De mic mi-a fost fric? de matematic?. Niciodata n-am fost bun la cifre. Nici când a fost de înv??at banalitatea aia de tabl? a înmul?irii. Greu am mai ?inut minte c

? ?apte ori opt este cincizeci … ?i ?ase. Nou? ori opt mi-a dat îns? ?i mai mult de cap. Am venit mereu acas? cu note mici l a m

ate, chit c? se numeau calificative sau chiar note. În primar? a fost cum a mai fost, reu?ind s-o scot mereu de cel pu?in Bine. În general? îns?, crim?. De la 3 pân? la 10, de toate pentru to?i. Dar de ce povestesc asta? M? ajut? cu ceva? Nu doar c? nu m? ajut?, ba chiar m? sperie ?i mai r?u. Plus de asta, îl v?d. Se apropie. Zâmbe?te; ast?zi e într-o stare de spirit bun?. Spune buna diminea?a, descuie u?a ?i ne pofte?te în clas?. Ne a?ez?m în b?nci, scrie absen?ii, ?i parc? într-o secund? ne-a ?i întrebat ce am avut de preg?tit pentru ast?zi.

Ora a început. Ora de mate, ceea de care mi-a fost atât de fric? mereu. Parc? undeva prin clasa a 8-a disp?ruse frica, atunci când mai în?elegeam ceva. În rest îns?, mereu am avut, dup? cum spune expresia, morcovul în fund. Cu tot cu iepure ?i chiar ?i cu vân?tor.

Azi discut?m despre arii ?i func?ii – integrale nedefinite. M? uit în clas?. To?i î?i scot laptopurile ?i calculatoarele. Par preg?ti?i cu to?ii. În realitate, niciunul nu prea este. „Haide?i s? facem împreun? tabelul cu func?ii”, ne spune el calm. To?i intr? cu nasul în c?r?i. Pe rând, mergem la tabl? ?i scriem fiecare ce ?tim în tabel, în speran?a c? dac? scriem acum, nu ne scoate la tabl

? la rezolvare. Am terminat cu tabelul. S-au dus ?i primele 10 minute. Se duce s? scrie pe tabl

? ceva teorie ?i s? o demonstreze. Apoi, î?i scoate calculatorul ?i îl pune s? aleag? la întâmplare un num?r de la 1 la 26. Dac? e 4 m-am fript. Nu e. E 20. Marekka la tabl?. Parc? ne vine s? îi plângem de mil?, dar în acela?i timp e bine c? nu suntem noi acolo. Exerci?iu 2.9 pagina 115. Greu. Grafic, arie, func?ie, desen, axe. Pân? la urm? o scoate la cap?t. Vine înapoi în banc?. Ne uit?m la ea. Parc? e transpirat?. Nu. De fapt str?luce?te. De fericire c? a sc?pat. ?i uite a?a suntem la jum?tatea orei.

Din nou merge s? demonstreze o teorie la tabl?. La un moment dat se opre?te. „Christian, în desenul de aici ce func?ie folosim pentru a afla aria ?” R?spunsul vine prompt: ”f(x) =(-1 / 8) / x² + 6. Uff … nu eram eu. Era cel?lalt Christian. Trece mai departe. Parc? nu se mai termin?. ?tiu c? nu mai e mult. ?tiu c? trebuie s? se termine curând. Dar el nu d? niciun semn c? ar vrea s? ne lase afar?.

„Înc? o demonstra?ie. Exers?m cu problema 2.12 de la pagina 116. Christian, vrei ?” De data asta e clar. Eu sunt. Po?i s?-i zici nu ? M? duc resemnat spre tabl?. Era s?-mi uit cartea, ocupat fiind s? v?d cât e ceasul.

Hai c? nu mai e mult. Nu trebuie s? fie grea problema. Nu trebuie s? dureze mult. Înc? 4 minute. Deschid cartea ?i ma uit s? v?d ce e la 2.12. Deja nu mai ?tiu de mine. Exerci?iu cu 4 subpuncte. Sper s? scap viu de aici. Încerc s? deschid gura, s? zic ceva. Dar ce s? zic dac? habar n-am cum s? rezolv problema ? S?-i zic ce-am f?cut ieri ? Ce-am mâncat de diminea?? ? Oare dac? îi spun c? îmi e foame ne d

? drumul ? Numai la prostii îmi st? capul. De ce nu m? gândesc mai bine ce s? scriu pe tabl?? ?tiu. Sunt un geniu. O s? schi?ez graficul, poate a?a mai trece timpul. Îl fac, dar nici nu e a?a de complicat încât s? ia mai mult de 30 de secunde. Lumea începe s?-?i strâng? lucrurile. ?sta e semn de ner?bdare. M-am blocat iar. Deja mi-i imaginez pe cei de afar?, lipi?i cu urechile de u??, spunându-le celorlal?i mai din spate ce se întâmpl?. Într-un minut deja a ajuns ?i în cel?lalt cap?t al ?colii, la cantin?. Lumea se întreab? unde e 2.d. „E de r?u. De la mate 1 ?i mate 3 au sc?pat. La mate 2 îns? e dezastru.” le transmite celor de la mese un pu?tiulic? din anul întâi.

Cât o s? mai stau aici? Dac? tot suntem a?a de r?u în c?cat, atunci s? scot eu ceva. Poate într-o zi mi-or face statuie în fa?a ?colii c? i-am scos de la mate. Da. Gata. ?tiu ce fac. Iau sigur pe mine creta în mân? din nou ?i m? îndrept spre tabl?. „Data viitoare Christian. Data viitoare”, spune el zâmbind.  To?i r?sufl?m u?ura?i. M? îndrept spre banc?. M? uit în ochii colegilor ?i caut pe cineva s? m? în?eleag? c? nu am putut mai mult. To?i au îns? aceea?i privire, care spune parc? f?r? nicio speran??: „E mate, frate. Ce s?-i faci ? Azi ai fost tu. Mâine poate suntem noi …”