Ma i

?i n

e?i minte articolul cu ?oferul de autobuz care împarte bomboane de ziua lui ? Postat fiind pe danemarca.dk, a stârnit reac?ii diverse. Unii mi-au zis c? m? vând pentru o

bomboan?. Asta au în?eles ei din simpla enumerare a unor lucruri care în Danemarca arat? mai bine decât în România. Au în?eles c? îmi vând ?ara pentru o bomboan?. C? ar trebui s? fiu mândru c? sunt român, ?i în loc s? scriu pozitiv despre Danemarca, ar trebui s? o fac despre România.

Mândru c? sunt român? Asta m-a enervat. R?u de tot. De ce ?i de unde atâta mândrie ? Ce mi-a oferit România încât s? fiu a?a de mândru? O cas? unde s? tr?iesc? Nu. Casa nu mi-a oferit-o România. A fost cump?rat? din bani munci?i cu greu, a?a c? România n-are niciun amestec aici. Altceva? Hmm… o ?coal? unde s? înv??? P?i ce, am f?cut-o pe gratis? P?rin?ii mei au pl?tit milioane peste milioane c?tre ?colile alea. Termopane, clase noi, b?nci noi, zugr?vit, tot f?cut din banii elevilor. Munci?i ?i ?ia, nu da?i poman? de statul român, care ar trebui s? fac? aceste renov?ri din proprii bani. Cuvântul impozit v? sun? cunoscut? Dac? mai sunt altele o s? îmi amintesc pe parcurs. Nu doar c? nu sunt mândru c? sunt român, dar chiar prefer s? m? feresc spun c?-mi place. Pentru c? NU ÎMI PLACE, ?i am dreptul s? îmi exprim p?rerea. Ce poate s? î?i plac? la o ?ar? unde dac? vorbe?ti la un telefon mai sofisticat pe strad?, ai ?anse s? r?mâi f?r? el? Sau o ?ar? unde dac? ?tii persoana potrivit?, î?i permi?i s? încalci legea f?r? s? suferi consecin?e ? Sau cu copila?ii fumurii care vin în grupuri ?i se iau de tine pe strad?? Sau cu nebunii de pe ? osele care se filmeaz

? când merg cu 300 km/h sau când merg pe contrasens pe DN1? Sau cu corup?ia? Sau cu sistemul de înv???mânt mizerabil, cu elevi exmatricula?i pentru c? î?i exprim? p?rerea pe blog? Sau cu manele? Sau…, sau…, sau. Lista poate continua mult ?i bine. Dar le ?ti?i ?i voi, nu trebuie s? le mai enum?r eu.

Mândru ? Defini?ia din DEX spune c? asta înseamn? un sentiment de mul?umire, de satisfac?ie, de pl?cere, de bucurie; ceea ce produce mul?umire, satisfac?ie, pl?cere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calit??ile proprii. Cum? Ia mai zi o dat?! Satisfac?ie ? Pentru ce satisfac?ie ? C? vii acas? cu un salariu mizer din care de-abia î?i po?i pl?ti chiria ? Demnitate? Ai credite de zeci de milioane pe lun? ?i vine banca ?i schimb? detaliile din contract a?a încât tu s? pl?te?ti ?i mai mult. Dar nu. P?stra?i-v? demnitatea, români! Asta e cel mai important. S? fii demn. S? stai cu spatele drept ?i nasul sus chiar ?i atunci când e?ti lovit la picioare. Bucurie ? Cred c? o s? fiu tare bucuros când o s? m? întorc în România. A?a de bucuros încât de-abia voi a?tepta s? plec iar. Cu c??el ?i purcel. ?i s? nu m? mai întorc. De ce s? m? întorc? Ce motive am dac? afar? e mai bine ? Doar pentru c? sunt demn ? Bucuros ?i satisf?cut de ?ara unde m-am n?scut ? Nu e nicio problem? c? afar? po?i s? tr?ie?ti mai bine. Stai în ?ar?, dar fii demn. Cam asta vor s

? spun? cei cu „te-ai vândut pentru o bomboan?” ? Atunci îmi pare r?u pentru voi, dar sta?i în România. V? merita?i pe deplin soarta. S? vedem ce se întâmpl? cu demnitatea voastr? când copilul î?i moare pe trecerea de pietoni sub ro?ile unui Hummer H3 al unui b?iat de politician. Care, culmea, scap? f?r? nicio zgârietur? ?i, mai grav, f?r? pedeaps?. Unde e?ti tu, demnule, acum ?

