Un film exclusiv românesc, despre și cu români, făcut de români, ar trebui să se numească „De profesie rău-făcători”. Și nu, să nu vă sară gândul la oameni care dau în cap. Luați ce e mai banal din cuvântul „rău-făcători”: oameni care fac rău. Hai să nu mai pozăm în victime, în campioni, în oameni buni și cu chef de muncă, în educați, pentru că în realitate asta suntem: niște oameni cărora le place să facă rău. Niște oameni care dacă ar fi produs desene animate, le-ar fi făcut așa încât răul să învingă binele, și nu invers, cum este normal.

Ne place să mergem în autobuz și să dăm drumul tare, la manele, chiar dacă îi deranjăm vizibil pe cei din jurul nostru. Ne place să punem mâna pe fund fetelor în oraș, iar dacă ne pleznesc, tot ele sunt de vină și le arătăm noi lor. Ne place să facem rău altora așa încât prin acțiunile astea noi să ne aflăm cel mai sus. Adică să-i lovim la picioare pe cei din jur până nu mai pot. Până se satură, își iau jucăriile și pleacă. Ne place să înjurăm. Ne place să ne batem. Ne place să facem mișto de oamenii cu dizabilități care ne-ar putea da lecții de viață. Dacă vedem niște copii mici care se joacă pe afară, mergem să le luăm mingea și le-o mai dăm după ce stau în genunchi pentru ea. Dacă vedem o bicicletă legată de un gard pe stradă îi rupem frânele și îi spargem roțile. Zgâriem mașinile vecinilor că nu ne-au salutat ieri pe scară. Și tot așa … iar asta pentru că ne simțim superiori, ne umplem de adrenalină și imediat plecăm imediat spre următoarea țintă. Nu așteptăm niciun alt moment și nu ezităm să facem rău atunci când avem ocazia.

La producția românească vom lua parte cu toții. Pentru că toți, de la primul la ultimul, am făcut rău cel puțin o dată în viață. Fără să știm de ce. Am avut un impuls pe care l-am urmat. Ca niște animale. Ca niște prădătoare care simt mirosul de carne și atacă. Exagerez? Nu cred. Când unii dintre noi spunem că vrem să plecăm din țară, suntem atacați prin canale gen „nu ești patriot” sau „iubește-ți țara”. Auzi, dar nu o fi oare mai bine să o iubesc din altă parte? N-ar fi mai bine să nu mai stau aici, ca să nu-mi mai facă așa de mulți oameni rău doar din plăcerea stupidă de a o face? Cu istoria acestui popor „magnific” nu se trăiește, și după cum am mai spus, nici iubirea nu ține de foame. Plus de asta, într-o super-producție ca cea românească e destul de greu să-ți găsești un loc, pentru că sunt oameni care s-ar bate pe postul de „cel mai rău român”.

Dacă nu ar exista pușcărie am ajunge o țară plină cu delicvenți. Cu oameni care dau în cap, dacă vreți. Cu oameni care dau peste tine pe trecerea de pietoni. Și asta nu pentru că nu există sistem judiciar, ci pentru că oricum am face-o. Oricum facem asta pentru că ne place, ne stă în sânge, ne este scris să fim un popor de jegoși sau inculți oameni care fac rău. Hai să nu ne mai dăm atât pe după coadă, că cei care ne aud nu ne cred. Imaginea României în afară nu e așa de bună cum am vrea noi să fie, și asta chiar dacă noi pozăm în uși de Biserică. Până una, alta, toți facem parte din același film. Înainte să fim școliți, oameni cu serviciu, cu facultate, cu master, cu diplome, cu căcat împrăștiat, toți suntem niște oameni răi. De la vârste mici ne angajăm și lucrăm până când ne dăm ultima suflare. Lucrăm ca oameni care fac rău, muncă ce devine profesia de bază a românilor.

