Blogmeet Ploiești s-a terminat în urmă cu vreo două ore. A fost super, lumea s-a adunat, discuțiile au curs și toți s-au simțit bine. Cred. Am fost puțin peste 10 oameni în total. Pe toți (sau măcar pe cei pe care mi-i amintesc) îi notez la final. Am încercat să țin firul discuției pe care o stabilisem aici, dar când am vrut să punem niște idei cap la cap am cam realizat că vorbisem, în mare, despre respectivele lucruri până atunci. Am vorbit despre lucrurile sau întâmplările care ne-au adus în blogosferă, despre planuri de viitor în domeniu (în special în comunitate) și despre absolut orice se vorbește la un astfel de eveniment.

Știm, Ploieștiul nu poate fi încă trecut pe harta blogosferei din România, noi nu reprezentăm prea mult, momentan. Nu avem o voce care să răsune puternic în domeniu, în toată țara. De fapt, suntem la nivelul la care un blogmeet ne entuziasmează la culme. Ceea ce, sincer, e foarte mișto. Atunci când lucrurile sunt făcute din pasiune, tind să aibă un succes mai mare. Eu sunt tare bucuros că am reușit, alături de Sorin Nuță, să organizez aceste eveniment, și aștept cu nerăbdare viitoarele întâlniri din Ploiești, fie că sunt de bloggeri sau de twitteriști. Blogosfera ploieșteană încearcă să se miște încetul cu încetul și se pregătesc lucruri frumoase în viitorul apropiat.

Urmează lista de participanți, în ordine absolut întâmplătoare. Dacă am uitat pe cineva, buzz me!

Eu (primul, normal)
Sorin Nuță (@sorinake) – blog
Petre Vlad Valentin (@sekret) – blog
Haotik (@haotik) – blog
Vali Negoiță (@wavenro) – blog
Răzvan Mihalcea (@RaaVi) – blog
Răducanu Gabriel (@ciudatul) – blog
Andreea Crăciun (@lifeseduction)- blog
Florentina Alexandra Ion – blog
Valentin Ovidiu (@valiovidiu) – blog – aici vor apărea și pozele; mulțumim fotografului!
Sebi Popa (@militaru) – blog

De câteva zile prin blogosfera noastră se tot discută două subiecte. Primul este, evident, cel cu advertorialele Microsoft. Campania, care se desfășoară pe blogul FTW, și în care mai sunt implicați și alți bloggeri mari din România, a stârnit multe controverse. Cele mai multe printre oamenii cu principii, dom’le, care nu scriu nimic din ceea ce nu cred. Ei, dacă văd căcatul roșu, vor scrie că e roșu, chiar dacă toată lumea din jur vede că nu este așa. Nu, ei o țin pe a lor, și anume că Linux e mai tare. Și că Ubuntu, și că Mumuntu, și cu toate prostiile astea, de parcă eu când am scris articolul am spus „Luați-vă Windows, nu Linux!”. Se derulează campanii contra Microsoft acum, ne luăm la mișto, suntem șmecheri, figuri, bășini, scheme, și apoi ne plângem că bloggerul X sau bloggerul Y și-a bătut joc de noi într-un articol și că nu ne ajută să creștem mari (*).

Raluca exprimă aici perfect, printr-un singur tweet, adevăratul sens al acestui conflict. Și-anume că în loc să-și vadă fiecare de treaba lui, toți se bagă unde nu le fierbe oala. Fraților, înțeleg, Microsoft e de cacao și nu vă place. Dar dacă aveți mai mult porumb decât creier în cap, nu mai faceți voi pe deștepții atât. Dacă nu înțelegeți pentru ce și pentru cine sunt făcute acele campanii, atunci, cu părere de rău, stați jos! Nota 4. Alt lucru care nu s-a înțeles, ca să-i contrazic pe cei care spun că dacă ai Vista, vei apela tocmai la vecini să te ajute să-ți schimbi sistemul: campania se rezumă în primul rând la apariția Windows 7, despre care am spus în advertorial că urmează să fie un Windows foarte stabil. Nu se rezumă nici la Windows 2000, și nici la Windows XP sau Vista (care da, sunt de acord, este mult mai slab decât XP-ul, dar, o mai spun încă o dată, este o variantă de tranziție).

Și ca să mă îndrept spre finalul primei părți, nu vreau decât să vă spun că argumentul cu Remote Assistance este incredibil. Nu pot să cred așa ceva, ce chichițe se chinuie oamenii să găsească doar ca să mai primească niște vizitatori, ce găsesc doar ca să mai aibă ceva de spus. Că na, dacă e ceva cu FTW și Microsoft, e clar scandal. Iar scandalul atrage. Articolele de scandal (ca și ăsta, de altfel, doar că trebuie și eu să-mi vărs frustrările undeva) atrag. Aduc trafic. Sper să vă cadă serverele din cauza traficului venit din articolele în care nu ați spus nimic.

