De ceva timp lucrez și ca freelancer pe internet. Nu câștig mii de euro, dar câștig îndeajuns încât să nu mai fiu nevoit să cer de la părinți. De-a lungul timpului, însă, nu m-a dus mintea așa de mult, și nu am fost în stare să-mi caut de lucru pe internet, neștiind că nu am eu timp să profit de atâtea câte oportunități există. Chit că e Freelancer.com, Elance.com sau doar Freelance Writing Jobs, pe unul dintre ele tot vei găsi ceva să lucrezi dacă ai idee de ceva engleză. Și dacă tot suntem bloggeri, ne place să scriem și de aici nu câștigăm niciun ban, de ce să nu câștigăm scriind pe blogurile altora? Mai o știre despre Google, mai una despre Apple, mai un tutorial Photoshop, mai un review la un film, și uite așa poți să ajungi la o sumă frumușică lunar. Oricum, mult mai frumoasă decât cea pe care ai putea-o câștiga dacă nu faci nimic.

Așa, unde vreau să ajung. De când am intrat eu în online, adică de vreo trei ani, tot am încercat să caut oportunități d-astea pe site-urile românești. Nu le-am găsit. Și nu e vorba că nu le-am găsit eu, ci că nu le găsește nimeni, pentru că ele nu există. Pe Forumul Bloggerilor este un thread cu job-uri, unde cine are ceva de propus deschide un subiect, scrie câteva cuvinte despre job-ul propus și poate, poate, are noroc să pescuiască ceva. De cele mai multe ori, lucru care mi se pare foarte normal, lumea întreabă care sunt beneficiile financiare. Gata, am ajuns unde voiam să ajung.

„Păi ce, vrei bani? Aaaa, păi stai așa, că nu-i așa. Că noi, românii, nu ne gândim niciodata la beneficiile pe termen lung, ci doar la cele pe termen scurt. Sunteți niște avari, când auziți de muncă, vă gândți la bani, la nimic altceva. Eeee, cum așa ceva? Nu vă plătesc nimic. Voi lucrați și dacă peste ceva timp monetizez blogul, împărțim, evident!” Hai, spuneți-mi că nu ați citit asta niciodată pe undeva. Ei bine, eu am citit-o de multe ori, și mi se pare de o nesimțire crasă. Pe mine nu mă interesează ce planuri de viitor ai tu, monetizezi sau nu, eu dacă lucrez pentru tine aștept să fiu și plătit, evident. Unde-i muncă, și răsplată. Doar nu vrei să lucrez pe gratis pentru tine. Așa, dacă tot e pe gratis, în loc să scriu pe blogul tău, mai bine scriu la mine. Și aici, în propria ogradă, nici nu trebuie să mă supun regulilor tale, și pot să scriu și ce și când vreau eu. Și gata. De ce să „lucrez” pentru tine pe gratis? Da, înțeleg, nu ai de unde să mă plătești. Dar tu înțelegi că pentru a lucra la tine trebuie să pierd din timpul meu liber? Știi că în timpul ăsta mă pot apuca de freelancing și pot să câștig bani?

Am auzit de foarte multe ori raționamentul ăla tâmpit cum că ne gândim doar la prezent, nu la viitor. Ne gândim doar daca luăm bani acum, nu dacă merge bine proiectul. Păi cu ce mă încălzește pe mine că o să meargă proiectul bine peste trei ani (lucru care, by the way, nici nu este garantat), dacă acum mor de foame? Bine, nu mă aștept să mă plătești cu 400 de euro pe lună, să mă întrețin din cinci articole pe săptămână, dar dacă facem un simplu calcul, cinci articole pe săptămână, patru săptămâni. 20 de articole pe lună. Plătite cu trei lei fiecare, înseamnă 60 de lei pe lună. Adică mai puțin decât se cheltuiește într-o seară într-un club, unde o sticlă de whisky + un suc te duc la 200 de lei.

Aveți idee câți copilași capabili ar lucra dumnezeiește pentru 60 de lei pe lună? Vă spun eu: mult mai mulți decât cei care ar lucra pe gratis. D-asta și există mai multe speranțe decât proiecte de viitor, pentru că omul lucrează fără să fie plătit trei luni, patru, cinci, dar se mai satură și el. Vede că nu merge treaba și că nu ajunge nicăieri, se lasă. Echipa nu are continuitate și gata, proiectul se duce de râpă în maxim un an. Știri.it, proiectul lui Vlad Gidea (sau fostul, că parcă auzisem ceva de o achiziție) este unul dintre proiectele unde se lucrează pe gratis și care, să zicem, are șanse decente de a deveni ceva, cu toate că piața e plină și concurența acerbă. Mai sunt și altele, dar nu le enumăr. Oricum, sunt foarte puține.

