Huliganismul este un fenomen des întâlnit în zilele noastre. Voi vorbi astăzi despre huliganismul din fotbal în special, în altele nefiind așa de bine informat. Se știe că huliganismul a pornit prin anii ’60 – ’70 în Anglia, acolo unde se presupune că s-a și inventat fotbalul. Huliganismul constă în tulburarea liniștii publice de către fani ai echipelor de fotbal, în general rivale. Rivalitățile de pe teren provoacă în general rivalități și mai mari în afara lui, acolo unde huliganii fiecărui club se adună să se bată. Este, fără discuție, un lucru rău, o atitudine brutală, poate o manifestare a oamenilor frustrați.

Cine sunt huliganii? Păi Dougie Brimson spune în cartea lui, Barmy Army, ca a cunoscut doctori, avocați, bacheri, taximetriști, jurnaliști, și chiar și polițiști care erau huligani. El crede că prin huliganism te poți detașa de toate problemele pe care le ai. Îți poți arunca toate frustrările în bătăile contra clanurilor rivale. Și totul devine o modă. Clanurile au nume, întâlniri, chiar și istorie. Spre exemplu, The Headhunters, huliganii celor de la Chelsea, sunt unii dintre cei mai vechi și cei mai cunoscuți din lumea fotbalului englez și internațional. Marii lor rivali sunt fanii lui Milwall, West Ham sau Tottenham.

Huliganii se întâlnesc înainte de fiecare meci, stabilesc trenuri, rute și își fac planuri, așa încât totul să iasă ca la carte. De fiecare dată se poate termina trist pentru oamenii implicați în fenomen, și ei știu asta, așa că fac tot posibilul ca totul să decurgă perfect. Odată intrat într-unul dintre aceste grupuri, viața ta nu mai este deloc sigură. Cu siguranță că a lua parte la astfel de activități nu te poate ajuta cu jobul tău, dar cu siguranță răspândești teamă și impui respect în lumea fotbalului. Darren Wells spune în Making a New Start că huliganismul nu este doar despre bătaie, ci și despre sentimentul pe care îl ai când pregătești acțiunile. Este exact ca și fluturii din stomac, spune fostul huligan englez. El a făcut parte din grupul The Headhunters al lui Chelsea, și a fost printre fanii englezi trimiși acasă de la EURO 2000 din Belgia.

Șansa de a fi anonimi, sau de a avea două vieți, îi imping chiar și pe tineri să intre în fenomen. Din ce în ce mai mulți puști de până în 20 de ani încep să lupte alături de consacrații huligani englezi. Doar când ajung în tribunal să fie judecați pentru ce au făcut, și anonimitatea dispare, realizează în ce pericol s-au aflat. Problema este că foarte puțini dintre huligani vor ajunge vreodată să fie judecați sau la închisoare. Majoritatea fug și este destul de greu să îi prinzi, mai ales că se ascund sub haine largi, iar constituția lor atletică e greu de definit. La fel și cu capul pe care de obicei îl ascund cu un fes sau o glugă. Cei care sunt mai bătrâni se plictisesc sau nu pot să alerge, așa că decât să ajungă la închisoare, vor prefera să se bată cu poliția. Și cu ani sau zeci de ani de lupte de stradă în spate, pot deveni extrem de periculoși. Și nu sunt periculoși doar pentru poliție. Pot fi doar 20, sau pot fi 2000, dar cert este că dacă îi vezi venind după colț, dezastrele pe care le pot provoca sunt uriașe. Și atunci când stai pe marginea drumului, bătut și aproape mort, chiar nu mai contează cine te-a lovit, pentru că te doare la fel de mult.

Motivul pentru care se comportă așa nu poate fi exact stabilit. Unii dintre ei nici măcar nu sunt fani ai echipelor. Pentru ei, un tricou cu starul echipei nu reprezintă cu nimic mai mult decât sângele de pe fața celui din fața lor. Totul este un joc pentru ei. Și grav este că e un joc în care poți să mori în brațele adversarului după fiecare luptă. Asta înseamnă că ei nu vor să se oprească. Dacă o grupă e bătută măr de alta, nu se va duce la poliție. Își va lua revanșa următoarea dată.

