S?pt?mâ n

a trecut? s-a terminat ?coala ?i pentru mine. De tot. M-am gândit c? 12 ani din via?a mea merit? un post. Unul lung, dar în care voi spune multe lucruri pe care de-abia a?tept s? le recitesc atunci când îmi va fi dor de anii de liceu sau gimnaziu, c? din primar? nu îmi mai amintesc cine ?tie ce. În via?a oricui vine un eveniment ca ?sta, când ceva de care de-abia a?tep?i s? scapi începe s?-?i plac? din ce în ce mai mult pe m?sur? ce se apropie de final.

?coala a însemnat pentru mine exact ce a însemnat pentru fiecare dintre voi – cititorii mei – într-o m?sur? mai mic? sau mai mare.

Dup? ce am revenit de la banchet, locul unde toat? lumea se simte bine ?i rela?iile dintre colegi se apropie pe ringul de dans, în fa?a camerelor de filmat sau în spatele u?ilor închise, m-am gândit s? scriu asta ?i pentru (fo?ti) colegi, dar ?i pentru mine. 12 ani în patru ?coli diferite. 1-4 într-o ?coal? de cartier. 5-10 într-un liceu cu oameni foarte mi?to, dar despre a c?rui conducere nu am nimic de zis. ?i acel nimic îl voi spune la momentul potrivit.

Pentru c? sunt multe nimicuri la care am avut acces ?ase ani, multe nimicuri care vor ajunge la pres? mai devreme sau mai târziu. Avem apoi clasa a 11-a în micu?ul liceu din Varde, Danemarca, ?i clasa a 12-a într-unul dintre cele mai prestigioase licee din România, Colegiul Na?ional „Mihai Viteazul” din Ploie?ti.

De-a lungul acestor 12 ani am înv??at s? înv?? (sun? na?pa, ?tiu). De fapt, am înv??at s? nu înv??, s? evit temele nef?cute ?i notele mici, s? m? ascund în spatele unui „mi-am uitat caietul acas?” sau s? ?tiu când s? fac un pustiu de bine domnilor profesori ?i s? dispar silen?ios de la ore. Pe de cealalt? parte, am înv??at mult mai mult. Am terminat mereu cu note mari, chiar dac? nu mereu înv??am (cu excep?ia anumitor materii, despre care v? voi spune într-un post ulterior). Am creat rela?ii bune cu profesorii, în special dup? cei ?ase ani petrecu?i în Colegiul Na?ional „Jean Monnet” Ploie?ti; profesori care, dac? m? întorc azi acolo, m? vor recunoa?te imediat ?i-?i vor aminti c? de la ei am primit prima not

? de patru, c? ei m-au dat pentru prima dat? afar? din clas? sau c? ei mi-au pus o not? mare din burt? pentru c? m? b?team la primele medii din clas?. N-am fost niciodat? primul, mereu am luat de la locul doi în jos, îns? dac? m? uit înapoi realizez c? nu-mi pare r?u. Am ?tiut s? combin întotdeauna înv???tura cu distrac?ia, distrac?ia cu sportul de performan?? ?i pe acesta cu ?coala.

Am fost sportiv de performan?? mul?i ani, cu ambi?ii mari ?i rezultate mici, din p?cate. Sau din fericire, c? poate rezultatele mari m-ar fi dus pe alt drum decât cel de pe care v? scriu acum. Am tr?it sportul de performan??, dar ?i via?a de elev

, din dou? perspective diametral opuse: România ?i Danemarca. ?i, de ce s? nu o spunem pe aia dreapt?, nu ?tiu cine a mai f?cut asta pe aici prin zon?. ?i de asta sunt foarte mândru, este întotdeauna printre primele lucruri pe care le spun atunci când m? prezint cuiva necunoscut.

Din prima zi de ?coal? am început s? înv?? când s? m? dau în spectacol ?i când s? stau ascuns în banca mea. Când s? tac ?i când s? vorbesc. Când s? ridic mâna ?i când s? ?in r?spunsul doar pentru mine. Când s? m? laud cu ce am realizat, ?i când s?-i las pe ceilal?i s? afle singuri. Când s? spun tot ?i când s? fiu modest. Când s?-mi pese de ceilal?i ?i când s? „m? zbat” doar pentru mine. Toate astea în 12 ani de ?coal?. 12 ani în care ?coala a fost o a doua mea cas?, iar unii dintre profesori au ?inut loc de tutori. Am v?zut c? unii consider? profesorii ca fiind ni?te p?rin?i din planul doi. Ei bine, eu nu pot s? spun a?a ceva. Niciun om, oricât bine mi-ar face, nu se poate ridica la nivelul la care sunt p?rin?ii mei. Ce s? mai vorbim de ni?te oameni care nu întotdeauna urm?resc binele t?u, ci de multe ori pe al lor…

Îns? mai presus de multe altele se afl? oamenii pe care i-am cunoscut.

Mul?i. Foarte mul?i chiar. Sute. Multe sute. Nu doar din clasele în care am fost, ci din toate ?colile în care am înv??at. Pu?ini mi-au r?mas ?i-mi vor r?mâne prieteni pentru totdeauna, asta e sigur, îns? acei nu mai mul?i de 10 sunt foarte importan?i pentru mine. Paragraful ?sta e al lor. Cu ei am înv??at ce înseamn? toleran?a, pentru c? atunci când vrei pe cineva lâng? tine trebuie s? tolerezi. Trebuie s? înve?i s? faci compromisuri. Trebuie s? înve?i s? le accep?i defectele ?i s? le apreciezi calit??ile. Lucruri care se înva?? în timp al?turi de oameni de care eu, spre bucuria mea, am dat de-a lungul acestor 12 ani de ?coal?.

Îmi vor lipsi întotdeauna momentele în care voi sim?i ceea ce spun acum, pentru c? sunt mult prea sigur c? nu voi mai avea parte de ele. Banchetul de la finalul liceului a pus cap?t la 12 ani minuna?i, 12 ani în care înc? nu sunt sigur c? am luat deciziile cele mai bune, îns? ?tiu c? de dragul sentimentelor pe care le am acum, le-a? mai lua o dat?. E incredibil cum acum jum?tate de an sim?eam cu totul altceva, iar acum nu vreau decât o s?pt?mân? mai mult, m?car. Sau m?car banchetul din nou :)

A? mai putea scrie mult despre asta. M-a? opri disear?, ?i asta pentru c? nu a? mai avea loc s? scriu. ?tiu, îns?, c? pe mul?i deja v-am plictisit, a?a c? m? îndrept spre partea de final. Oricum, despre ?coal? va mai veni un articol curând, numit „despre profesorii de-a lungul timpului”. Îl pl?nuiesc de mult timp, îns? am considerat c? cel mai bine a fost s? a?tept finalul oficial al ?colii ca s? pot spune tot ce am de zis. De bine mai toate, în principiu, dar pe aici, pe acolo, mai sunt ?i ni?te lucruri de criticat.

Vede?i? V-am spus de la început c? într-o m?sur? mai mic? sau mai mare ?coala a însemnat pentru fiecare dintre noi cam acela?i lucru. Doar c? sunt dou? diferen?e. Una este Danemarca, evident. Iar cea de-a doua este, cu siguran??, faptul ca atunci când m? gândesc la anii de ?coal?, de fapt, mai mult simt decât gândesc… ;)