Mândru n-am fost ?i nici n-o s? fiu vreodat? de faptul c? sunt n?scut în România. Sunt oameni îns? de care merit? s? fii mândru, români fiind. Oameni care muncesc din greu ?i î?i între?in familiile, chit c? asta înseamn? t?iat de lemne. Oameni care muncesc din greu, dar care o fac din pl?cere, ?tiind c? se vor duce acas? ?i vor avea ce pune pe mas?. Oameni care au plecat din ?ar? ?i muncesc acolo, nu fur?. Oameni care construiesc locuin?e pentru boga?ii Spaniei. Oameni care muncesc în ??rile Europei. ?i sunt printre cei mai buni meseria?i, indiferent ce fac. ??tia sunt oamenii de care merit? s? fii mândru. Dar nu cred c? ei sunt foarte ferici?i de statutul pe care l-au avut în România. Pentru c? d-aia au plecat. ?i uite c? le e bine afar?, chiar dac? vorbim de rang social, au r?mas pe aceea?i linie. Tot ?efi de ?antier au fost ?i în România. În Spania construiesc case. Dar pe bani mul?i. ?i ei au plecat în c?utarea unei vie?i mai bune, pentru c? România nu le oferea ceea ce aveau nevoie. Cred c? nu sunt singurul care î?i dore?te tot ce e mai bun pentru el. Înainte s? plec au fost câ?iva care mi-au zis c? de ce plec. De ce nu stau în ?ara mea, chit c? nu e totul perfect aici. Ei bine, ?i voi v? merita?i soarta. ?i nu mai zic cât de pro?ti demni sunte?i. Bravo! S? v? ?terge?i cu demnitatea la fund … c? altceva n-ave?i ce face cu ea.

Cum s? fiu mândru c? sunt român când suntem batjocora Europei? Când ei ne ?tiu de fapt de ?igani, nu de români? Când ne impun limite pe pia?a de munc? a ??rilor lor. C? ne verific? la grani?e de zici c? suntem criminali. C? se uit? cu scârb? la noi pentru c? ?tiu ei c? noi omorâm prin Italia. Sau s? fiu mândru de faptul c? în Bra?ov zilele trecute un psihopat a împu?cat trei oameni pe strad?? Sau c? se fur? armament din bazele armatei ? Armat? NATO, cic?. Ei care ne protejeaz

? de terori?ti ?i pericole. Bine, nu suntem naivi. Nu s-au furat de fapt. Dar asta încearc? ei s? ne lase s? credem. Doar nu crede?i c? atât armament ar putea fi furat de oricine. E o ?ar? în care suntem min?i?i f?r? neru?inare. ?i totu?i, noi suntem demni.

?tiu c? ?i postul ?sta va stârni reac?ii diferite. Asta vreau s? fac?. Vreau s? veni?i cu argumente de ce ar trebui s? fiu eu mândru c? sunt român. De ce sunte?i voi, dac? sunte?i. Dac? a?i stat pu?in m?car pe afar? ?i a?i v?zut diferen?ele. Unde e mai bine, aici sau acolo. D-astea, d-alea. V? a?tept s? discutam. Civilizat, bineîn?eles.

A?i auzit-o. Nu o dat?, nu de dou? ori.

