Well, iată și un scurt review pentru Blogtrip-ul din Brașov din acest final de săptămână.

Vineri
După ce mi-am încheiat oficial statutul de elev, m-am îndreptat spre Petromul de pe Centura București – Ploiești și i-am așteptat pe băieții din capitală. Au apărut Vlad Bălan, Tudor Galoș, Andrei Roșca și Victor Caraș, după care și Bobby Voicu, Oana Brătilă, Ileana Ghiță, Ciupercutza, Corina Georgescu și Sorin Rusi – adică oamenii cu care am stat weekendul ăsta destul de mult. Am plecat cu Viano-ul dat de către unul dintre sponsori, Mercedes-Benz, și am luat-o spre Bușteni, acolo unde am urcat cu telecabina la Babele și Sfinxul pe care nu le văzusem până vineri după-amiază.

Am plecat apoi spre Brașov, ne-am cazat la Hotel Pantex (un hotel foarte mișto, de recomandat oricui vrea să se cazeze în oraș) și am avut o seară liniștită cu toții, văzând primul meci de la Mondial. Ne-am comandat ceva pizza, am stat la restaurant și ne-am dus la culcare târziu în noapte.

Sâmbătă
Evident, ziua cea mai plină. Workshop-ul a început cu mai mult de jumătate de oră întârziere, din cauza celor care nu s-au sinchisit să vină la timp sau deloc. I-am ascultat pe Dorin Boerescu de la 2parale, pe Tudor Galoș de la Microsoft, pe Bogdan Theodor Olteanu și pe Adrian Ciubotaru, pe care am avut plăcerea de a-l revedea după #ftwparty și Webstock 2009.

După ce s-a terminat workshop-ul am plecat spre NationalTweetMeet, un eveniment frumos, dar cum am spus și pe Twitter, organizat cam pe genunchi. Îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat lui Sorin Neagu, unul dintre organizatori, dar sunt sigur că și-a învățat lecția și data viitoare va avea mai multă grijă. Am mai discutat un pic și cu Zoso sau Vlad Petre, dar și cu alții. După eveniment am mers la hotel, apoi la o terasă cu oamenii din București (ah, să nu uit de chelnerița de acolo…) și pe urmă la ceva Karaoke într-un pub din centrul Brașovului. M-am culcat după ora 6 dimineața, când afară era deja lumină.

Duminica
Ne-am întors acasă pe Transfăgărășean. Îl mai văzusem, însă doar porțiunea dintre Sibiu și Bâlea Lac, așa că am avut ocazia să o văd și pe cealaltă, spre Pitești. Am văzut și barajul de la Vidraru, acolo unde Ileana vrea să facă bungee-jumping. I-am spus că are ceva circuite sărite, m-am urcat în mașină și am plecat. La întoarcere am mers cu GLK-ul lui Bobby, de care nu mai sunt deloc mirat că s-a îndrăgostit.

Blogtrip-ul s-a terminat în trenul de București – Ploiești, care a plecat din gară cu o oră întârziere. Cam asta este scurta poveste a evenimentului la care mi-a făcut o enormă plăcere să particip. Sunt foarte încântat de oportunitatea asta, mai ales că Bobby a și spus că Blogtrip Brașov este și ultimul care se va organiza, pentru că ideea lui (adică cea de a aduce comunitățile zonale împreună) se pune deja în practică de către oamenii din fiecare zonă; astfel, nu mai este nevoie de Blogtrip care să-i aducă pe toți aproape.

Să nu uităm și sponsorii: Mercedes-Benz, Microsoft și Paralela45, care merită felicitări pentru că se implică în astfel de activități într-o perioadă în care toate companiile sunt reticente în a investi.

Offtopic: Am impresia că nu am dat în viața mea într-un articol atâtea linkuri :)

Plănuiesc acest articol de mult timp. Mulți m-au întrebat de ce simt nevoia să îi pun pe jurnaliști și pe bloggeri în colțurile ringului de lupte. Nu simt nevoia. Nici nu o voi face. Vreau să fac o comparație, nu atât de mult o luptă. De fapt, mai mult decât o comparație, îmi doresc să vorbesc în primul rând despre fenomenul blogging. De aceea din „Bloggeri vs. Jurnaliști” am schimbat titlul în „Jurnalism și blogging”. În timp ce scriam mi-am dat seama că e mult mai corect așa.

Jurnalistul îl cunoaștem cu toții. Îi găsim mereu numele sub articolele din ziare. Este celebru, apare la TV, talk-show-uri, emisiuni de analiză politică, emisiuni sportive; nimic în neregulă până aici.