În Anglia huliganismul este comparat cu băutul la volan. Unii dintre ei ori au facut-o, ori știu pe cineva care a făcut-o, dar nu iau nici o măsură în a opri aceste lucruri. La fel și cu huliganismul. Dacă cineva este prins nu spunem că e criminal, ci doar că a fost ghinionist. Ei nici nu consideră că ceea ce fac e o crimă. În realitate însă, huliganismul nu este nimic altceva decât o crimă, cu mult mai gravă decât condusul sub influența băuturilor alcoolice.

După introducerea scaunelor și a camerelor de filmat pe marile stadioane, huliganismul a început ușor-ușor să scadă. Cel puțin asta spun cifrele. De la EURO 1992 au fost 250 de fani englezi trimiși acasă, iar în 1996, EURO din Anglia, 942 de fani englezi au fost reținuți de poliție. Apogeul negativ s-a atins la EURO 2000 din Belgia și Olanda, unde 945 de fani au fost arestați și trimiși acasă. Cele mai bune performanțe au fost atinse la EURO 2004 unde doar 53 de fani englezi au fost trimiși acasă, în condițiile în care 52 au fost arestați în același timp în Algavre. Incidentele au fost cu mult mai puțin violente în Portugalia la Campionatul European, dar asta nu înseamnă că problema este deja rezolvată. Și statisticile din Anglia spun același lucru. Huliganismul scade, dar încă există și reprezintă un obstacol pentru poliție.

Una dintre metodele prin care se încearcă rezolvarea huliganismului este interzicerea fanilor cu probleme pe stadioane. Dar bătăile sunt foarte rar pe stadioane, majoritatea dintre ele disputându-se în afară. Și mai grav este că nu trebuie să fii huligan ca să te bați. În Anglia poți doar să fii un fan normal și să ieși de la meci de pe stadion, și poți fi deja în mijlocul unei lupte violente. Fără niciun dubiu că interzicerea pe stadioane este o metodă eficientă, dacă ne uităm iar pe statistici. Cea mai mare performanță a fanilor englezi a fost finala Champions League din 2005 dintre Milan și Liverpool, unde 40.000 de fani din Albion au călătorit spre Istanbul. Niciunul nu a fost arestat.

Huliganismul este numit boala engleză. Este clar însă că și dacă în Anglia a început totul, și că acolo ar trebui să se oprească, nu doar ei au probleme de acest gen. Țările din estul Europei sunt și ele pline de huligani, în special România și țările din fostul bloc sovietic, în frunte cu Serbia. Problema e la fel de mare și în Italia, unde multe dintre grupări susțin chiar și sisteme politice, cum ar fi S.S. Lazio Roma (naziști). Derbyurile din Sicilia, între Catania și Palermo în special, sunt mereu păzite strașnic de către polițiști. De multe ori accesul fanilor echipei care joacă în deplasare este interzis pe stadion, întâlnirile dintre cele două grupări fiind considerate de gradul 0. Cei de la S.S.C. Napoli sunt rivali cu Hellas Verona și Lazio, dar în special cu A.S. Roma. Întâlnirile dintre cele două echipe sunt numite Derby del Sole (Derbyul Soarelui), la fel cum și cele dintre Internazionale Milano și AC Milan se numesc Derby della Madonnina (Derbyul Fecioarei).

Personal cred că problema pornește de jos, de la copii. Dacă tinerii ar fi educați specific, explicându-li-se că huliganismul nu este un lucru pozitiv, totul s-ar termina într-un anumit timp. Huliganii mai vechi s-ar plictisi și s-ar retrage. Dar nefiind nimeni care să vină din urmă, totul s-ar restrânge la foarte mici grupuri de huligani, care nu ar putea avea aceleași efecte pe care le au grupurile din zilele noastre. Problema nu poate fi rezolvată ca una de matematică, pe loc, folosind o teoremă. Trebuie utilizate toate mijloacele pe care poliția le are la dispoziție. Poate lua o generație, două sau trei până apele se vor calma, dar eu cred că dacă se vrea într-adevăr rezolvarea problemei, se va putea.