De multe ori. A spus-o cu p?rere de r?u, dar parc? se relaxa. Pe m?sur? ce scotea fiecare sunet, i se luau ?i pietrele de pe inim?. ?i ?ie la fel. Te a?teptai s? î?i zic? asta de ceva timp ?i nu a fost o surpriz?. De fapt ?tiai c? asta va zice din primul moment în care i-ai v?zut expresia fe?ei. Era serioas?. Un pic încruntat?. Nici ei nu prea îi vine s? o spun?, dar pân? la urm? o face. „Vreau s? ne desp?r?im…”, î?i spune ea cu durere în voce. Nu ?tii ce s? îi spui. Dac? îi zici c? nu vrei, nu va accepta. Nici nu po?i s? faci a?a ceva. E clar c? nu mai pute?i fi împreun?. Dac? îi zici doar „Bine” o s? spun? c? nu ai ?inut la ea … doar a?a sunt fetele. Ai putea s? îi spui c? îi vrei binele, ?i c? dac? binele ei înseamn? altcineva, atunci e liber? s? plece. Ai auzit de multe ori asta. La un moment dat chiar ?i credeai în ea, doar asta se spune la orice col?.

Dar cum e pân? la urm? cu libertatea asta ? Hai s? fim serio?i. Cu cât ?ii mai mult la o persoan? cu atât mai mult ai face orice ca s? fie fericit?. Dar câ?i dintre voi ?i-ar mai putea privi fiin?a iubit? în ochi dac? ea ar fi cu altcineva ? C? îi e bine ei … dar ?ie cum î?i e? Chiar e?ti dispus s? crezi în prostia asta cu dac? ?i-e mai bine, du-te la altu’ ? Deci nu po?i s? îi spui nici asta. Înc? nu ?tii ce s? îi spui. Nu îi r?spunzi. Taci ?i vezi ce zice ea. Ea înc? se uit? a?teptând continuarea de la tine. Încerci s? îi explici c? dac? ea vrea a?a, tu nu te po?i opune. Normal c? te în?elege, doar vrea s? v? desp?r?i?i. Au fost ultimele voastre clipe împreun?.

Azi, la o s?pt?mân? dup? ce v-a?i desp?r?it ai fost în ora? ?i ai v?zut-o cu altcineva. Ai ocolit-o. Dar ultima dat? când te-ai gândit la ea î?i spusese c? te iube?te. Ce mai iubire … a trecut peste rela?ia voastr? ca trenul prin gar?. Nici n-a interesat-o. Nici nu te mai mir? c? a vrut s? v? desp?r?i?i. Dac? te gânde?ti bine, nici nu avea motiv s? o fac?. Dar acum s-a terminat. E prea târziu. ?tii c? nu se mai gânde?te la tine, dar tu înc? te mai gânde?ti la ea. A?a se întâmpl? mereu.

Când o g?se?ti e?ti în al ?aptelea cer. De fiecare dat? zici c? de data asta va merge.

?i crezi. Crezi în c?catul ?la pân? când se întâmpl? din nou. Pân? când auzi din nou c? vrea s? se despart? de tine. Te întrebi când nu vei mai auzi asta. Începi s? crezi c? e ca apa pe P?mânt. Un lucru cert. ?i totu?i ?tii c? se va termina la un moment dat. Dar tocmai atunci când e?ti mai sigur c? s-a terminat, vine iar. ?i iar v? desp?r?i?i. ?i iar începi c?ut?rile dup? o perioad? în care-?i propui s? te deconectezi. Te-ai întrebat de câteva ori dac? merit? tot efortul. „La dracu, normal c? merit?!”.

?i da, merit?. ?sta e adev?rul. Ultimele momente nici nu pot fi a?a de dureroase încât s? ?tearg? toate amintirile pl?cute. Ziua în care v-a?i întâlnit, prima ie?ire în ora?, a doua, a treia, filmul v?zut împreun?, sucul nepl?tit din mall, orele de shopping împreun? (bineîn?eles, ale ei), pozele f?cute la munte, Revelionul petrecut al?turi de ea ?i a?a mai departe. N-ai de ce s? le ui?i. Au fost momente frumoase împreun?. Nu le po?i uita. Nici nu ar trebui. De multe ori ne l?s?m prad? acelor ultime momente în care auzim replica de final.