Plus de asta, vorbiți! Noi, cei care am făcut advertorialele, am stârnit reacția dorită. Campania „Fii deștept!” nu a trecut neobservată, ba chiar s-a vorbit mult despre ea, și probabil încă se va mai vorbi. Ne-ați ajutat mai mult decât vă închipuiți.

Și acum revenim la steluța din primul alineat, adică cel de-al doilea scandal din blogosfera. Are și Bobby ceva de zis prin asta, dată tot pe Twitter. Și da, de când sunt și eu prin preajmă, am mai auzit de certurile astea de vreo două-trei ori, și mereu aud aceleași lucruri. Că ăia mari își au grupul lor și se promovează între ei, că pe voi ăia mici nu vă ajută deloc, că și voi aveți nevoie de lăptic pentru a crește, iar cei de Divizia A, îl păstrează pe tot pentru ei. Dar că voi sunteți de patru luni în blogosferă și ceilalți de cinci ani nu se pune. Că pe ei i-a numit lumea papagali și tocilari când au început treaba asta, nu se mai pune. Că ei, prin exemple, au ridicat blogosfera, nu se pune. Ah, sau voi sunteți, la fel ca la punctul unu, oameni cu principii, și de fapt nu v-ați apucat să scrieți că i-ați văzut pe cei mari, ci pentru că aveați ceva de spus. Și voi scrieți pentru voi, nu?

Evident, excludem de aici anumiți bloggeri care chiar pun în aplicare principiile de mai sus. Doar că pe ei nu i-am auzit / văzut niciodată să se certe cu cei mari. Și ca să eliminăm orice neînțelegere, nu mă consider blogger de Divizia A pentru că nu sunt și nici nu o să fiu vreodată, dar mă adresez vouă, celor considerați mici cu „voi”, pentru că eu nu vreau să fiu pus în aceeași oală cu cei care se ceartă pentru trafic. Eu nu am spus niciodată că Zoso nu mă ajută, sau că Sorin Rusi i-a dat link Elenei, chiar dacă eu scrisesem mai bine despre #ftwparty. Voi, serios vorbind, la ce vă așteptați? Să intrați în blogosferă și în a doua săptămână să aveți 600 de unici? Vă așteptați să curgă trackback-urile? Păi ai scris ceva calitativ înainte să aștepți toate lucrurile astea? Primul meu trackback a fost după patru luni, iar al doilea, venit de la Zoso, a fost după opt luni, când încă eram pe wordpress.com. Recunosc, n-a făcut minuni, nu mi-a adus mii de unici, dovadă că nu sunt nici astăzi vreun blogger mare, dar am mulțumit și am plecat mai departe. Nu contest nici faptul că nu scriu deloc bine și că nu am fost în stare să păstrez toți oamenii pe care Zoso i-a trimis. Peste toate aparențele, ăsta este un adevăr.

Nu credeți că este cazul să țineți ciocul mai mic, să lăsați capul jos și să deveniți mai buni pe propriile oase? Nu vă mai sprijiniți pe alții, că nimeni nu ajută pe nimeni pe degeaba. Nu vă mai gândiți că dacă vă ajută marele blogger Gheorghe o să deveniți numărul unu în ZeList. Gândiți-vă, dacă mâine vă vin 3000 de unici dintr-o anumită sursă, au ce vedea la voi pe blog? Sunteți, sau nu, în stare să păstrați marea de oameni care vă vine pe blog? Reușiți să convingeți măcar un sfert să revină, și 100 să vă adauge în reader? Dacă da, atunci imaginați-vă că orice om care intră să vă citească va reveni. Vedeți de câteva luni vreo creștere în statistici? Nu? Atunci nu ești destul de bun. Știu, e frustrant să vezi cum alții trăiesc din blogging, și la noi mai rămâne simpla dorință de a deveni mai bun. E frustrant să vezi cum bloggeri mari spun la conferințe că 100 de euro lunar nu îi interesează, iar noi ne bucurăm la fiecare om care ne adaugă în reader. Dar așa cum nu în fiecare zi e soare, la fel nici orice blogger nu poate deveni cel mai bun.

P.S: Zoso m-a convins cu articolul ăsta că nu e corect să-mi adaug propriile articole pe FTW.ro, pentru că lumea mă votează, ca moderator, ca să aibă în ochii mei o imagine bună. Așa că, de azi, dacă mai vedeți articole de pe blogul meu acolo, nu sunt promovate de mine și de niciunul dintre ceilalți moderatori sau administratori. Ăsta e așa, ca disclaimer.