Aș putea să scurtez tot postul la doar un cuvânt. Îmi pare însă că nu vă va mulțumi prea mult. Concluzia va fi, din păcate, aceeași. Suntem o națiune mică, mulți nu ne cunosc, pe și mai mulți nici nu îi interesează de noi. Numărul de locuitori pe care îi avem nu ne ajută prea mult când e vorba de a fi cunoscuți de cei de afară. Ăsta e un exemplu concret, însă sunt sigur că e la fel în toate țările nordice și în țările mici cu trai de dezvoltare mult deasupra mediei. Un fel de fiecare cu aia a mă-sii. Dacă aș fi făcut aceeași încercare în Germania, sunt sigur că rezultatele ar fi fost un pic mai pozitive, pentru că fiind o națiune mare automat mai pleacă români și pe acolo. În Danemarca însă numărul de români e mic, poate și datorită diferenței mari de climat, sau și datorită limbii destul de dificil de învățat.

Am întrebat un număr mare de persoane niște întrebări generale despre România. Nimeni nu a știut nimic despre cultura noastră sau persoane istorice în afară de Ceaușescu. Păi nu eram noi națiunea aia cu multe personaje istorice, mărețe, care s-au bătut pe toate plaiurile est-europene posibile ? De la Mihai Vitezul și Cuza, până la Carol al doilea și Regele Mihai, niciunul nu este cunoscut în Danemarca. Și as putea paria că nu e singura țară. În același timp, Ceaușescu și Dracula sunt la mare căutare. Fiind o națiune care pune mare accent pe handball, danezii au mai auzit și de Luminița Dinu, Carmen Amariei (care a fost campioana Europei cu Slagelse), Cristina Vărzaru (campioană națională cu Viborg HK). Au mai auzit și de Chivu, Mutu și Gheorghe Florescu (FC Midtjylland). Cam atât.

Mai țin minte că în prima zi de școală aici m-au întrebat unde e România. Când le-am arătat-o pe hartă nici nu le venea să creadă că suntem în Europa. Să nu mai vorbim de faptul că am fost întrebat dacă suntem în UE. După asta, am avut un mic test la geografie despre țările lumii. Din întâmplare, și România se afla pe acolo. Am fost întrebat din nou unde se află România. Pur și simplu, nu îi interesează. Și sincer să fiu, de ce i-ar interesa ? Credeți că au vreo dorință arzătoare să locuiască în București ? Nu, n-au. Și e normal. Dintre toți pe care i-am întrebat, niciunul nu ar vrea să părăsească Danemarca. În niciun caz în România.

Nu știu nimic nici despre români, ca oameni, lucru care nu e deloc rău. Mai bine să nu știe nimic decât să știe de ragazzi din Italia sau de cei de la cules portofele din Spania. Copenhaga e plină de cerșetori români. Au apărut și pe la TV, vorbind 2 cuvinte în daneză, 2 engleză, 2 română. Tare rău îmi pare că nu mai pot găsi video-ul, era așa de comic, și în același timp trist. În loc să pună mâna pe o sapă, stau la cerșeală.

Nu știm noi în România d-astea, dar danezii își lasă ușile deschise noaptea, fără nicio problemă. La fel și când pleacă de acasă pentru scurt timp. Există două chei. Le găsești ascunse undeva prin garaj. Mașinile nu și le închid în timpul zilei. Poți să intri în curte și să o iei, că garduri n-au la case. Dacă te duci pe stradă vezi zeci de biciclete nelegate. Nimeni nu le atinge. Și când îi întrebi cum de au curajul să-și lase bunurile așa, îți răspund să „nimic nu se întâmplă aici”. Dar curând o să ne știe și danezii așa cum ne știu și italienii. Se aduna românașii noștri și aici. Suntem ca și cancerul. Neoprit la timp, poate provoca daune enorme. Eu zic maxim 3-4 ani. Asta dacă își spun danezii rugăciunile corespunzător.