Toate amintirile se ?terg ?i r?mâne doar cearta de atunci sau chipul ei încruntat care î?i inspira team? c? totul se va termina curând. Asta te face mai r?u. Fa?? de ea ?i fa?? de lume. Nu mai vrei s

? vorbe?ti cu ea. Nu mai vrei s? o vezi, ?i nici s? auzi de ea. Te fere?ti s? o prive?ti în ochi. Începi s? crezi c? o ur??ti.

Dar nu. În interiorul t?u ?tii c? înc? mai ?ii la ea. Daca s-ar întoarce la tine, cel mai probabil ai fi mai fericit decât e?ti acum. Orgolios sau nu, ai primi-o înapoi. ?i asta pentru c? ai ?inut într-adev?r la ea. Pentru c? cel mai fericit moment din ziua în care ai luat 10 în tez? la mate, a fost momentul în care ai vorbit cu ea, seara. Pentru c? cel mai relaxant lucru din s?pt?mân? era când ie?ea?i în ora?. Uitai de teme, note, ?coal?, colegi, du?mani, blog, sport … tot ce ?tiai era c? e?ti fericit. Pentru c? ?i se umplea inima de bucurie atunci când o vedeai fericit?. Pentru c?, pentru c?, pentru c? …

Revii la sentimente mai bune. Te despar?i de ea, dar o s? g?se?ti pe altcineva. Trebuie s? g?se?ti. Te refugiezi în vorbele care spun c? orice sfâr?it e un nou început. Nu. Ia totul a?a cum e! Un sfâr?it e un sfâr?it, nu un început. Dac? te gânde?ti bine, sunt antonime.

Nu po?i pune semn de egalitate între dou? poluri opuse. Ia totul ca atare!  Sfâr?itul e sfâr?it. Se nume?te sfâr?it tocmai pentru c? îi pui punct. Nu te mai gânde?ti la nimic din ce a fost.

Ui?i ?i treci mai departe. Asta e partea bun? cu „Vreau s? ne desp?r?im”. Î?i permite s? treci mai departe. Î?i permite s? repari gre?elile pe care le-ai f?cut. ?i cum le repari ? Nemairepetându-le în rela?ia urm?toare. De cât mai multe ori auzi asta, o s? mai c??tigi ceva experien??. ?i a?a, cândva, va deveni cum am spus ?i mai devreme, ca apa pe P?mânt. Ca apa pe P?mânt în viitor, mai precis spus. Inexistent?. Vei ?tii c? a fost, dar nu va mai fii. Vei ?tii c? ai auzit … dar nu vei mai auzi.

„Ia z i

mami lu’ vecina, ce vrei s? fii tu când vei fi mare ? ” „Doftor sau advocat, mami.” Hai, serios acum, de câte ori nu a?i r?spuns a?a la întrebarea asta când avea?i 6-7 ani ? Poate chiar ?i mai târziu. To?i vrem s? ne facem doctori, avoca?i sau poli?i?ti când suntem mici.

Doctor pentru c? m-a dus mami la doamna Vasilescu ?i mi-a dat pastile ? i nu ma

i sunt bolnav. Avocat pentru c? e mi?to s? scapi oamenii de închisoare. Poli?ist pentru c? inspir? fric?, ?i când e?ti mic asta vrei s? faci, s? le inspiri fric? celor de lâng? tine. Pe parcurs ce cre?ti, mai r?mâne una. Pe la 9-12 ani începi s? realizezi ce ?i-ar place mai mult ?i alegi una dintre ele, maxim dou?. Devii din ce în ce mai sigur c? aia vei deveni când vei fi mare. Pe la 15 deja realizezi c? nu e a?a u?or s? ajungi ce ?i-ai propus de mic. De fapt, entuziasmul scade pe an ce trece când e vorba de aceste trei meserii. Sunt printre cele mai pu?in c?utate în facult??i. Medicina pentru c? stai în facultate mai mult decât ai stat în liceu. Dreptul pentru c? te po?i sp?la cu el pe cap dup? ce-l faci. Avoca?i sunt mul?i, majoritatea b?trâni ?i cu experien??, ?i imposibil de dat jos din post. Poate poli?ist înc? s?-?i mai dore?ti, dar când auzi ce se spune despre ei pe la toate col?urile, parc? nu-?i mai vine s? fii personaj de banc.