Gata, s-a dus și ziua mea. De fapt nu, nu s-a dus. Și azi este. Azi este ziua bărbatului Bergenbier. Știu, sună cam ciudat, dar chiar așa este. Până la urmă, lor le datorăm faptul că avem și noi o umilă zi a bărbaților. Bine, nouă nu ne ia nimeni cadouri, nici mărțișoare (eh, chiar ar fi penibil) și nu ne scoate nimeni la un cocktail în Bambu. Nici măcar nu ne zice nimeni „La mulți ani!”. Dar nici nu e nevoie, cu toate că tare bine ar mai pica încă o zi de naștere.

Ziua de ieri a fost grozavă. M-am deconectat aproape în totalitate de la blog, tweeter, Bligg sau Forumul Bloggerilor. De fenomenul blogging, în general. Și tare bine mi-a prins pauza asta, chiar dacă a fost cam scurtă. E bine să nu te mai streseze faptul că trebuie să scrii un articol mâine (nu vreau să încep iar polemicile, eu mi-am propus să scriu o dată la două zile și o voi face), e bine să nu te mai intereseze câți unici ai făcut, cât ai urcat sau scăzut în rank-uri sau cine ți-a mai dat un link. Ieri n-am făcut decât să răspund la comentariile de pe blog, care oricum nu au luat foarte mult timp, și să las câteva update-uri pe tweeter. Nimic altceva. Și am realizat că dacă nu aș fi atât de mult în fenomen, aș avea tare mult timp liber. Practic, bloggingul îmi ocupă câteva ore bune în fiecare zi. Nu doar că scriu, ci și pentru faptul că citesc mult. Din ce în ce mai mult de când trebuie să propun și articole pe Bligg.

Apoi, la televizor nu prea mă uit, de jocuri nu prea mai sunt pasionat, școala nu ocupă foarte mult din timpul liber, iar antrenamentele nu sunt foarte dese (maxim patru pe săptămână sau trei și meci în weekend; aici intră și exerciții la sală). Apoi, mai citesc din când în când ce-mi mai pică în mână în engleză, mai exersez cubul și cam asta e tot. În concluzie, nu e o diversitate prea mare. Ei bine, bloggingul oferă diversitatea asta, prin simplele surprize pe care ți le pune la dispoziție zi de zi. Că azi găsești un articol bun, îl promovezi, mâine-poimâine primești un link de acolo, respoimâine îl bagi în FeedReader, și așa creezi o relație cu un blogger. Apoi a treia zi te cerți cu unii, te împaci cu alții. Pe urmă iar găsești un blogger pe placul tau și povestea continuă. În blogging niciodată nu vei vedea aceleași lucruri. Iar dacă le vei vedea, vor fi abordări diferite. Iar asta te ajută să vezi o poveste sau un subiect din mai multe puncte de vedere și s-o înțelegi diferit, dacă inițial mintea ta de taur încăpățânat nu realiza că argumente bune pot fi de fiecare parte.

D-asta îmi place bloggingul. Pentru că oferă o mică diversitate. Pentru că sunt mulți oameni inteligenți care au ceva de zis și care o zic într-un mod plăcut. Care îți pun în față argumentele așa încât să nu le poți combate. Oameni care discută la fiecare articol câte ceva interesant. Și tocmai pentru că știu că sunt mulți am și decis să ajut comunitatea Blogoree prin promovare de articole. Și atât timp cât apa încă va curge, vor fi și articole bune.

Total offtopic, dar vi le-am promis de mult. Sunt doar două rezolvări normale, de 36 respectiv 40 de secunde.

Integratorul de bloguri pe care-l cunoaștem cu toții, cei din fenomen. ZeList a ajuns un punct de referință, în care încet-încet m-am ridicat și eu. Dar nu despre asta e vorba azi. Azi e vorba în special despre ZeList, despre cum ajungi sus, despre cum poți să cazi, și mai ales despre cine este sus.

În mod normal n-aș fi scris articolul ăsta, dar de când îl ajut pe Eugen cu content-ul pe Bligg am trecut pe sute de bloguri. Și a trebuit să o iau ca o damă de companie din pat în pat, așa că am navigat din blogroll în blogroll până găseam articolele pe care le voiam. De fapt, nu prea le găseam. Pentru că am dat doar de bloguri slabe. Din punctul de vedere al locului în ZeList, foarte sus, dar din punctul de vedere al ceea ce era scris acolo și al gramaticii, nu stăteau chiar așa de bine.

