Nu, Cristian nu se duce la sală. Nu asta înseamnă să fii puternic. Nici să muți mobila în casă de unul singur. Nici să-ți bați nevasta până când face spume. De-a lungul vieții am cunoscut puțini oameni cu probleme sau dezabilități. Dar pe cei pe care i-am întâlnit i-am apreciat foarte mult. Și eu cred că asta înseamnă să fii puternic. Să poți impresiona atunci când ești așa. Povestea pe care o să v-o spun acum, despre un anume Cristian, m-a mișcat, și m-am gândit să n-o las în necunoscut.

Cu mulți ani în urmă, Cristian se afla în Costinești, pe plajă, în dreptul obeliscului. S-a ridicat, a sărit în apă, și acolo a rămas, până când un prieten și-a dat seama că nu glumește. I-a acordat primul ajutor. A stat ulterior peste jumătate de an prin spitale, și sprijinul său, tatăl, a decedat cu puțin timp după acest teribil accident, cu gândul la fiul său care suferea. Cristian s-a dovedit a avea o problemă gravă: fractură de coloană în zona cervicală. Din 1997 omul ăsta e la pat, neputând face nimic fără mama sa. Dar are blog. Are blog și scrie. Pe cât de corect poate. Scrie cu osul de la încheietura mâinii stângi, neputând să-și simtă degetele. Și scrie articole de sute de caractere, unele mai lungi decât ale mele (mai erau unii care se plictiseau repede).

Pe scurt, asta este povestea sa. Povestea unei vieți de tânăr, viață care a luat o întorsătură negativă. Cel puțin asta a crezut în primii ani, dând vina chiar și pe Dumnezeu pentru asta. Peste ceva timp a realizat că nu prea e bine să stai cu fundul în sus, chiar și în situația lui, și s-a deschis mai mult către lume, începând să citească și să descopere calculatorul și internetul. Și eu cred că e impresionant, în loc să stea la TV toată ziua. E impresionant că vrea să facă ceva, într-o țară în care oameni de 30 de ani se joacă DotA, WoW și Counter-Strike.

Și asta înseamnă să fii puternic, să fii tare. El are tot ce-i trebuie pentru a-l putea numi puternic. Pentru că rezistă la, putem să-i spunem, o nedreptate pe care i-a făcut-o viața. Omul ăsta se bucură de fiecare clipă. Primul exemplu îl veți găsi la el pe blog, într-un articol în care a povestit, impresionant, cum a ieșit pe balcon după foarte mult timp. Apoi, într-un comentariu, spune așa: Sunt un om simplu, cu nimic deosebit în plus … Citesc mereu și scriu articole pentru blogul meu, întrețin celelalte site-uri pe care le am, urmăresc diverse documentare și emisiuni, mă relaxez la un film bun, ies în oraș atunci când pot … Încerc să mă bucur de lucrurile simple, banale pentru cei sănătoși, și nu am o “rețetă” specială pentru asta. Înțelegeți cum stă treaba? Lucruri care nouă ni se par normale, ba chiar anormale că nu mai sunt la modă, lui Cristian îi schimbă un pic monotonia vieții. Nu cred că am ales cuvântul monotonie corect. El pare chiar împăcat cu viața sa și cu problemele pe care le are.

Și asta chiar dacă probabil că nu are ochelari D&G, nici vreo rudă prin Parlament, nici soră în vreo trupă R&B. Și probabil că mama lui nu are geantă Louise Vuitton. Dar probabil că nici nu îi trebuie. Pentru că pentru mama lui, cu siguranță, lucrul mai important decât orice e ca fiului ei să nu-i lipsească nimic. Și mă bucur că mai există și astfel de oameni. Din păcate, ei ies la suprafață doar atunci când apar probleme ca cea a lui Cristian. El este un luptător. Și cred că pentru mine este un privilegiu că l-am întâlnit. Și mă bucur că pot, măcar, să scriu despre el și să-i fac povestea mai cunoscută.

Blogul lui Cristian, așa zis Uce, este aici. Eu unul îl vizitez mereu. Îmi place cum și ce scrie, chiar dacă nu o face prea des. E și greu să scrii așa cum o face el, nu? Și nu, nu cred că este un om obișnuit, așa cum a spus că este. Cred că este cu mult mai mult decât atât. Și el și sutele de mii de oameni cu dezabilități din lume, care au puterea să trăiască așa. Asta înseamnă să fii puternic.