Dup? ce realizezi c? ar trebui s? te orientezi spre meserii mai u?oare, vrei s? devii inginer, biznismen,  actor, contabil, dizain?r vestimentar, dar mai ales arhitect sau jurnalist. Dac? nu î?i dore?ti s? devii arhitect sau juralist deja nu mai e?ti în rând cu lumea. ?sta e ?elul suprem în via??. To?i vor s? devin? jurnali?ti, ?i d-aia ara

t? presa din România a?a cum arat?. C? treci prin Facultatea aia ca prin brânz?, e u?oar?, ai mai scris un editorial, ?i-ai luat ?i examenele ?i tot a?a. Arhitectura poate e mai grea dar dac? ai talent la desen, te-ai scos. To?i au aspira?ii mari. N-am auzit pe nimeni s? vrea s? devin? gunoier, m?tur?tor, femeie de serviciu, po?ta?, vânz?tor la supermarket, camionagiu, fermier sau vatman. Nu c? a? avea ceva cu meseriile astea. Ba dimpotriv?. Sunt ?i ele la fel de importante ca orice alt? meserie, c? f?r? ele nu ar func?iona societatea cum trebuie.

Nu e problema c? e?ti a?a ceva, ci c? nimeni nu vrea s? devin? unul dintre ei. ?i, Doamne-ajut?, suntem într-o ?ar? cu mul?i oameni care nu au studii care s? le permit? mai mult. ?i totu?i … ?i ei vor s? fie ingineri, jurnali?ti sau avoca?i. C? ?tiu ei c? e bine ?i u?or, iei bani mul?i, devii bogat, î?i iei chiu ?apte, bemve sau op?l. Ai cas? la ora?, vil? la munte ?i caban? de ski în Austria. Cam astea sunt aspira?iile în ziua de azi. Dac? ai bani, ai tot ce-?i dore?ti. ?i problema e c? banii nu se ob?in a?a de u?or cum cred viitorii jurnali?ti ?i avoca?i.

Când e?ti mic ai aspira?ii, dar nu reu?e?ti mereu s? le îndepline?ti. Asta ?i pentru c? mul?i nu se duc la ?coal? sau se duc doar pentru c? le zic p?rin?ii. Câ?i viitori jurnali?ti sau ingineri n-am v?zut în elevi cu media 6.50 sau 7. ?i ceea ce e ?i mai grav e c? o parte din ei chiar ajung acolo unde î?i doresc. ?i nu pe bune, pentru c? nu sunt în stare s? fac? asta pe bune … ci pe rela?iile p?rin?ilor sau ale rudelor.

?i eu când o s? fiu mare vreau s? fiu jurnalist, dar de multe ori am impresia c? mul?i m? bag? în categoria despre care am vorbit eu mai sus. E u?or s? critici ?i mai ales s? o faci la prima vedere. C? scriu pentru TMW nu se pune. C? scriu pe blog de ceva timp nici atât. C? citesc mult … ce mai conteaza? Cine mai cite?te în ziua de azi ? Trezi?i-v?! Nu to?i o s? ajunge?i ce vre?i. Lumea asta înc? mai are nevoie ?i de camionagii.

Voi ce zice?i ? Ce voia?i s? fi?i când a?i fost mici ? Dar acum, când a?i mai crescut, ce v? dori?i s? deveni?i sau ce sunte?i deja ?

Oamenii mor d

in diferite motive. Boli, accidente sau moarte de b?trâne?e, cum spunem noi. De una dintre ele e clar c? o s? ai parte la un moment dat în via??. Poate s? nu te omoare, dar cu siguran?? te va sl?bi. Sau poate te va face mai puternic. Bloggerul este ?i el tot un om. ?i el poate s? aib? cancer, pneumonie, s? fac? injec?ii etc. Dar mai presus de toate, cel mai mare du?man al unui blogger, peste boli ?i altele, este lipsa de inspira?ie.