Și am realizat că ZeList e degeaba pe pământ. Am realizat că nici acolo sus de tot lucrurile nu sunt chiar așa de clare. Păreri sunt sute, iar asta e a mea. Am văzut bloguri cu sute de poziții înaintea mea, care au mai multe filmulețe de pe YouTube decât text. Și asta doar pentru link exchange, cum v-am mai spus și aici. Bloggeri care se duc peste tot și lasă mesaje cu „nu vrei să facem schimb de link”? Bloggeri cu linkuri kilometrice, la fel ca și idolul femeilor ude, Blogatu (nu, nu vreau să-i dau link; cele câteva vizite în două-trei zile sunt mai mult decât de ajuns). Idol de unde din cele 30-40 de linkuri pe care le-am accesat (că na, unde te duci când ai nevoie de blogroll?), am găsit 2 sau 3 unde într-adevăr aveam ce citi. În rest, niște mediocrii, oameni care cred că au ceva de zis, dar de fapt n-au.

Am văzut bloguri deschise de 4 luni cu 30.000 de unici. Și nu asta e problema, problema e că pe blogurile alea nu găsești nicio informație. Nicio povestioară. Nimic. Găsești o serie mare de link-uri în sidebar-ul din dreapta, melodii de pe YouTube, recenzii ale lor și atât. Și cu asta urcă ei în ZeList și se află în prima mie sau în primele două mii. Iar eu de-abia am trecut de 15.000 după un an. Plictisesc, probabil. Că e greu, frate, să citești un articol lung. Mai bine te uiti la un videoclip, că oricum ia la fel de mult timp. Sau mai bine să zic astfel: [...] că oricum i-a la fel de mult timp. De ce am scris așa? Păi pentru că am văzut înaintea mea în acest God al rank-urilor oameni care nu știu să scrie. Oameni care scriu „vre-un”, „arbitlu” și „făo”. Și mă întreb, normal cred eu. Pe ce bază se pot numi ei singuri bloggeri de top? Doar pentru că ZeList îi pune undeva acolo, sus? Ei nu realizează că ZeList este doar un robot care adună punctele venite din link-uri? Ei chiar cred că e o părere dată de cineva care CITEȘTE? Păi, surpriză: nu este.

Așa că am decis să șterg poziția mea din ZeList din side-bar de la „valoarea mea, valoarea mea”. O să o pun acolo iar, atunci când voi considera că nu mai sunt prea mulți prostălăi înaintea mea. Dacă nu o să ajung să trăiesc atunci, asta e, n-o să-l mai pun. Valoarea unui blogger nu reiese din ZeList. Nu sunt nici mai potent și n-am nici ePenis-ul mai mare daca sunt cu 3 locuri mai sus decât un agramat. Când o voi pune acolo înseamnă că eu consider că o voi merita. Până atunci, să scriem!

În primul rând aș vrea să îi mulțumesc lui Eugen pentru munca depusă azi. „M-a luat pe sus” cu cățel și purcel de pe WordPress și m-a mutat pe domeniul ăsta unde de acum îmi voi desfășura activitatea.

Apoi, alt alineat. Ai mei mi-au spus când eram o belea de copil că o promisiune făcută, trebuie îndeplinită. Că atunci când zici ceva, trebuie să faci. Că atunci când te angajezi să faci ceva, trebuie să duci acel lucru la final. Nu de alta, dar poate sunt oameni care se bazează pe promisiunea făcută de tine. De ce vă spun toate astea? Păi vă explic imediat. Mai țineți minte concursul la care am participat cu ceva timp în urmă? Da, ăla de se dădeau ca premii 20 de domenii .ro fără host. Norocul mi-a surâs și am fost unul dintre cei care am câștigat. Unii și-or fi luat premiul. Ei bine, eu nu l-am luat, chiar dacă în acea săptămână am trimis două e-mailuri cu datele necesare (plus unul în care aveam o întrebare și la care mi s-a și răspuns).

Într-un cuvânt, domnule SteeL, vreau să vă transmit că n-am uitat. Voiam să vă spun că nu sunteți miezul din dodoașcă și că nimeni nu așteaptă după matale să îi dai domeniul. Ți-ai arătat caracterul în momentul în care nu ai răspuns la e-mailurile cu datele pe care ți le-am trimis. Durerea în fund ți-ai dovedit-o când pe blog la tine au apărut comentarii de la persoane care, la fel ca și mine, nu și-au primit domeniul. Asta a fost o observație. Mesajul pentru tine este următorul: Îți doresc să te ștergi la fund cu domeniul tău și cu cele pe care nu le-ai dat ca premiu. Și nu-ți pun nici link. Nu vreau să-ți fac reclamă, fie ea și proastă.

În rest, toate cele bune. Am scris și pe blogul vechi, o scriu și aici. Dacă mă aveți prin readere, modificați adresa. Pe cea veche nu voi mai posta. De fapt acolo va rămâne ca ultim mesaj un link spre blogul nou.