Pe prima o știți, e scrisă de papagalul ăla care nu are chef azi. A doua nu e chiar pentru orice tip de liceeni, și nu e nici vreun discurs înflăcărat cu dorința de a vă face să urniți munții din loc. E pentru un grup anume, undeva pe la 25 de liceeni, oameni care au reprezentat foarte mult pentru mine. Hai să-i dăm drumul, că poate mai aveți și altele de făcut:

Salutări 2.d! Din păcate azi am luat cu toții vacanța de studiu. Nu mă înțelegeți greșit, să iei vacanță oferă mereu un sentiment plăcut, dar pentru mine e și un pic trist pentru că e ultima mea zi în Gimnaziul din Varde. Voiam să vă spun că am întâlnit aici în gimnaziu oameni fantastici (în special la 2.d), mai mici, mai mari sau de aceeași vârstă, nici nu are importanță. De apreciat este faptul că toți sunteți niște oameni extraordinari și că m-ați putut asimila și pe mine printre voi, indiferent că era vorba despre bârfa de la prânz sau de vreun proiect serios la școală. N-am să uit niciodată primul modul (Și n-am să uit nici că era matematică și că mi se părea că vorbiți chineză; chineză pe care, iată, astăzi o pot vorbi și eu), prima petrecere de la școală (ce ciudat mi s-a mai părut), petrecerea de Crăciun cu voi, excursia de studiu din Amsterdam (ce mai excursie a mai fost:D) sau minunatele ore de sport pe care știți că le iubesc mai mult ca orice altă activitate.

Cred că eu am strâns o experiență mare în decursul acestui an, poate și pentru că am învățat multe lucruri de la voi. Sper să nu fie ultima dată când ne vedem. Așa cum v-am spus, sper că voi participa și eu la banchetul de anul viitor când veți termina școala. Vă urez o vacanță plăcută, dar înainte de asta sper să luați notele pe care vi le doriți la examenele de final de an și să vă numiți în august 3.d, plăcerea supremă al gimnaziului danez. Aruncați cu baloane cu apă în broaște și pentru mine. Ne vedem ;)

Ați realizat probabil singurei despre ce scrisoare e vorba. E mesajul pe care l-am trimis tuturor colegilor pe care i-am avut în Danemarca. Broaștele sunt așa numiții „boboci”, iar aruncarea cu baloane pline cu apă este o tradiție de care eu am scăpat, fiind anul doi. Am simțit nevoia să le spun lucrurile astea, să transmit ceva celor care au reprezentat o parte importantă în viața mea. Pentru că anul care se termină cât de curând a fost fantastic și datorită lor. Nu chiar tuturor, dar în orice caz, datorită majorității. Majoritate care cât de curând se va afla la mai mult de 2000 de km. depărtare…

Prima parte. A doua parte. A treia parte.

După ce am ajuns am cunoscut noii voluntari, am mâncat ceva și am trecut la treabă. La fel ca și la primul seminar de după ce am ajuns în Danemarca, am fost destul de ocupați dar nu s-a uitat și de relaxare. Am vorbit despre cum a fost în prima lună, ce ne place, ce nu ne place etc. Mi s-a părut totuși un seminar destul de plictisitor; nimic nou, totul parcă știam deja de la primele două. Am plecat de acolo un pic dezamagit, așteptându-mă la mai mult de la acest seminar. Cred că YFU mai are de lucrat la organizare.

Următoarea perioadă a fost ca una moartă. Deja rutina se instalase complet în viața mea de elev de schimb. Am crezut, speriat, că anul meu de schimb se va derula în continuare așa, sub această rutină. Două luni am stat cu frica asta. Mă trezeam devreme, mergeam la școală, veneam acasă, mâncam, mă relaxam un pic, ceva teme, cina, antrenament și apoi mă culcam. Două luni de zile același lucru. Începusem, sincer să fiu, să mă cam plictisesc de același lucru. Cred însă că și dacă ar fi total diferit, ar fi un pic ciudat. Aiurea să ai activități diferite zilnic. Poate-oi fi eu mai ciudat, dar dacă știu ceva știu că rutina nu-mi place. Am făcut tot posibilul să ies din ea. Mi-am mai ajutat familia prin grădină, am mai făcut una, alta prin casă, am ieșit mai des prin oraș și cam atât. Din păcate nu pot povesti foarte mult din perioada asta pentru că pur și simplu chiar nu e nimic de zic

Schimbarea mult așteptată s-a produs la sfârșitul lui noiembrie, când am avut alt seminar. Știind de data trecută că seminarul a fost plictisitor, am zis că așa va fi și acum. Am plecat plictisit, am ajuns plictisit. Dar, spre surpriza mea, nu a fost așa. A fost un weekend grozav, în care ne-am și distrat, relaxat, și care cred că mi-a schimbat anul. Am plecat de acolo tare mulțumit. Apoi a venit decembrie. Vara este preferata mea, dar îmi plac așa de mult și sărbătorile de iarnă încât și decembrie e una dintre preferatele mele. Zăpadă n-a fost, dar nu știu cât am pierdut. Nici în Ploiești nu a fost.

