Un film exclusiv românesc, despre ?i cu români, f?cut de români, ar trebui s? se numeasc? „De profesie r?u-f?c?tori”. ?i nu, s? nu v? sar? gândul la oameni care dau în cap. Lua?i ce e mai banal din cuvântul „r?u-f?c?tori”: oameni care fac r?u. Hai s? nu mai poz?m în victime, în campioni, în oameni buni ?i cu chef de munc?, în educa?i, pentru c? în realitate asta suntem: ni?te oameni c?rora le place s? fac? r?u. Ni?te oameni care dac? ar fi produs desene animate, le-ar fi f?cut a?a încât r?ul s? înving? binele, ?i nu invers, cum este normal.

Ne place s? mergem în autobuz ?i s? d?m drumul tare, la manele, chiar dac? îi deranj?m vizibil pe cei din jurul nostru. Ne place s? punem mâna pe fund fetelor în ora?, iar dac? ne pleznesc, tot ele sunt de vin? ?i le ar?t?m noi lor. Ne place s? facem r?u altora a?a încât prin ac?iunile astea noi s? ne afl?m cel mai sus. Adic? s?-i lovim la picioare pe cei din jur pân? nu mai pot. Pân? se satur?, î?i iau juc?riile ?i pleac?. Ne place s? înjur?m. Ne place s? ne batem. Ne place s? facem mi?to de oamenii cu dizabilit??i care ne-ar putea da lec?ii de via??. Dac? vedem ni?te copii mici care se joac? pe afar?, mergem s? le lu?m mingea ?i le-o mai d?m dup? ce stau în genunchi pentru ea.

Dac? vedem o biciclet? legat? de un gard pe strad? îi rupem frânele ?i îi spargem ro?ile. Zgâriem ma?inile vecinilor c? nu ne-au salutat ieri pe scar?. ?i tot a?a … iar asta pentru c? ne sim?im superiori, ne umplem de adrenalin? ?i imediat plec?m imediat spre urm?toarea ?int?. Nu a?tept?m niciun alt moment ?i nu ezit?m s? facem r?u atunci când avem ocazia.

La produc?ia româneasc? vom lua parte cu to?ii. Pentru c? to?i, de la primul la ultimul, am f?cut r?u cel pu?in o dat

? în via??. F?r? s? ?tim de ce. Am avut un impuls pe care l-am urmat. Ca ni?te animale. Ca ni?te pr?d?toare care simt mirosul de carne ?i atac?. Exagerez? Nu cred. Când unii dintre noi spunem c? vrem s? plec?m din ?ar?, suntem ataca?i prin canale gen „nu e?ti patriot” sau „iube?te-?i ?ara”. Auzi, dar nu o fi oare mai bine s? o iubesc din alt? parte? N-ar fi mai bine s? nu mai stau aici, ca s? nu-mi mai fac? a?a de mul?i oameni r?u doar din pl?cerea stupid? de a o face? Cu istoria acestui popor „magnific” nu se tr?ie?te, ?i dup? cum am mai spus, nici iubirea nu ?ine de foame.

Plus de asta, într-o super-produc?ie ca cea româneasc? e destul de greu s?-?i g?se?ti un loc, pentru c? sunt oameni care s-ar bate pe postul de „cel mai r?u român”.

Dac? nu ar exista pu?c?rie am ajunge o ?ar? plin? cu delicven?i. Cu oameni care dau în cap, dac? vre?i. Cu oameni care dau peste tine pe trecerea de pietoni. ?i asta nu pentru c? nu exist? sistem judi ciar,

ci pentru c? oricum am face-o. Oricum facem asta pentru c? ne place, ne st? în sânge, ne este scris s? fim un popor de jego?i sau incul?i oameni care fac r?u. Hai s? nu ne mai d?m atât pe dup? coad?, c? cei care ne aud nu ne cred. Imaginea României în afar? nu e a?a de bun? cum am vrea noi s? fie, ?i asta chiar dac? noi poz?m în u?i de Biseric?. Pân? una, alta, to?i facem parte din acela?i film. Înainte s? fim ?coli?i, oameni cu serviciu, cu facultate, cu master, cu diplome, cu c?cat împr??tiat, to?i suntem ni?te oameni r?i. De la vârste mici ne angaj?m ?i lucr?m pân? când ne d?m ultima suflare. Lucr?m ca oameni care fac r?u, munc? ce devine profesia de baz? a românilor.