Dac? e?ti cu sufletul la blog, vei face a?a încât s? scrii indiferent în ce situa? ie te aflii.

Dac? e?ti în Berlin, cau?i wireless-ul de pe Karl-Marx-Allee. Dac? e?ti în Amsterdam, printre pr?jituri care î?i dau senza?ii tari, prin fum de marijuana, e ?i „fum de wireless”. L-ai prins, ai scris, ai postat. Dac? e?ti la mare, te duci la un internet café. La munte ? Ai internet de la Orange sau Zapp. Tot wireless ?i ?la. Nu ai de gând s? pl?te?ti prea mul?i bani pentru wireless cât e?ti plecat ? Scrii posturile dinainte ?i le pui s? se posteze automat la un interval de timp. E?ti la spital ? E?ti în stare s? cau?i internet ?i în perfuzii. Dac? pui suflet în ceea ce faci, vei g?si cu siguran?? o solu?ie pentru a intra pe blog ?i a scrie.

Este totu?i o „boal?” ?i pentru bloggeri. Mai grea decât cancerul, pneumonia, oreionul sau orice altceva. Se nume?te lips? de inspira?ie. Este un lucru bizar, care vine la scurt timp dup? ce ai scris multe articole, de obicei chiar bune. Vine atunci când e?ti în plin? ascensiune ?i te face s? te dai cu capul de pere?i c? nu mai ?tii ce s? scrii. Te face s? crezi c? „Gata, s-a dus cu ascensiunea. Pân? aici a fost.” ?i asta doar pentru c

? nu mai ?tii ce s? scrii. Î?i închipui cititorii t?i intrând pe blog la tine ?i v?zând s?pt?mân? dup? s?pt?mân? acela?i ultim articol, pentru c? tu nu ai mai scris. Îi sim?i dezam?gi?i. Speri s? vin? ei cu idei, dar nu se întâmpl?. Ei intr?, nu e nimic nou, ?i ies, c? doar bloggeri mai sunt o mul?ime. De aceea lipsa de inspira?ie e unul dintre cele mai dureroase lucruri care i se pot întâmpla unui blogger. ?i dac? e s? extindem situa?ia, chiar ?i unui jurnalist, sau mai r?u, unui scriitor. Problema e c? scriitorul ?i-a publicat cartea, s-a scos pe câ?iva ani. Un blogger îns? trebuie s? scrie des. Mai ales cei cu reclame pl?tite, cei care trebuie s? trimit? trafic spre firme, magazine etc.

A scris ?i Dojo despre faptul c? nu e u?or s? fii blogger. E mai u?or s?-i critici, c? e bine s? te dai specialist în toate cele, când ?ie de-abia ?i-a dat musta?a sau de-abia ce-ai venit de la Gu?? de la concert ieri-sear?. Nu e u?or s? fii unul dintre ei. Ba chiar e mai greu s? fii un blogger cu aspira?ii, decât unul care e deja în top. Zoso scrie 5-15 articole pe zi, de nivel minim, poate mediu. Dar dau +10.000 de oameni click acolo zilnic.

Uneori cred c? e mai u?or a?a decât s? se chinuie s? scrie articole lungi, cârna?i, ca s? m? exprim academic, a?a cum fac eu sau Dono.

În pu?ine cuvinte, cam prin asta trec eu acum. Dac? a?i observat c? ultimele articole nu au fost chiar a?a cum v-am obi?nuit, acum ?ti?i ?i motivul. ?i iat? cum mai trec dou? zile ?i-am mai scris ceva. Î ntrebarea mea este dac

? o s? g?sesc ceva pentru miercuri. Dac? nu, din nou, ?ti?i motivul. Idei, ceva?

