Am citit la to’arășul Andrei un post care mi-a dat ideea acestui articol. Da, e o bună întrebare. Cine face primul pas într-o relație, bărbatul sau femeia? Femeile spun că noi, bărbații, că d-aia suntem noi mari și tari. Da, și când e vorba de scandal, nu mai suntem așa de mari și tari de praf ce ne faceți… Bărbații spun că femeile, că noi nu avem de unde să știm ce își doresc ele, misterioasele. Misterioase în ideea în care ele dețin adevărul absolut și în care „niciun bărbat nu știe ce vor femeile”. De acord. De multe ori nici ele însele nu știu ce vor.

Fiecare dintre noi s-a izbit de problema asta de foarte multe ori. În special noi, bărbații, care mai așteptăm și de la voi ceva. Citisem la Adrian Soare un articol foarte mișto despre lucrurile de care sunt atrase femeile (atenție, articol extrem de lung). Sunt de acord cu el când spune că, în general, noi nu prea știm lucrurile alea care vouă vă plac. Însă de cele mai multe ori generalităţile nu se aplică fiecărui ins, așa că nu garantează nimeni că ce spune Adrian acolo este adevărat pentru fiecare dintre voi. Și nici nu poți să fii sigur că voi știți ce exprimăm noi prin limbajul trupului. Așa că e o chestie cu dus și întors. Nu înțeleg de ce ar trebui să fie o regulă generală pentru toți. Și ca bărbat vă spun că ar mai trebui si voi să vă mișcați un pic, să nu mai așteptați atât de la noi, că mie, unul, mi s-a cam luat de atâția prim pași. Și la cum e situația actuală, dacă aștepți să fac eu primul pas, ai cele mai mari șanse să nu fii nimic mai mult decât o tipă (mișto, poate) care mă vede în școală sau pe stradă, dar nu are curaj să zică nimic.

Niciun bărbat nu vă va cere niciodată să îi faceți curte. Să-i cântați serenade. Să îi stați în genunchi. Noi nu ținem la chestiile astea, însă de cele mai multe ori un semn pe care îl dați voi poate schimba situația la 180 de grade. Poți să fii o tipă pe care nu am observat-o niciodată, dar care printr-un singur gest a reușit să-mi atragă atenția.

Mai este o problemă aici, care ține de diferențele dintre voi. Unele mai închise, altele mai deschise. Unora vă place pisiceala, altele stați și nu spuneți nimic. Altele vă alintați mereu pe lângă băieți, celelalte îi respingeți categoric (și asta chiar dacă sunteți nebune după unii anume). Noi ce să mai înțelegem de aici? Care face, de fapt, un pas, și care nu? Uneori am impresia că voi vreți să ne duceți cu zăhărelul, dar de fapt nu. Adevărul este că nici voi nu știți ce vreți. Dacă întreb zece femei ce vor de la un bărbat, jumătate vor da din umeri și când vor răspunde vor spune chestii gen „să aibă mușchi”, „să spele vase” și alte d-astea. Noi nu vom spune niciodată că vrem o femeie pentru că știe să spele vase :) Gata, că devagăm…

Deci, cine trebuie să facă primul pas? Cred că depinde de la caz la caz, însă aș înclina să cred că noi, așa mi se pare normal. Nu știu de ce, poate că e natural, însă cu siguranță așa e mai ok. Daaaar, pentru că mereu există și un „dar” (nu, nu cadou), nici voi nu ar trebui să stați mereu cu mâinile în buzunar și să așteptați să mutăm noi toate piesele, că pe ale voastre nu le vor muta decât disperații. Iar dacă voi vreți niște cățeluși (și atât) la ușă… atunci deja nu mai discutăm despre aceleași lucruri.

Vorbim despre femei astăzi, da? Că doar pe ele le asociem cu banii. Femei și bani, astea am învățat că sunt țintele oricărui mascul feroce al zilelor noastre. Însă nu discutăm despre masculi aici, ci despre oamenii de rând. Să spunem că, în mijlocul mizerei tale existențe, o vezi pe ea. Îți place. Îți place mult, dar singurele șanse să vorbești cu ea sunt doar atunci când întreabă „cât e ceasul?”. Și tu speri în continuare și întorci capul după ea de fiecare dată când trece pe lângă tine. Nu era vorba aia cu speranța moare ultima? Dar la ce să speri? Să speri că așa, peste noapte, fata asta o să fie interesată de tine, o scursură a societății din punctul ei de vedere?

Ai aflat, sper, că singurele tale șanse să o scoți în oraș sunt ori o mașină de ultimă generație, ori un portofel gros, ori ambele. Și când vorbesc de portofel gros nu mă refer doar să-l scoți pe masă în club, alături de nelipsitul telefon modern, pentru care ai economisit bani șapte luni de zile. Și nu știu dacă ai aflat, dar faza cu portofelul plin de capace de bere bătute cu ciocanul nu mai merge. Trebuie să și plătești, păpusă. Și trebuie să întreții și fata, mai un suc azi, mai o ciocată mâine, mai un palton luna viitoare. Și mașina ta de ultimă generație nu mai mănâncă cinci litri la sută, ci paisprezece. Alți bani, altă distracție. Ce mai, șansele tale sunt mici. Tu vei rămâne la capace de bere pentru mult timp, și nici nu-ți vei scoate telefonul pe mese pentru că tu nu mergi în cluburi. De învățat cine mai învață?