Petrecerile de Crăciun au început pe 5, cu cea de la școală. Pe 18 cu cea cu clasa, iar apoi și altele pe la rude. De Craciun am mai povestit și nu am de gând să repet. Așa că doar recitiți articolul de Crăciun. Sărbătorile au fost superbe, chiar dacă mi-au lipsit cei de acasă. Am simțit însă că s-au schimbat multe în bine în ultima lună, așa că am început anul nou într-o stare de fericire. În vacanță am făcut tot posibilul să dorm cât mai mult, să mă odihnesc, pentru că știam că va veni o perioadă grea în continuare. Mă trezesc întotdeauna devreme și, nu doar că vin târziu acasă, dar pe deasupra mai merg și vreo două ore cu trenul zilnic, iar pe mine trenul mă obosește. Școala a început pe 5 ianuarie, la fel ca și în România. Și am luat-o de la capăt … trezește-te la 6.10, ia trenul la 6.56, ești în Varde la 7.40, la școală la 7.50. La 8 a început prima oră, ca în fiecare zi.

Și iată că a venit și seara de 24 decembrie, seara de Ajun cum o numim în România. Este seara în care multe familii se strâng și împodobesc bradul, pentru că a doua zi de dimineață vor găsi cadourile de la Moș Crăciun dedesubt.

În Danemarca însă, seara de 24 decembrie reprezintă mult mai mult decât Ajunul Crăciunului. Nu există o dată exactă când se împodobește bradul, cum nici în România nu se împodobește în aceeași zi în toate familiile.

La ora 16 am fost la Biserică. O slujbă scurtă, de 45 de minute, și apoi lumea a plecat acasă. În jurul orei 19 ne-am așezat la masă. Am fost avertizat, mai în glumă, mai în serios, că de Crăciun se mănâncă foarte mult și că trebuie să mă pregătesc pentru asta. Așa că nu mâncasem decât de dimineață. Masa s-a terminat la ora 21. Un sfert de oră mai târziu începea ultimul episod din „The Julekalender”, care este o serie de 24 de episoade de Crăciun, difuzată anual începând din 1991. 24 de episoade, adică unul pentru fiecare zi din decembrie până la Crăciun, care sunt făcute de 3 comedianți danezi (De Nattergale). Este o serie de comedie foarte apreciată în Danemarca, una dintre foarte importantele tradiții de Crăciun. După ce am văzut și ultimul episod, am început o altă mică tradiție a poporului danez, și anume cântatul și dansatul în jurul bradului. Am avut fiecare o cărticică plină de cântece de Crăciun, și am început să cântăm ținându-ne de mână și formând un cerc în jurul bradului. Ceva nou pentru mine, dar și plăcut în același timp. Când le-am spus că noi nu facem așa ceva în România, m-au întrebat în glumă dacă în afară de a ne uita la brad, mai facem altceva cu el. Am zâmbit fără a da niciun răspuns. Apoi a venit vremea cadourilor. Aici fiecare e Moș pentru fiecare. Toată lumea cumpără cadouri, și de fapt am primit și de la persoane de la care nu mă așteptam. Așa e tradiția, așa se face, și fiind aici, am avut și eu parte de ea, fiind tratat exact ca unul dintre ei. Îmi pare rău că nu am făcut o poză la cum arăta bradul, dar cadourile nu mai încăpeau sub el, noi fiind 6 în casă. Erau cel puțin 25 de cadouri acolo, mai mari sau mai mici. După ce le-am desfăcut pe rând, n-am mai stat foarte mult, fiind deja târziu. A doua zi de dimineață plecam la bunici unde se aduna toată familia, așa că ne-am dus rapid la culcare.

Cam atât despre noaptea de Crăciun de aici. Nimic foarte special, nimic ieșit din comun. Un simplu Crăciun, câteva ore împreună în familie, câteva cadouri, iar asta e tot. Crăciunul în Danemarca este o sărbătoare importantă, dar dacă ar fi să vorbesc despre tot, v-ați plictisi, pentru că este aproape identic cu cel româneasc. Singurele diferențe le-am enumerat mai sus. În rest, nimic special. Cert este că și aici, ca și în România, Crăciunul reprezintă în primul rând o sărbătoare de familie, sărbătoare în care trebuie să fii aproape de cei dragi. Nu am auzit însă celebrul îndemn de pe plaiurile mioritice, să fim mai buni. Poate că ei nu simt nevoia să fie mai buni doar câteva zile pe an, poate că asta le stă în sânge deja.