Ideea la care voiam să ajung este că nu, nu ești tâmpit dacă te gândești la bani atunci când muncești. Ești tâmpit dacă aștepți bani pentru a face nimic, dar altfel, este chiar normal să vrei să primești o remunerație pentru ceva făcut temeinic. Și de ce să te gândești la viitor și la o posibilă monetizare peste doi ani? Păi ce, benzina la mașină se pune cu speranțe, sau cu bani? Pâinea nu e pe gratis, nimic nu e pe gratis în lumea asta, așa că de ce să faci tocmai tu muncă în folosul cuiva care te poate arunca la gunoi atunci când va atinge un potențial succes? Dacă ai cunoștințe bune de engleză și vrei să câștigi niște bani, nu sta pe forumuri în România, că nu găsești nimic. Mergi pe unul dintre cele trei site-uri pe care ți le-am dat mai sus și vei vedea că vei câștiga oricum mult mai mulți bani decât 40 de lei lunar. Dacă ai timp liber și chef de muncă poți să depășești și 300 de lei din freelance writing, ceea ce nu e deloc de aruncat pentru un puștan de 16-17 ani. Iar pentru ăștia cu idei de antreprenori în cap, uitați-vă și voi cum se lucrează pe afară, și poate o să înțelegeți că doar pentru că sunteți majori și aveți creastă și șuvițe, pe gratis nu face nimeni nimic pentru voi.

Vorbim despre femei astăzi, da? Că doar pe ele le asociem cu banii. Femei și bani, astea am învățat că sunt țintele oricărui mascul feroce al zilelor noastre. Însă nu discutăm despre masculi aici, ci despre oamenii de rând. Să spunem că, în mijlocul mizerei tale existențe, o vezi pe ea. Îți place. Îți place mult, dar singurele șanse să vorbești cu ea sunt doar atunci când întreabă „cât e ceasul?”. Și tu speri în continuare și întorci capul după ea de fiecare dată când trece pe lângă tine. Nu era vorba aia cu speranța moare ultima? Dar la ce să speri? Să speri că așa, peste noapte, fata asta o să fie interesată de tine, o scursură a societății din punctul ei de vedere?

Ai aflat, sper, că singurele tale șanse să o scoți în oraș sunt ori o mașină de ultimă generație, ori un portofel gros, ori ambele. Și când vorbesc de portofel gros nu mă refer doar să-l scoți pe masă în club, alături de nelipsitul telefon modern, pentru care ai economisit bani șapte luni de zile. Și nu știu dacă ai aflat, dar faza cu portofelul plin de capace de bere bătute cu ciocanul nu mai merge. Trebuie să și plătești, păpusă. Și trebuie să întreții și fata, mai un suc azi, mai o ciocată mâine, mai un palton luna viitoare. Și mașina ta de ultimă generație nu mai mănâncă cinci litri la sută, ci paisprezece. Alți bani, altă distracție. Ce mai, șansele tale sunt mici. Tu vei rămâne la capace de bere pentru mult timp, și nici nu-ți vei scoate telefonul pe mese pentru că tu nu mergi în cluburi. De învățat cine mai învață?

De ce vă scriu asta? Păi simplu, ca să nu vă mai faceți speranțe. Rămâneți și voi la nivelul la care vă permiteți! Sperați și voi la persoanele de la nivelul nostru! Chestii d-alea cu dragoste la prima vedere sau iubirile din filmele americane nu sunt transpuse și în realitate. Majoreta șefă a școlii nu se va îndrăgosti de tine doar pentru că i-ai cărat cărțile de la dulap la sala de mate. Niciodată. Dacă încă mai credeți în d-astea, sunteți naivi. Și naivitatea asta nu vă va duce mai departe de suferință și durere. Că da, e dureros să pui ochii pe cineva și s-o vezi cu altcineva. Nu mai bine nu mai pui tu ochii pe nimeni? Sau cel puțin, ai răbdare. Dacă ai noroc, când vei fi mare o să ai și tu bani. Urât, neam prost, chior, nu are importanță. Bani să fie, și atunci o să scoți la un Nestea pe cine vrei tu.

Dar stai liniștit. Femeile știu să iubească. Ele asta fac mereu. Ai văzut tu femeie care să recunoască faptul că este oportunistă și că „iubește” pe interes? Nu. Eu încă nu am găsit femeia aia. Și când o voi găsi, vă voi scrie, promit. Pentru că ar fi un eveniment fantastic. Până atunci, nu uitați. Majoritatea femeilor foarte frumoase la care tu, un om de rând, nu ai avea acces în mod normal, iubesc sincer. Banul.

Later Edit: Deja lumea a sărit pe mine. Dragii mei, nu am generalizat. Nu m-am referit la toate femeile, ci doar la femeile pe care doar le vezi și spui: „Dom’le, asta clar nu ar ieși cu mine. Uite-te și tu cu cine umblă, uite-te și tu cu ce e îmbrăcată, uite-te și tu că hainele ei costă cât telefonul tău”. Evident că nu m-am referit la Geanina, care vinde la non-stop la mine, la parter, și nici la madam de la toneta de bilete de peste stradă.