Toată lumea se uita la meci. O partidă de divizie inferioară, disputată pe un teren bine îngrijit, într-un orășel mic al danezilor. Toți ochii priveau triști către teren, unde echipa locală pierdea cu un neverosimil 1-3. Publicul, format din câteva zeci de oameni, majoritatea toți bărbați sau copii, privea civilizat meciul de pe marginea terenului. Toți cocoșați și gârboviți de înfrângerea ce se prevedea pe teren, parcă nici nu mai aveau chef să scoată boturile din berile băute la peste 15 grade sub un soare arzător – iar asta înseamnă caniculă în aprilie.

Când toată lumea se pregătea să plece acasă, apare în public o domnișoară. Frumușică, n-am ce zice. Au văzut-o toți din depărtare și chiar dacă majoritatea erau însurați și cu copiii după ei, toți au scos pieptul în față. Cu cât se apropia mai mult, cu atât lumea începea să vorbească mai tare. Alții începuseră să încurajeze echipa cum nu o făcuseră nici la 0-0. Situația se schimbase. Repet, majoritatea aveau douăzeci de ani pe un picior. Cu tinerii (cei puțini care erau) a fost aceeași poveste. Ardeau hormonii în ei. Îi vedeam cum le sclipeau ochii. Nu-și mai încăpeau în piele, știau că trebuie să facă ceva diferit în afară de a sta pe bancă și a se uita la meci.

Apăruse în public steaua care n-a strălucit pe teren. Nici nu mai conta de fapt ce se întâmpla pe teren. Nici nu avea importanță că Tom tocmai luase golul cu numărul patru și șansele la un egal măcar erau minime. Nici că spiritele se încingeau pe teren în urma unor faulturi grosolane. Tot ce conta era că între toți bărbații nescuipători de semințe se afla o tânără domnișoară. Tânără domnișoară care poate avea prieten și care ieșise din casă doar pentru că vremea era superbă. Dar ce conta? Prin simplul fapt că era fată între atâția bărbați toate lucrurile astea erau neimportante.

Vă mai povestesc acum ceva din Amsterdam când le însoțeam pe cele 21 de fete din clasă (ok, erau doar vreo 15) într-un club. Ca o frază general-valabilă, cluburile din Amsterdam sunt pline de bărbați, femeile fiind ca dolarii pe perioada crizei. Și când intră 15 dolari într-un club aflat într-o recesiune economică, boxele bubuie mai tare, muzica se schimbă instantaneu și, surpriză, gigolo italiano iese la rampă. Exact ca în primul caz, toți bărbații au întors capul, și-au încordat mușchii, au ridicat nasul, și-au pus ochelarii de soare (în club, la dracu!) și s-au răspândit în mulțimea de dolari salvatori.

Pe de altă parte, voi ocupa un scurt paragraf și pentru situația inversă când fetele sunt 4-5 să zicem și apare un băiat. Urât, frumos, cu spume la gură sau care te face să ai spume la gură, nu are importanță. Cert e că și voi vă purtați așa. Ok, voi nu scoateți pieptul în față, că așa e mereu, dar imediat mergeți să vă dați jos bluzița cu guler și să o schimbați cu bluza Oh-My-God. Vă purtați diferit și aveți grijă ca sutienul să stea în poziția corectă. Nu, nu trebuie să-mi dați dreptate. Eu știu că așa e și v-aș putea strânge o duzină de bărbați care fie și orbi, tot m-ar putea aproba.

Până la urmă se pare că totul depinde de grup. Dacă ești în grup e mai ușor să te dai cocoș decât să fii găină. Dacă ai fi fost singur pe teren și ar fi venit aceeași domnișoară despre care am vorbit, n-ar mai fi fost atât de probabil să faci pe James Bond. Dar pieptul în față probabil tot l-ai fi scos. Încep să cred că de fapt e vorba de o frustrare, că noi nu prea avem ce să scoatem în față. Trei ani de sală de forță și facem piept cât aveți voi la 11 ani. Deci dacă ne vedeți zgribuliți pe stradă, să știți de ce suntem așa.

Articole asemănătoare

• Bărbatul sau femeia – cine face primul pas? (3)
• Te iubesc, dar … bani mai ai? (19)
• I AMsterdam (2)
• Scrisoare către liceeni, partea a doua (7)
• Cum e să fii elev de schimb (V) (2)