datorit? penibilit??ilor alea de pagini web pe care le f?ceam când eram mic (le g?si?i în about), ?i dup? o lun? deja am codat un .psd. Adic? am f?cut un site de la 0, cu html ?i css, în condi?iile în care în august nivelul meu de cuno?tin?e la css era 0. Cum am reu?it asta? P?i ni s-a dat de f?cut un site dup? câteva ore de html ?i vreo 20 de minute teorie de css, de la un profesor care a spus c

? a înv??at limbajul ?sta de programare în dou? luni. Noi am reu?it s? cod?m un site într-o zi ?i o noapte, site care chiar a ie?it foarte bine. ?i nu doar mie, ci chiar ?i celor care nu ?tiau nici m?car html dinainte. Chiar dac? a fost pu?in? teorie, sim?indu-te presat de acel deadline apropiat, ai f?cut tot posibilul s? faci site-ul ala. Ai mai dat un search pe Gogu’, l-ai mai întrebat pe vecinul de banc? etc. ?i a ie?it! Cât de simplu ?i în acela?i timp cât de efectiv…

Tot în luna asta am înv??at (fa?? de ce ?tiam dinainte) s? lucrez cu vectori în Photoshop, am terminat câteva logo-uri, am lucrat la ni?te postere, am f?cut o reclam? video la gr?dina zoologic? din ora?, am f?cut o campanie publicitar? pentru o firm? de electricitate ?i am dobândit ?i ceva basic ideas despre marketing. Toate într-o singur? lun?, în nu mai mult de 5 ore zilnic.

În concluzie, asta înseamn? project-based learning. ?tiu, mai e mult pân? departe ?i înc? nu sunt expert în niciunul dintre domeniile în care de-abia am intrat luna asta, dar când înve?i atât de multe lucruri într-o lun? po?i s? nume?ti asta un progres continuu, iar asta este exact lucrul pentru care am preferat o universitate din Danemarca în locul uneia din România. Dac? profesorii ?i programul vor continua în modul ?sta, de-abia a?tept s? v?d cum vor sta lucrurile peste jum?tate de an. Sunt atât de multe lucruri de înv??at în design, tot ceea ce î?i trebuie este un mic impuls. ?i cum se pare c? are cine s? mi-l dea, cred c? urm?torii doi ani vor fi foarte mi?to.

Ce mai fac poate mai ?ti?i de pe Twitter. Am început facultatea acum o lun?, dar în timpul ?sta am fost ocupat cu ceva

furti?aguri, p?c?leli ?i ?mecherii (yeah right, spune-le c? n-ai avut net dou? s?pt?mâni!), ?i chiar dac? am fost pe net, am fost pentru ceva freelancing ?i chat cu ai mei, acas?. ?i Facebook, Twitter, ?i toat? nelipsita suit?. Momentan sunt bine, n-am înghe?at de frig, asta poate ?i pentru c? înc? n-a venit iarna. ?i azi, într-un gest disperat de eroism, am plecat pe bicicleta la ?coal? (8 km); apoi dau la pedale pân? în centru (înc? 4), apoi iar acas? (=24 km). Oamenii de la #BikeTweetMeet ?i alte n?zdr?venii d-astea n-au voie s? comenteze aici. Doar oamenii n?scu?i în ma?in? sau autobuz, pentru care 24 de km pe biciclet? înseamn? ceva ?i care au de gând s? m? laude. V-am spus c? e un gest disperat de eroism, ?ti?i cât mi-a sc?zut traficul în ultima jum?tate de an?

Danemarca e la fel cum am l?sat-o acum un an, rece. Trecând peste sarcasmul de care blogului meu îi era dor, acum ?tiu cum e s? stai singur, s?-?i faci de mâncare (Jamie Oliver, sau varianta româneasca – Adi H?dean, feri?i-v?, am un talent nativ!), s? î?i speli rufele, tu s? dai cu mopu’, tu s? faci mizeria (pe astea dou? parc? le f?ceam ?i înainte?), tu s? faci cump?r?turile (care, surprinz?tor, sunt mult mai greu de f?cut atunci când vrei s

? faci economii) etc. Dar îmi place. Zilele mele nu pot fi stricate decât de dou? lucruri: de facturi sau de bulgarul t?lâmb din clas?, fratele celebrei maneliste care cânta cu nea Costi Ioni??. Da?i-v? seama ce b??ini are în cap b?iatul. Furthermore, bulgarii nu au fost niciodat? printre prefera?ii mei, a?a c? fereasc?-l Sfântul Borislaw de un blogger român nervos. Dac?-l fac aici cu ou ?i o?et s-a dus cariera sor?-sii.

Apoi, încerc în disperare s?-mi g?sesc un job, indiferent ce înseamn? asta. Restaurantele, hotelurile ?i toate chestioarele astea neimportante au un teanc de CV-uri cu numele meu. De ie?it n-a ie?it pân? acum, dar speran?a moare ultima. E cineva acolo care m-a înv??at s? gândesc pozitiv.

