Știți zilele alea în care vă treziți și vă amintiți că trebuie să stați ore întregi la cozi, să plătiți facturi, bănci, bla-bla? Oribil, nu? Ei bine, în România cam așa e peste tot, indiferent ce vrei să faci. Pe unde te duci, cozi, hârțogăraie multă și birocrație. Funcționare scârbite de munca lor, obosite, transpirate și care belesc ochii la fiecare dorință a simplului cetățean plătitor de impozite și taxe. Ce să mai, ziua aia din lună în care ai de plătit facturile se transformă, de obicei, ori în zi de concediu, ori într-o zi în care ești cu nervii la pământ. Și totuși … sunt unele lucruri pentru care merită așteptarea. Merită să aștepți câteva ore la o coadă, chiar dacă rândurile mai mult stau decât înaintează, dacă știi că la final vei avea ceva în plus. Vei câștiga ceva. Te vei duce acasă cu ceva în plus față de lucrurile cu care ai plecat.

Merită, spre exemplu, să stai la coadă la biletele pentru un concert. Un concert în care îi vei vedea pe artiștii tăi preferați, oamenii pe care ți-ai dorit să-i vezi de mult timp. Merită să aștepți să cumperi bilete le un meci de fotbal. Nu din România. Eu unul nu aș sta. Să zicem un meci de Liga Campionilor, acolo unde se duelează superforțele fotbalului european. Spectacolul din tribune și magia din teren te vor face, cu siguranță, să uiți de orele pe care le-ai petrecut alături de alți zeci de mii de fani care doreau acces pe stadion. Merită să aștepți câteva ore bune înainte de a intra la un interviu pentru un job. Jobul visurilor tale, să zicem. Jobul care nu doar că te va ridica din punct de vedere financiar, ci și din punct de vedere sufletesc. Te va face să realizezi că acolo ești fericită și că aia este ceea ce vrei să faci până la pensie. N-ai sta vreo trei ore să aștepți pentru una dintre astea trei variante?

Sunt unele lucruri, însă, pe care le aștepți mult mai mult de atât. Le aștepți din copilărie. De la zece ani. Poate de mult mai devreme. Sunt lucruri care, atunci când erai mic, îți erau interzise. Și cu toate că pe an ce trece te-ai făcut din ce în ce mai mare, tot interzise au rămas. De fapt, chiar și lui Făt-Frumos, care crește în trei ani cât alții într-unul singur, îi erau interzise. De fapt, Făt-Frumos avea calul fermecat, pentru care nu-ți trebuie carnet. Însă pentru a conduce o mașină îți trebuie, cu siguranță. În general, așteptatul la cozi mă enervează la culme, mai ales atunci când, chiar și intrat în sală, mai ai un hop de trecut: examenul. Din fericire, însă, pus față în față cu realitatea, nu am avut nevoie de mai mult de șase minute să o dobor. Până la a 23-a nu am greșit nimic. Un tocilar, nu? Cu 25 de puncte dintr-un total de 26 mă prezint vinerea viitoare la proba practică. Și cu pumnii strânși din nou de către cei care mi-au fost alături și azi. Și, pe urmă, ne vedem la Webstock, la Radisson în București, unde sper să mă întâlnesc cu cât mai mulți dintre voi. Și da, așteptarea merită. Chiar și cea de trei ore. Dar mai ales cea de 18 ani.

Articole asemănătoare

• Prin ce-am trecut în 2009 (5)
• Webstock 2009 (2)