Bloggerul însă e ceva mai complicat. Este un amalgam de jurnalism și cu o doză în plus de libertate. Pe blog nu te cenzurează nimeni, poți scrie cât, când și ce vrei, fără să ți se impună schimbări. Noțiunea de blog a apărut cu mult înainte să știm noi în România de ea. Conform wikipedia, blogurile au apărut și s-au dezvoltat din jurnale online, exact ca cele pe care le aveau părinții noștri (și pe care le mai au unii și în ziua de azi) într-un caiet sau carnețel. Cei care au scris pe bloguri au simțit nevoia să își împartă experiențele de zi cu zi și cu cei care îi citesc. Unul dintre pionierii blogging-ului este Justin Hall, jurnalist american care are blog din anul 1994. Când blogurile au ajuns și în România au fost considerate cel puțin ciudate. Într-adevăr, să scrii tot ce faci zi de zi pe blog și să vadă toată lumea era destul de greu de înțeles la acea vreme. Blogurile s-au extins însă și au apărut din ce în ce mai multe categorii: bloguri de fotografie, vlog-uri (video bloguri) sau bloguri de muzică („vreau si eu un site mishto de unde sa downloadez muzică buna ;)) merci [scz de mass] :*” vă sună cunoscut?). S-au extins apoi în bloguri cu subiecte politice sau sociale. Au apărut din ce în ce mai mulți care voiau să scrie, și au apelat la blog. Fenomenul s-a extins. ZeList indexează peste 23.000 de bloguri în România, dar numărul lor se pare că a depășit 30.000.  Odată extins, fenomenul a ajuns și la urechile jurnaliștilor, care ori și-au făcut și ei blog, ori l-au dezaprobat. Odată cu jurnaliștii cu păreri proaste despre blogging, au apărut tot felul de băgători de seamă pe lângă ei, întărindu-le afirmațiile. Vorbesc acum strict de România, neurmărind deloc cu interes fenomenul din afara țării. În România ne-am obișnuit să ne dăm cu părerea. Ne-am obișnuit să avem mereu o părere, și să ne-o exprimăm, că doar în asta constă democrația pentru care acum 19 ani mureau oameni sub șenilele tancurilor în București.

Să ai blog în ziua de azi nu înseamnă nici pe departe să ai doar un loc unde să scrii. Să ai blog e o luptă. O luptă pentru popularitate, trafic, PR, poziție în ZeList, bannere, blogroll și chiar bani. Sunt cazuri în care se începe bloggingul pentru bani, crezând că din primele 3 zile o să ai deja 3 oferte de la 3 firme mari din România să își pună banner la tine pe site și să le faci reclamă. Greșit. Dar să revenim la lupta de care vorbeam. Să ai blog reprezintă nu doar o luptă pentru cele menționate mai sus, ci în primul o luptă prin care trebuie să dovedești, cu argumente, că părerile tale sunt foarte OK. Să arăți că ești informat, că nu scrii doar de dragul de a toci tastatura, și că vrei să dezbați subiecte. Bloggerii au fost rapid catalogați de tot felul de caricaturi de oameni ca fiind maneliști, pseudo-inteligenți sau, una nouă, emo. În ziua de azi e cool să critici. E super OK să ai cont pe MySpace, dar să zici că cine are cont pe hi5 e manelist, și că doar inculții au cont acolo. E foarte mișto să te bagi în seamă, să le arăți celor din jur cât de tare și de deștept ești tu, și cât de informat ești când e vorba de blogging. Te duci peste tot și împrăștii ideea cum că bloggingul e de rahat și că prima condiție pentru a avea un blog este să fii prost și să ai prea mult timp liber. Nu poți să concepi faptul că nu e așa. Generalizezi, nu e bine, știi asta, dar continui să fii cel mult mai deștept decât un copac. În ochii prietenilor ești dă belea, îi faci pe toți din vorbe și le arăți tu! În prostia lor, ei nu știu că tu vorbești de fapt pe lângă subiect și că ceea ce zici tu nu e nici măcar aproape de adevăr în majoritatea cazurilor.

Mulți fac probabil aceste greșeli pentru că bagă în aceeași oală bloggerii, în adevăratul sens al cuvântului, cu pseudo-bloggerii; cu cei care își fac blog pentru că vor să aibă un site personal, vor să se bage în seamă, vor să fie pă trend. Ei își deschid blog și postează 10 video-uri (eventual total neinteresante) la 1 post. Au pe Yahoo! la status adresa blogului, să facă trafic și bineînțeles, să câștige bani (ei serios?). Intră la bloggerii mai mari, că doar așa le-a zis Bobby Voicu. Comentează de genu’ „ai dreptate.”, „asha cred shi eu”, ”eshti prost, nu ai dreptate” sau „linc exchange?”. Nu vii cu argumente, scrii cu sh, tz, sau habar n-ai cum se scrie corect „link”. Ești însă blogger. Ai blog, ești pă trend. Din cauza celor ca aceștia se spune că bloggerii sunt o specie de manelari nespălați care n-au mai multe clase ca trenu’ (iar aia înseamnă două). Se generalizează, și așa și zoso, și Bobby Voicu, Dojo, Ahriman sau eu ajungem exact cum am spus mai sus, începând dintr-o dată să ascultăm „muzică orientală” și să ne purtăm pe stradă ca niște ciobani.