Acum s? v? spun ?i de ?coal? facultate câte ceva. Trebuie s?-mi scot din reflex s? spun ?coal?. Nu, nu asta voiam s? v? spun. Facultatea este, pe departe, lucrul cel mai bun dintre toate cele pe care vi le pot povesti dar nu o voi face. Practice-oriented stuff, exact ca la carte. Am intrat în pâine din prima zi, acum deja scormonim la salam. Adic? mâine cod?m un .psd. Sunt exact lucrurile pe care mi le-am dorit întotdeauna, cod ?i design, design ?i cod, nimic altceva. Pe lâng? design mai am ?i alte materii, precum interaction development, business ?i communication. O materie pe zi, de la 8.30 la 13.45, adica un program foarte lejer, având î n vedere c

? în afar? de primele dou? ore de teorie, plictisitoare, în restul timpului ori o freci la rece ori lucrezi la ceva. În principiu a doua. Frecat la rece adic? pleci acas?, ?i pe drum pân? în sta?ie î?i freci mâinile de frig. La ce pu?ca mea v? gândea?i? Doamne, voi, cititorii mei, ce vulgari a?i devenit de când sunte?i 50+ abona?i la reader :)). Aveam nevoie s? spun asta, ego-ul meu chiar sufer? enorm din cauz? c? am l?sat blogul ?sta în paragin?.

Apropo de paragin?, v-am zis ce note am luat la BAC? Nu? Nu v? intereseaz?? Ok :( De Goal-arena nu am mai avut timp, indiferent de cât de mult îmi doresc s? ias? bine. Mi-am g?sit ceva job în content freelancing exact pe fotbal ?i chiar dac? eu cred c? site-ul ?sta are poten?ial, banul este cel care face diferen?a în momentul de fa??. De fapt, oamenii m-au „racolat” chiar de pe pagina mea, iar asta nu spune altceva decât c? proiectul mergea perfect. Într-o zi sper ca la el s? lucreze o mân? de freelanceri un pic mai inteligen?i decât mine, dar pân? când o s? îmi permit s? dau banii pe ceva ce, momentan, are doar poten?ial, va mai trece o vreme.

Good, ce mai fac v-am spus, ce nu mai fac v-am spus, pe unde umblu a?i aflat, acum pute?i s? m? vâna?i. Sper s? v? pot scrie din nou cât de curând, de un an tot preg?tesc articolul despre profesorii mei de-a lungul timpului, e în drafturi din 16 decembrie 2009. Vine curând ?i el, sper. Va pupic pe botix Hai gata, c

? deja exager?m. Mi-o fi fost mie dor de voi, dar nici chiar a?a…

S?pt?mâ n

a trecut? s-a terminat ?coala ?i pentru mine. De tot. M-am gândit c? 12 ani din via?a mea merit? un post. Unul lung, dar în care voi spune multe lucruri pe care de-abia a?tept s? le recitesc atunci când îmi va fi dor de anii de liceu sau gimnaziu, c? din primar? nu îmi mai amintesc cine ?tie ce. În via?a oricui vine un eveniment ca ?sta, când ceva de care de-abia a?tep?i s? scapi începe s?-?i plac? din ce în ce mai mult pe m?sur? ce se apropie de final.

?coala a însemnat pentru mine exact ce a însemnat pentru fiecare dintre voi – cititorii mei – într-o m?sur? mai mic? sau mai mare.

Dup? ce am revenit de la banchet, locul unde toat? lumea se simte bine ?i rela?iile dintre colegi se apropie pe ringul de dans, în fa?a camerelor de filmat sau în spatele u?ilor închise, m-am gândit s? scriu asta ?i pentru (fo?ti) colegi, dar ?i pentru mine. 12 ani în patru ?coli diferite. 1-4 într-o ?coal? de cartier. 5-10 într-un liceu cu oameni foarte mi?to, dar despre a c?rui conducere nu am nimic de zis. ?i acel nimic îl voi spune la momentul potrivit. Pentru c? sunt multe nimicuri la care am avut acces ?ase ani, multe nimicuri care vor ajunge la pres? mai devreme sau mai târziu. Avem apoi clasa a 11-a în micu?ul liceu din Varde, Danemarca, ?i clasa a 12-a într-unul dintre cele mai prestigioase licee din România, Colegiul Na?ional „Mihai Viteazul” din Ploie?ti.

