Să mă lupt pentru a ajunge primul mi-a plăcut încă de când eram un puști. Nici nu știam să scriu și înotam 50 de metri liber în mai puțin de un minut, timp care ulterior a scăzut sub 40 de secunde. Competitivitatea e un lucru care a însemnat și încă înseamnă ceva important pentru mine așa că nu pot să o trec cu vederea. Mereu mi-a plăcut să fiu acolo la linia de start. De obicei mi-a plăcut să reușesc să ajung și la cea de final. De cele mai multe ori am reușit. Uneori cu rezultate bune, alteori cu rezultate mai slabuțe. Mereu meritate. După zeci de competiții de toate felurile încă mai cred că orice rezultat pe care-l scoți îl meriți pe deplin. Știți voi ipoteza mea despre ghinion și noroc, așa că nu revin la ea.

Întotdeauna am vrut să și câștig, nu doar să particip. Și mereu am muncit pentru asta. Ei bine, s-a întâmplat de prea puține ori ca să-mi amintesc de vreuna dintre victorii. Nici nu știu dacă am fost – cum spune o melodie celebră – locul 1 vreodată. Mereu m-am mândrit cu rezultatele mele, pentru că au fost pe baza muncii depuse de mine. Ei bine, de curând am mai bifat o competiție. Prima de acest tip. Dar o să revenim un pic în trecut ca să ajungem la ea.

Totul se petrecea prin noiembrie, la final. Era chiar decembrie dacă mă gândesc bine. Atunci mi-am cumpărat un cub de la primul magazin din colț și m-am apucat să-l rezolv. Cub? Rubik’s Cube, jucăria anilor 80, inventată de către ungurul Erno Rubik. Dacă vă e silă să vă duceți pe Google, este cubul cu șase culori care trebuie aranjate fiecare pe fața corespunzătoare. Chestia aia care ne-a frustrat de multe ori când eram mici. Mi-o amintesc din trenul București – Ploiești când aveam șase ani și veneam de la o operație de polipi. De atunci n-am mai auzit nimic de el, până în noiembrie 2008, când m-am apucat de el la îndemnul campionului național danez, Henrik.

Jucăria mi-a plăcut enorm și de aceea am ajuns și la 2-3 ore de exersat în fiecare zi. Recorduri peste recorduri. Am ajuns într-o lună la un timp sub un minut cu metoda începătorilor. Când am ajuns la 40 de secunde am zis că metoda nu poate fi mai rapidă, așa că m-am apucat să învăț metode mai avansate de rezolvare. Ore și ore întregi de repetat, zeci de algoritmi și fără exagerare, multe dureri de cap. Prin februarie, alături de niște prieteni mai vechi în meserie, am decis să mergem la Openul Danez. Adică să merg, că la ei nu se punea problema să lipsească. Și nu am lipsit. Pe 4 aprilie am fost în Valby, în celălalt capăt al Danemarcei pentru a participa la prima mea competiție oficială WCA.

Am ajuns acolo pe la 11, urmând ca 3x3x3 să fie pe la ora 15. Am cunoscut oameni super, inclusiv campionul mondial Erik și foarte mulți alți recordmeni. Am impresia că toți s-au adunat la Openul Danez. Motivul nu-l știu, dar nu m-a deranjat deloc să stau față în față cu toți oamenii ăștia care au ani de zile în cubing. Și eu, micul de mine, cu 4-5 luni. Mai aveam puțin și plângeam ca un copil ce eram printre ei. Înainte să ajung la masă tremurau chiloții pe mine. 41.36, un timp destul de bun la prima rezolvare. Speram să urmeze tot așa. A doua n-a fost grozavă, m-am încurcat la algoritmi și a trebuit să opresc timpul. La a treia deja începuse să-mi placă să fiu cronometrat sub ochii tuturor. Din păcate rezolvarea asta chiar mi-a stricat media, cu un 53.50 aproape de cel mai prost timp din ultimele 2-3 săptămâni. Am zis că ce-o fi o fi. De câștigat știam dinainte că n-am nicio șansă. Eu m-am dus doar să particip.

A patra rezolvare a fost așa cum speram. 41.44 și eram extrem de aproape de timpul de prima dată. Despre a cincea nu mai e nimic de zis. 39.21, ultima rezolvare din păcate. Adică timpul a fost extraordinar, dar am spus din păcate pentru că începuse să-mi placă enorm acolo. Media a fost de 45.43. Ah, nu încercați să o calculați, că nu va ieși ce trebuie. Regulile sunt un pic diferite decât cele învățate de voi la orele de mate.

În concluzie, am mai bifat o competiție unde m-am aliniat la start, dar unde n-am fost așa de bine plasat spre final. Locul 25 din 31 nu e chiar așa de grozav. Revin, locul 25 din 31 este foarte grozav pentru un începător. Sunt doar al treilea român participant într-o competiție oficială și cel mai bun timp mă plasează în prima mie continentală (917), la fel ca și media (805). Și nu doar că mă plasează pe locurile astea, dar îmi dau și un impuls să continui să exersez. Sunt tare curios când și unde va fi următoarea competiție oficială, pentru că în România nu avem un astfel de concurs, chiar dacă oameni interesați ar fi …