Majoritatea de pe aici știți că eu cred în teoria conspirației, asta însemnând că lucrurile se schimbă doar dacă cei care au putere de decizie doresc. D-aia nici nu cred în puterea revoluției. Ok, au fost de-a lungul istoriei mai multe, reprezentativă pentru ce suntem noi azi fiind cea din 1989. Singura reușită, de-altfel. De altele mai știți? Și nu vorbim acum doar de revoluție în adevăratul sens al cuvântului, ci și de răzvrătiri, de greve, de manifestări în stradă. Toți oamenii care iau parte la acțiuni din astea sunt revoluționari. Și da, le dau dreptate tuturor. Avem nevoie și de salarii mai mari, și de străzi mai curate, și de un învățământ mai bun, și de un sistem sanitar curat. Dar toate astea mă trimit spre o simplă întrebare: „așa, și?”.

Chiar credeți că îi pasă cuiva de ce avem noi nevoie? Și dacă facem grevă, ce? E greu să fie numită ilegală de către vreo judecătorie mână în mână cu vreun parlamentar? Ia uite cum ne-au trimis la muncă, înapoi, așa greviști cum suntem. Profesorii? Hai să ne batem joc de ei! Fac grevă? Nu mai pun note elevilor timp de două săptămâni? Ia să le dăm noi vreo zece zile de concediu neplătite, poate se liniștesc. Și da, a mers și de data asta. S-au liniștit și profesorii. Alte exemple mai vreți?

Prima problemă este că interesele sunt așa de mari încât micile grupuri de oameni cărora nu le convine un lucru nu sunt de ajuns pentru a schimba ceva. Din start orice răzvrătire este fără succes. Apoi, dacă o luăm altfel, nici revoluționari inteligenți și curajoși nu avem. În 1989 s-a murit sub tancuri. În 2009 toți dau înapoi de frică. Nu au curaj să suporte consecințele. Iar cei împotriva cărora se fac revoluții știu asta, și normal că își bat joc de noi. D-asta nu cred în revoluționari. Pentru că în România nu au nicio șansă.

La categoria asta intră întregul popor. Sau electoratul, că tot am s-a încheiat campania. Da, mergem la vot, revoluționăm sistemul. Curiozitatea mea este cu cine? Nu uitați că vecinul de la opt care are trei facultăți nu candidează. Nici profesorul de filosofie, care pe deasupra are si doctorat în materia lui. Și nici vreun bunic de-al tău. Acolo sunt oameni care au fost în stare să strângă sute de mii de semnături. În blocul tău sunt aproximativ 300 de persoane. În Ploiești, pe Bulevardul Republicii, sunt poate vreo 15.000. În tot orașul nici măcar 300.000. Și atunci, cum ar putea vecinul meu taximetrist de la opt să strângă numărul ăla de semnături? Oamenii care sunt acolo au în spate trusturi media, partide politice și oameni influenți. Și tu vrei să îi dai jos printr-o revoluție? Voi vreți salarii mai mari, dar ieșiți 30 de profesori în fața Primăriei? În condițiile astea, niciodată nu veți obține ce doriți. Ba mai mult, le veți da celor cu posibilități ocazia să-și bată joc de voi. Și vouă nu vă place asta, nu?

Nu instig la violență și revoluție. Am încetat cu gândurile alea prin care eu pot schimba ceva în țara asta. Mai degrabă fac flotări fără mâini. Am încetat de mult să mă gândesc și la faptul că se va schimba ceva pe aici în curând. De 20 de ani am făcut o autostradă. Turismul și economia sunt la pământ. Politica e o mizerie, iar oamenii nu mai cred în nimic. Nici eu, de-altfel. Ba da, mai cred în ceva. În șansa mea de a trăi mai bine în altă țară. Știu, nu e frumos, nici patriotic, și poate nici corect din punct de vedere moral să-ți părăsești țara fără să-ți pară deloc rău. Cât timp în țara asta oamenii nu vor învăța să se răscoale, NIMIC nu se va schimba. Până atunci, eu vă voi scrie de la mii de kilometri depărtare. Cât de curând, sper.

Articole asemănătoare

• Revoluție în Moldova (8)
• România în care trăim (9)