De-a lungul acestor 12 ani am înv??at s? înv?? (sun? na?pa, ?tiu). De fapt, am înv??at s? nu înv??, s? evit temele nef?cute ?i notele mici, s? m? ascund în spatele unui „mi-am uitat caietul acas?” sau s? ?tiu când s? fac un pustiu de bine domnilor profesori ?i s? dispar silen?ios de la ore. Pe de cealalt? parte, am înv??at mult mai mult. Am terminat mereu cu note mari, chiar dac? nu mereu înv??am (cu excep?ia anumitor materii, despre care v? voi spune într-un post ulterior). Am creat rela?ii bune cu profesorii, în special dup? cei ?ase ani petrecu?i în Colegiul Na?ional „Jean Monnet” Ploie?ti; profesori care, dac? m? întorc azi acolo, m? vor recunoa?te imediat ?i-?i vor aminti c? de la ei am primit prima not

? de patru, c? ei m-au dat pentru prima dat? afar? din clas? sau c? ei mi-au pus o not? mare din burt? pentru c? m? b?team la primele medii din clas?. N-am fost niciodat? primul, mereu am luat de la locul doi în jos, îns? dac? m? uit înapoi realizez c? nu-mi pare r?u. Am ?tiut s? combin întotdeauna înv???tura cu distrac?ia, distrac?ia cu sportul de performan?? ?i pe acesta cu ?coala.

Am fost sportiv de performan?? mul?i ani, cu ambi?ii mari ?i rezultate mici, din p?cate. Sau din fericire, c? poate rezultatele mari m-ar fi dus pe alt drum decât cel de pe care v? scriu acum. Am tr?it sportul de performan??, dar ?i via?a de elev, din dou? perspective diametral opuse: România ?i Danemarca. ?i, de ce s? nu o spunem pe aia dreapt?, nu ?tiu cine a mai f?cut asta pe aici prin zon?. ?i de asta sunt foarte mândru, este întotdeauna printre primele lucruri pe care le spun atunci când m? prezint cuiva necunoscut.

Din prima zi de ?coal? am început s? înv?? când s? m? dau în spectacol ?i când s? stau ascuns în banca mea. Când s? tac ?i când s? vorbesc. Când s? ridic mâna ?i când s? ?in r?spunsul doar pentru mine. Când s? m? laud cu ce am realizat, ?i când s?-i las pe ceilal?i s? afle singuri. Când s? spun tot ?i când s? fiu modest. Când s?-mi pese de ceilal?i ?i când s? „m? zbat” doar pentru mine. Toate astea în 12 ani de ?coal?. 12 ani în care ?coala a fost o a doua mea cas?, iar unii dintre profesori au ?inut loc de tutori. Am v?zut c? unii consider? profesorii ca fiind ni?te p?rin?i din planul doi. Ei bine, eu nu pot s? spun a?a ceva. Niciun om, oricât bine mi-ar face, nu se poate ridica la nivelul la care sunt p?rin?ii mei. Ce s? mai vorbim de ni?te oameni care nu întotdeauna urm?resc binele t?u, ci de multe ori pe al lor…

Îns? mai presus de multe altele se afl? oamenii pe care i-am cunoscut.

Mul?i. Foarte mul?i chiar. Sute. Multe sute. Nu doar din clasele în care am fost, ci din toate ?colile în care am înv??at. Pu?ini mi-au r?mas ?i-mi vor r?mâne prieteni pentru totdeauna, asta e sigur, îns? acei nu mai mul?i de 10 sunt foarte importan?i pentru mine. Paragraful ?sta e al lor. Cu ei am înv??at ce înseamn? toleran?a, pentru c? atunci când vrei pe cineva lâng? tine trebuie s? tolerezi. Trebuie s? înve?i s? faci compromisuri. Trebuie s? înve?i s? le accep?i defectele ?i s? le apreciezi calit??ile. Lucruri care se înva?? în timp al?turi de oameni de care eu, spre bucuria mea, am dat de-a lungul acestor 12 ani de ?coal?.

Îmi vor lipsi întotdeauna momentele în care voi sim?i ceea ce spun acum, pentru c? sunt mult prea sigur c? nu voi mai avea parte de ele. Banchetul de la finalul liceului a pus cap?t la 12 ani minuna?i, 12 ani în care înc? nu sunt sigur c? am luat deciziile cele mai bune, îns? ?tiu c? de dragul sentimentelor pe care le am acum, le-a? mai lua o dat?. E incredibil cum acum jum?tate de an sim?eam cu totul altceva, iar acum nu vreau decât o s?pt?mân? mai mult, m?car. Sau m?car banchetul din nou :)

A? mai putea scrie mult despre asta. M-a? opri disear?, ?i asta pentru c? nu a? mai avea loc s? scriu. ?tiu, îns?, c? pe mul?i deja v-am plictisit, a?a c? m? îndrept spre partea de final. Oricum, despre ?coal? va mai veni un articol curând, numit „despre profesorii de-a lungul timpului”. Îl pl?nuiesc de mult timp, îns? am considerat c? cel mai bine a fost s? a?tept finalul oficial al ?colii ca s? pot spune tot ce am de zis. De bine mai toate, în principiu, dar pe aici, pe acolo, mai sunt ?i ni?te lucruri de criticat.

Vede?i? V-am spus de la început c? într-o m?sur? mai mic? sau mai mare ?coala a însemnat pentru fiecare dintre noi cam acela?i lucru. Doar c? sunt dou? diferen?e. Una este Danemarca, evident. Iar cea de-a doua este, cu siguran??, faptul ca atunci când m? gândesc la anii de ?coal?, de fapt, mai mult simt decât gândesc… ;)