A? putea s? scurtez t o

t postul la doar u n

cuvânt. Îmi pare îns? c? nu v? va mul?umi prea mult. Concluzia va fi, din p?cate, aceea?i. Suntem o na?iune mic?, mul?i nu ne cunosc, pe ?i mai mul?i nici nu îi intereseaz? de noi. Num?rul de locuitori pe care îi avem nu ne ajut

? prea mult când e vorba de a fi cunoscu?i de cei de afar?. ?sta e un exemplu concret, îns? sunt sigur c? e la fel în toate ??rile nordice ?i în ??rile mici cu trai de dezvoltare mult deasupra mediei. Un fel de fiecare cu aia a m?-sii. Dac? a? fi f?cut aceea?i încercare în Germania, sunt sigur c? rezultatele ar fi fost un pic mai pozitive, pentru c? fiind o na?iune mare automat mai pleac? români ?i pe acolo. În Danemarca îns? num?rul de români e mic, poate ?i datorit? diferen?ei mari de climat, sau ?i datorit? limbii destul de dificil de înv??at.

Am întrebat un num?r mare de persoane ni?te întreb?ri generale despre România. Nimeni nu a ?tiut nimic despre cultura noastr? sau persoane istorice în afar? de Ceau?escu. P?i nu eram noi na?iunea aia cu multe personaje istorice, m?re?e, care s-au b?tut pe toate plaiurile est-europene posibile ? De la Mihai Vitezul ?i Cuza, pân? la Carol al doilea ?i Regele Mihai, niciunul nu este cunoscut în Danemarca. ?i as putea paria c? nu e singura ?ar?. În acela?i timp, Ceau?escu ?i Dracula sunt la mare c?utare. Fiind o na?iune care pune mare accent pe handball, danezii au mai auzit ?i de Lumini?a Dinu, Carmen Amariei (care a fost campioana Europei cu Slagelse), Cristina V?rzaru (campioan? na?ional? cu Viborg HK). Au mai auzit ?i de Chivu, Mutu ?i Gheorghe Florescu (FC Midtjylland). Cam atât.

Mai ?in minte c? în prima zi de ?coal? aici m-au întrebat unde e România. Când le-am ar?tat-o pe hart? nici nu le venea s? cread? c? suntem în Europa. S? nu mai vorbim de faptul c? am fost întrebat dac? suntem în UE. Dup? asta, am avut un mic test la geografie despre ??rile lumii. Din întâmplare, ?i România se afla pe acolo. Am fost întrebat din nou unde se afl? România. Pur ?i simplu, nu îi intereseaz?. ?i sincer s? fiu, de ce i-ar interesa ? Crede?i c? au vreo dorin?? arz?toare s? locuiasc? în Bucure?ti ? Nu, n-au. ?i e normal. Dintre to?i pe care i-am întrebat, niciunul nu ar vrea s? p?r?seasc? Danemarca. În niciun caz în România.

Nu ?tiu nimic nici despre români, ca oameni, lucru care nu e deloc r?u. Mai bine s? nu ?tie nimic decât s? ?tie de ragazzi din Italia sau de cei de la cules portofele din Spania.

Copenhaga e plin? de cer?etori români. Au ap?rut ?i pe la TV, vorbind 2 cuvinte în danez?, 2 englez?, 2 român?. Tare r?u îmi pare c? nu mai pot g?si video-ul, era a?a de comic, ?i în acela?i timp trist. În loc s? pun? mâna pe o sap?, stau la cer?eal?.

Nu ?tim noi în România d-astea, dar danezii î?i las? u?ile deschise noaptea, f?r? nicio problem?. La fel ?i când pleac? de acas? pentru scurt timp. Exist? dou? chei. Le g?se?ti ascunse undeva prin garaj. Ma?inile nu ?i le închid în timpul zilei. Po?i s? intri în curte ?i s? o iei, c? garduri n-au la case. Dac? te duci pe strad? vezi zeci de biciclete nelegate. Nimeni nu le atinge. ?i când îi întrebi cum de au curajul s?-?i lase bunurile a?a, î?i r?spund s? „nimic nu se întâmpl? aici”. Dar curând o s? ne ?tie ?i danezii a?a cum ne ?tiu ?i italienii. Se aduna româna?ii no?tri ?i aici. Suntem ca ?i cancerul. Neoprit la timp, poate provoca daune enorme. Eu zic maxim 3-4 ani. Asta dac? î?i spun danezii rug?ciunile corespunz?tor.