De ce vă scriu asta? Păi simplu, ca să nu vă mai faceți speranțe. Rămâneți și voi la nivelul la care vă permiteți! Sperați și voi la persoanele de la nivelul nostru! Chestii d-alea cu dragoste la prima vedere sau iubirile din filmele americane nu sunt transpuse și în realitate. Majoreta șefă a școlii nu se va îndrăgosti de tine doar pentru că i-ai cărat cărțile de la dulap la sala de mate. Niciodată. Dacă încă mai credeți în d-astea, sunteți naivi. Și naivitatea asta nu vă va duce mai departe de suferință și durere. Că da, e dureros să pui ochii pe cineva și s-o vezi cu altcineva. Nu mai bine nu mai pui tu ochii pe nimeni? Sau cel puțin, ai răbdare. Dacă ai noroc, când vei fi mare o să ai și tu bani. Urât, neam prost, chior, nu are importanță. Bani să fie, și atunci o să scoți la un Nestea pe cine vrei tu.

Dar stai liniștit. Femeile știu să iubească. Ele asta fac mereu. Ai văzut tu femeie care să recunoască faptul că este oportunistă și că „iubește” pe interes? Nu. Eu încă nu am găsit femeia aia. Și când o voi găsi, vă voi scrie, promit. Pentru că ar fi un eveniment fantastic. Până atunci, nu uitați. Majoritatea femeilor foarte frumoase la care tu, un om de rând, nu ai avea acces în mod normal, iubesc sincer. Banul.

Later Edit: Deja lumea a sărit pe mine. Dragii mei, nu am generalizat. Nu m-am referit la toate femeile, ci doar la femeile pe care doar le vezi și spui: „Dom’le, asta clar nu ar ieși cu mine. Uite-te și tu cu cine umblă, uite-te și tu cu ce e îmbrăcată, uite-te și tu că hainele ei costă cât telefonul tău”. Evident că nu m-am referit la Geanina, care vinde la non-stop la mine, la parter, și nici la madam de la toneta de bilete de peste stradă.

Toată lumea se uita la meci. O partidă de divizie inferioară, disputată pe un teren bine îngrijit, într-un orășel mic al danezilor. Toți ochii priveau triști către teren, unde echipa locală pierdea cu un neverosimil 1-3. Publicul, format din câteva zeci de oameni, majoritatea toți bărbați sau copii, privea civilizat meciul de pe marginea terenului. Toți cocoșați și gârboviți de înfrângerea ce se prevedea pe teren, parcă nici nu mai aveau chef să scoată boturile din berile băute la peste 15 grade sub un soare arzător – iar asta înseamnă caniculă în aprilie.

Când toată lumea se pregătea să plece acasă, apare în public o domnișoară. Frumușică, n-am ce zice. Au văzut-o toți din depărtare și chiar dacă majoritatea erau însurați și cu copiii după ei, toți au scos pieptul în față. Cu cât se apropia mai mult, cu atât lumea începea să vorbească mai tare. Alții începuseră să încurajeze echipa cum nu o făcuseră nici la 0-0. Situația se schimbase. Repet, majoritatea aveau douăzeci de ani pe un picior. Cu tinerii (cei puțini care erau) a fost aceeași poveste. Ardeau hormonii în ei. Îi vedeam cum le sclipeau ochii. Nu-și mai încăpeau în piele, știau că trebuie să facă ceva diferit în afară de a sta pe bancă și a se uita la meci.

Apăruse în public steaua care n-a strălucit pe teren. Nici nu mai conta de fapt ce se întâmpla pe teren. Nici nu avea importanță că Tom tocmai luase golul cu numărul patru și șansele la un egal măcar erau minime. Nici că spiritele se încingeau pe teren în urma unor faulturi grosolane. Tot ce conta era că între toți bărbații nescuipători de semințe se afla o tânără domnișoară. Tânără domnișoară care poate avea prieten și care ieșise din casă doar pentru că vremea era superbă. Dar ce conta? Prin simplul fapt că era fată între atâția bărbați toate lucrurile astea erau neimportante.

Vă mai povestesc acum ceva din Amsterdam când le însoțeam pe cele 21 de fete din clasă (ok, erau doar vreo 15) într-un club. Ca o frază general-valabilă, cluburile din Amsterdam sunt pline de bărbați, femeile fiind ca dolarii pe perioada crizei. Și când intră 15 dolari într-un club aflat într-o recesiune economică, boxele bubuie mai tare, muzica se schimbă instantaneu și, surpriză, gigolo italiano iese la rampă. Exact ca în primul caz, toți bărbații au întors capul, și-au încordat mușchii, au ridicat nasul, și-au pus ochelarii de soare (în club, la dracu!) și s-au răspândit în mulțimea de dolari salvatori.

Pe de altă parte, voi ocupa un scurt paragraf și pentru situația inversă când fetele sunt 4-5 să zicem și apare un băiat. Urât, frumos, cu spume la gură sau care te face să ai spume la gură, nu are importanță. Cert e că și voi vă purtați așa. Ok, voi nu scoateți pieptul în față, că așa e mereu, dar imediat mergeți să vă dați jos bluzița cu guler și să o schimbați cu bluza Oh-My-God. Vă purtați diferit și aveți grijă ca sutienul să stea în poziția corectă. Nu, nu trebuie să-mi dați dreptate. Eu știu că așa e și v-aș putea strânge o duzină de bărbați care fie și orbi, tot m-ar putea aproba.

Până la urmă se pare că totul depinde de grup. Dacă ești în grup e mai ușor să te dai cocoș decât să fii găină. Dacă ai fi fost singur pe teren și ar fi venit aceeași domnișoară despre care am vorbit, n-ar mai fi fost atât de probabil să faci pe James Bond. Dar pieptul în față probabil tot l-ai fi scos. Încep să cred că de fapt e vorba de o frustrare, că noi nu prea avem ce să scoatem în față. Trei ani de sală de forță și facem piept cât aveți voi la 11 ani. Deci dacă ne vedeți zgribuliți pe stradă, să știți de ce suntem așa.