Unii oameni o fac pentru notorietate. Alții doar iubesc să se lupte.
Darren Wells – Making a New Start

P.S.: Acesta este articolul cu numărul 100 :)

Știți că Islanda are puțin peste 300.000 de locuitori? Un pic mai mult decât Ploieștiul. Ei bine, vineri, în sala din Skjern, ne-a întins pe sârmă. 34-28

Danemarca ? Reușește să depășească 6 milioane de locuitori doar dacă numărăm și vacile. 32-29 pentru ei, astăzi.

Dar nu e nimic. Optimism ne trebuie. Până la urmă, când o să plecăm bătuți de la Campionatul Mondial, o să spunem că totuși, a fost o performanță că ne-am calificat acolo. Ca și la EURO 2008. Și până la urmă, când 14 ani ai văzut de la televizor Mondialele, e într-adevăr o performanță. Hai România !?

În timpul ăsta, fetele de la Oltchim au bătut pe Larvik în Norvegia cu 27-25 și s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor. Hai Oltchim, hai România !

În plină criză economică Dacia a făcut o mutare cel puțin ciudată. După Toyota, Mazda, Audi și alte firme auto care sponsorizează echipe de fotbal din Serie A, iată că și Dacia a intrat în „bussiness”, chiar dacă firma se află în stand-by iar mulți oameni au fost disponibilizați. Udinese, echipă de tradiție a Italiei, a purtat în meciul de astăzi (AC Milan 5-1 Udinese) pentru prima dată tricourile cu sponsorul român pe piept.

„Total surprise in Serie A, the main soccer league in Italy. At their match with AC Milan from the 17th round, Udinese showed up on the field with a new sponsor on their t-shirts, Dacia. Although there is an acute crisis in the automotive world, the Renault bosses haven’t forgot about promotion and signed a partnership with Udinese, one of the powerful teams from Serie A.The value of the contract signed by Udinese with Dacia hasn’t been released unfortunately. Udinese currently occupies the 12th position in Serie A.”

De aici.

Au venit pe rând la Steaua, dar ambii au plecat cu coada între picioare. Sunt legende ale Stelei și probabil că fanii își vor aminti de ei mereu. Își vor aminti de ei dând goluri și învingând în Cupa Campionilor Europeni sau în Supercupa Europei echipe uriașe ale vremii. Ca o continuare normală a vieții au îmbătrânit și au trebuit să se lase de fotbal. S-au apucat de antrenat, lucru pe care orice fost fotbalist este tentat să-l înceapă. Au venit la Steaua amândoi în cautarea succesului și mirajului Ligii Campionilor. N-o să fac nicio filozofie despre ei și nici nu voi vorbi mult prea mult despre performanțele lor ca antrenori. Ceea ce vreau să spun este că au venit la Steaua, sunt iubiți de fani, iar iubirea fanilor poate să îi facă pe aceștia să treacă peste lipsa lor de performanțe ca tehnicieni. Este însă acolo sus cineva care nu e de acord cu părerea mea, și nici a celor câteva milioane de steliști din România. Este zeul tuturor, salvatorul fotbalului românesc, fumătorul de trabuc din lojă, ultra-creștinul Gigi Becali. Este cel care și-a bătut joc fără nicio rușine de 2 legende ale fotbalului românesc și ale Stelei, pentru că nah, e pe banii lui. Suporterii Stelei și ai fotbalului românesc nu dau nimic pe banii tăi, domnule Becali! Ceea ce nu realizezi e că ești mult mai mic decât îți imaginezi și îți permiți prea multe. Și o spun ca un non-fan al fotbalului românesc. Ți-ai bătut joc de Lăcătuș și Hagi și a început să se strige: „Ciobane, pleacă din Ghencea”. Când a văzut Becali că nu mai merge treaba, l-a adus înapoi pe Lăcătuș, ca să-l mai calce încă o dată în picioare. Când o să se potolească suporterii (dacă se va întâmpla) o să plece Lăcătuș iar cu coada între picioare, așa cum a făcut-o și acum două luni. Becali nu o fi băiat rău el, dar cred că ar trebui să i se pună un plasture la gură. Dacă ar băga bani și și-ar mai ține și gura, parcă fotbalul românesc ar arăta un pic mai bine. Aștept cu nerăbdare următoarea debarcare a lui Lăcătuș, poate când se frige și a doua oară o să sufle și în iaurt.