A? putea s? scurtez t o

t postul la doar u n

cuvânt. Îmi pare îns? c? nu v? va mul?umi prea mult. Concluzia va fi, din p?cate, aceea?i. Suntem o na?iune mic?, mul?i nu ne cunosc, pe ?i mai mul?i nici nu îi intereseaz? de noi. Num?rul de locuitori pe care îi avem nu ne ajut

? prea mult când e vorba de a fi cunoscu?i de cei de afar?. ?sta e un exemplu concret, îns? sunt sigur c? e la fel în toate ??rile nordice ?i în ??rile mici cu trai de dezvoltare mult deasupra mediei. Un fel de fiecare cu aia a m?-sii. Dac? a? fi f?cut aceea?i încercare în Germania, sunt sigur c? rezultatele ar fi fost un pic mai pozitive, pentru c? fiind o na?iune mare automat mai pleac? români ?i pe acolo. În Danemarca îns? num?rul de români e mic, poate ?i datorit? diferen?ei mari de climat, sau ?i datorit? limbii destul de dificil de înv??at.

Am întrebat un num?r mare de persoane ni?te întreb?ri generale despre România. Nimeni nu a ?tiut nimic despre cultura noastr

? sau persoane istorice în afar? de Ceau?escu. P?i nu eram noi na?iunea aia cu multe personaje istorice, m?re?e, care s-au b?tut pe toate plaiurile est-europene posibile ? De la Mihai Vitezul ?i Cuza, pân? la Carol al doilea ?i Regele Mihai, niciunul nu este cunoscut în Danemarca. ?i as putea paria c? nu e singura ?ar?. În acela?i timp, Ceau?escu ?i Dracula sunt la mare c?utare. Fiind o na?iune care pune mare accent pe handball, danezii au mai auzit ?i de Lumini?a Dinu, Carmen Amariei (care a fost campioana Europei cu Slagelse), Cristina V?rzaru (campioan? na?ional? cu Viborg HK). Au mai auzit ?i de Chivu, Mutu ?i Gheorghe Florescu (FC Midtjylland). Cam atât.

Mai ?in minte c? în prima zi de ?coal? aici m-au întrebat unde e România. Când le-am ar?tat-o pe hart? nici nu le venea s? cread? c? suntem în Europa. S? nu mai vorbim de faptul c? am fost întrebat dac? suntem în UE. Dup? asta, am avut un mic test la geografie despre ??rile lumii. Din întâmplare, ?i România se afla pe acolo. Am fost întrebat din nou unde se afl? România. Pur ?i simplu, nu îi intereseaz?. ?i sincer s? fiu, de ce i-ar interesa ? Crede?i c? au vreo dorin?? arz?toare s? locuiasc? în Bucure?ti ? Nu, n-au. ?i e normal. Dintre to?i pe care i-am î ntrebat, niciunul nu ar vrea s

? p?r?seasc? Danemarca. În niciun caz în România.

Nu ?tiu nimic nici despre români, ca oameni, lucru care nu e deloc r?u. Mai bine s? nu ?tie nimic decât s? ?tie de ragazzi din Italia sau de cei de la cules portofele din Spania.

Copenhaga e plin? de cer?etori români. Au ap?rut ?i pe la TV, vorbind 2 cuvinte în danez?, 2 englez?, 2 român?. Tare r?u îmi pare c? nu mai pot g?si video-ul, era a?a de comic, ?i în acela?i timp trist. În loc s? pun? mâna pe o sap?, stau la cer?eal?.

Nu ?tim noi în România d-astea, dar danezii î?i las? u?ile deschise noaptea, f?r? nicio problem?. La fel ?i când pleac? de acas? pentru scurt timp. Exist? dou? chei. Le g?se?ti ascunse undeva prin garaj. Ma?inile nu ?i le închid în timpul zilei. Po?i s? intri în curte ?i s? o iei, c? garduri n-au la case. Dac? te duci pe strad? vezi zeci de biciclete nelegate. Nimeni nu le atinge. ?i când îi întrebi cum de au curajul s?-?i lase bunurile a?a, î?i r?spund s? „nimic nu se întâmpl? aici”. Dar curând o s? ne ?tie ?i danezii a?a cum ne ?tiu ?i italienii. Se aduna româna?ii no?tri ?i aici. Suntem ca ?i cancerul. Neoprit la timp, poate provoca daune enorme. Eu zic maxim 3-4 ani. Asta dac? î?i spun danezii rug?ciunile corespunz?tor.