Ca să revin la jurnaliști, cu ei treaba stă foarte simplu. Sunt populari, scriu în ziare, se ține cont de părerile lor, și mai presus de toate fac parte din și dețin a patra putere în stat, cum se spune că e mass-media într-o societate democratică. Pe ei îi poți face și inculți, și maneliști, și cum vă mai vine, că nu îi interesează. Ei continuă să scrie. Ei își fac meseria, că doar pentru aia sunt plătiți. Dar dacă stăm să ne gândim, și bloggerii și jurnaliștii joacă din acest punct de vedere în același echipament. În celălalt se află de data aceasta cititorii, atacându-i pe rând la picioare pe Tolontan, Adi Georgescu, veteranul Cristian Tudor Popescu, Zoso, Bobby Voicu sau Arhi. Bloggingul nu mai este fenomenul în cadrul căruia pur și simplu ai nevoie de o pagină web unde să scrii, ai nevoie să fii citit, să fii observat și comentat. Este de mult un fenomen în care dacă intri cu planuri mari, rar poți ieși. În același timp însă, este și fenomenul în care urechile îți aud fel și fel de înjurături, cărora le dai mai multă sau mai puțină importanță. Auzi cum vin tot felul de experți să te jignească și să îți spună că articolul tău e de doi lei, iar blogul tău e doar un excrement călcat de o mașină în mijlocul străzii. Iar asta … fără nici un fel de argument. Alții vin și încearcă pe cât le permite inteligența să poarte un dialog civilizat, dar atunci când spui ceva iar ei nu sunt de acord, își dau arama pe față. Încep să vorbească urât și spun că ar scrie ei mai bine ca tine, dar nu îi interesează să o facă. Dar dacă ar scrie ei, ar face-o mai bine ca tine, ar avea mai mulți vizitatori ca tine, ba chiar s-ar uita de sus la zoso în zelist. Ți-ar arăta ei ție, dar nu vor.

Zilele trecute criticam presa din România pe motiv că pe parcursul Campionatului European de Handball din Macedonia primele pagini ale ziarelor de sport erau înțesate cu Becali, Borcea sau Rădoi, despre Naționala de fete apărând foarte puțin sau chiar deloc. Jurnalismul nu este același lucru cu bloggingul. Ca simplu cititor, dacă îți cumperi Gazeta și ProSport-ul vei găsi aceleași subiecte în ambele. Dacă intri pe net și cauți prin blogosferă poți găsi mult mai multe, și asta pentru că presa sportivă din România înseamnă doar fotbal. În blogosferă sunt însă și oameni pentru care sportul înseamnă mai mult decât fotbal, și deci vei găsi știri și despre handball, volei sau sporturi mai puțin mediatizate în România. Cu toate aceste diferențe însă, atât jurnaliștii cât și bloggerii au scopuri comune: scriu și vor să fie citiți, apreciați sau chiar și criticați (dar cu argumente solide). Chit că scrii bine, prost, pe blog, la Gazeta, Cotidianul, sau faci pe analistul politic la Antena 1, tot același lucru vrei: să îți exprimi părerea. Chiar dacă unii au un anume nivel de libertate, pentru alții neexistând limite, atât jurnaliștii cât și bloggerii vor fi mereu criticați și apreciați pentru munca pe care o depun (pentru că da, este muncă și dacă lucrezi din fața calculatorului, la fel cum este și dacă te aflii zilnic în Casa Scânteii).

Chicago, Illinois, 4 noiembrie 2008: Discursul lui Obama după ce a câștigat alegerile în America. La un moment dat spune ceva despre fiica lui. „Aș vrea să știu dacă fiica mea ar putea trăi 100 de ani, ce schimbări va putea ea vedea la America.”, se întreba Barack Obama. Și eu aș vrea să știu cum va evolua problema asta cu jurnaliștii și bloggerii. Nu în 100 de ani, ci măcar în 2-3. Poate că băgătorii de seamă se vor reprofila din nou pe hi5 și Conquizator, că e greu să scrii, și vor lăsa blogosfera în pace să-și facă treaba. Poate pseudo-bloggerii se vor sătura să își etaleze colecția preferată de filmulețe de pe YouTube și vor prefera să citească o carte sau să dea un comment pe hi5. Poate că atunci, blogosfera va fi compusă doar din cei pentru care a fost creată. Va fi compusă doar din cei care vor să scrie cu adevărat, și care visează poate să scrie cândva și oficial, pe bani, din trustul jurnaliștilor.