Naționala României de handball a început fulminant CE din Macedonia, învingând tot pe linie: Franța, Ungaria și Danemarca în grupa principală. Fetele au prins încredere însă au clacat în grupa finală în fața Spaniei, care tocmai s-a calificat în finala (cel mai bun loc al lor fusese un loc 8 la CE). Am învins Ucraina, Danemarca a bătut Spania, Norvegia a bătut Danemarca, dar rezultatele nu au fost de ajuns. România nu a reușit să bată Norvegia în ultimul meci, nereusind să ne calificăm mai departe. Îmi păstrez încă ideea că Ungaria a jucat un pic dubios. Românca din poarta Spaniei – evoluție impecabilă. România termină pe 5 după ce bate în prelungiri Croația cu 36-33. Un loc 5 nu excelent, dar bun. După campionat au venit criticile. Că am greșit când trebuia să nu o facem, că suntem prea individualiste, că jumătate din echipă nu avea ce căuta acolo, că Voina e un antrenor sub Tadici etc. Dacă handballul ar fi fost la fel de mediatizat în lume și în România cum este fotbalul, România era mare. Nimeni nu se gândește ce înseamnă de fapt un loc 5 în Europa. Un loc 5 sunt echipele care ajung în sferturile de finală de la EURO, dar nu trec mai departe. Dacă luăm EURO 2008 spre exemplu, asta înseamnă Olanda, Croația, Portugalia sau Italia. Nimeni nu s-a gândit de fapt cât de mult face Naționala de handball pentru români. Mult mai mult decât cea de fotbal spre exemplu. Imediat ce Mutu & Co. s-au calificat la EURO, au fost făcuți eroi naționali. Noi am câștigat doar că ne-am calificat acolo. Dacă treceam de grupe cred ca le făceau statuie în Piața Universității. Făcând un mic exercițiu de imaginație, România la fotbal ar fi fost la fel cu cea la handball dacă băteam Olanda în ultimul meci și mergeam în locul Italiei în sferturi. Cam asta au făcut fetele noastre în Macedonia. Cu o echipă în reconstrucție, cu antrenor și staff nou, cam asta au reușit fetele lui Radu Voina. Cu Amariei la ultimul turneu în tricoul Naționalei, cu Dinu cel mai probabil la ultimul său turneu final, iar cu o Oana Manea care a înlocuit-o perfect pe Gâlcă-Stanca, Naționala României de handball feminin este cu mult mai valoroasă decât este cea de fotbal. Pe durata campionatului european, pe primele pagini ale ziarelor de specialitate din România s-au aflat în continuare Becali, Rădoi, Paszkany sau Dorinel Munteanu. Un colț mic și pentru Amariei sau Lecușanu, dar nimic mai mult. Ce rost are? Nu se vinde așa de bine, nu? O să vă prezint mai jos cum arată primele pagini ale ProSport-ului de pe 3 decembrie, de când a început să joace Naționala.

3 decembrie: România începe CE evoluând împotriva Ungariei. ProSportul ni-l prezintă pe Dorinel. Pe 9 iunie, când România începea CE din Austria și Elveția, ProSport îi indemna pe băieți să fie bărbați. Dar culmea, nici Lecușanu și nici Amariei nu erau pe prima pagină din ziar.

4 decembrie: Ziua imediată victoriei contra Ungariei, 27-21. Titlul din ziar este legat de acest meci, dar dedesubt vedem ce trabuc fumează Borcea, și câți bani vrea Gigi pe vedetele Stelei. Pe 10 iunie, după egalul de la EURO cu Franța, ProSport scria ca „Vrem Calificarea!”

5 decembrie: Evoluăm contra Franței. Pe prima pagină îl vedem pe Dani Coman jonglând cu balonul. Dacă nu te uiți foarte atent, nu vezi unde scrie despre Naționala României … o propoziție. În ziua în care la EURO 2008 România juca împotriva Italiei, ProSport îi indemna să „Trimită Italia acasă”.

6 decembrie: Ziua după ce am zdrobit Franța. Le vedem parcă undeva în colț și pe fete, dar e mai interesant câți bani a luat Rădoi de la bănci. După egalul cu Italia de la EURO, îl vedem în ProSport pe prima pagină pe Mutu, care ne transmite că îi pare rău că a ratat penalty-ul cu Italia. Nu vedem însă dacă Amariei și-a construit casă în Cluj din banii de la Slagelse, sau din bani de la bancă. „Capul sus Mutu, urmează Olanda!” … dar „Capul sus fetele, urmează Danemarca!”, unde e?

7 decembrie: Jucăm cu Danemarca și dacă învingem plecăm cu maximul de puncte în grupa secundară. Piți ne îndeamnă în ProSport să scăpăm de străinii din Liga 1, că îi afectează lui munca la Națională. Pe fete le găsim exact acolo unde îi doare pe redactori de ele: în cot.

8 decembrie: Am bătut Danemarca. Vedem pe prima pagină scris: Pomană pentru Mutu. Parcă o vedem și pe Narcisa Lecușanu acolo undeva. Oricum, cel mai mare spațiu alocat Naționalei cât timp a jucat la CE. După ce au pierdut cu Olanda, aventura la EURO pentru români s-a terminat. Ni se prezintă „Naționala de bronz” pe prima pagină din ProSport. Totul s-a terminat pentru fotbaliști. La același nivel însă, handballistele lui Voina continuă. Deja e clar cine are cele mai multe performanțe.

9 decembrie: Jucăm cu Spania, meci care urmează să fie și începutul sfârșitului.  Pe prima pagină îl vedem pe Zapata facând plonjoane pentru fotografi. Parcă undeva sus este și Elisei-Ardean, dar nimic mai mult.

10 decembrie: Jucăm cu Ucraina. Mutu ne arată să ne ținem gura, iar lângă el Rădoi urlând la niște colegi, fâcănd pe căpitanul. Târziu am văzut și un mesaj al lui Radu Voina pentru fete, în colțul din dreapta jos.

11 decembrie: Am bătut Ucraina la scor, chiar dacă am făcut-o în ultimele 20 de minute. Pe prima pagină din ProSport „s-a ales praful”. Urma să jucam cu Norvegia. Pe prima pagină însă, scandalos, doar „Totul sau nimic: Azi jucăm pentru semifinala CE la handball”. E mai interesant că vine Protasov la Cluj sau că Maftei vrea bani și să plece de la Rapid.

12 decembrie: Am pierdut cu Norvegia. România ratează semifinalele. Pe prima pagină însă vedem un negru în chiloți și jambiere pe un teren de fotbal, în loc să vedem o poză cu Cristina Neagu după ce Norvegia ne-a închis șansele la medalii.

13 decembrie: Pe prima pagină din ProSport vedem cum Dinamo vrea pe Poli pe primul loc. Că jucăm cu Croația pentru un loc 5 la europene, nu se pune. De data asta nu apare chiar NIMIC despre Naționala pe prima pagină. Și asta pentru că e mai interesant că Adrian Cristea este noul Trică sau că Rapidul iese din criza financiară, în condițiile în care nimeni în lume încă nu a găsit o soluție pentru ea.

Concluzia o trageți singuri. Nu e nevoie de mine, că nu sunt nici un deschizător de căi, nici vreun om de știință. În România sportul înseamnă fotbal. Nimic altceva decât fotbal. Așa de mult ce contează însă încât dacă ai 13 ani și vrei să te apuci de fotbal trebuie să dea tac’tu bani ca să joci. Așa de mult ce contează încât suntem una dintre cele mai puternice Naționale de fotbal, corect? Dar nu e nimic. Bucurați-vă. Dacă eram eu cel cu putere de decizie, voi erați șomeri acum, jurnaliștilor.

Până când o să vă pot da afară, rămân mândru de Naționala de handball, chiar dacă știu că ele puteau mai mult. Când și Mutu o să tragă cu piciorul la fel de tare de la 11 metri, cum trage Amariei cu mâna de la 9, sau atunci când vom repeta performanțele Generației de Aur, mai discutăm. Până atunci nu suntem în fotbal nimic altceva decât niște muci. Spre deosebire de handball însă, unde contăm. Dar nu e nimic. Promovați în continuare prostia și hoția, și poate o să ajungem departe. Sau nu!