O poveste de succes « Sadak

Acum câteva zeci de ani, când în România și în țările est-europene comunismul era în floare, oamenii din Occident își construiau (la propriu) singuri viitorul. Am să vă spun acum o poveste de succes, exact așa cum mi-a fost povestită și mie și cel mai probabil și multor altora.

Acum 60 de ani trei copii se nășteau într-un mic orășel din Danemarca. Conform tradiției daneze, le putem spune pe numele mic: Jens, Morten și Frederik. Într-o zi, pe când cei trei băieți aveau 16-17 ani, s-au gândit că n-ar fi deloc rău să-și asigure viitorul în loc să-și piardă timpul. Și ce au făcut? Și-au pus mințile de adolescenți maturi la contribuție și s-au gândit să contruiască trei case. Uite așa, cum auziți. Nu știu prea multe detalii legate de cum au obținut banii, și nu am vrut să intru în detalii când am ascultat, mirat, istorioara. Tot ceea ce știu e că au fost de pe la niște bănci (ce bănci or fi fost prin anii ’60-’70 doar ei știu), că ei nu aveau atâția bani, și nici familiile lor.

După ce au avut banii, s-au apucat de construirea primei case pe unul dintre terenurile nefolosite ale unora dintre bunici. Trei oameni, o casă. Lucrau weekend de weekend, fără pauză. Trei oameni, o casă, în fiecare weekend. Un an. Cam atât le-a luat prima. N-o fi fost ea făcută ca de meseriași, doar era lucrată de trei tineri. Nu de specialiști, ci de trei ca voi care în timpul săptămânii mergeau la școală. Care aveau și teme. Care erau și sportivi. Care își mai ajutau și familia acasă, că na, mai duceau ei și gunoiul, mai șteargeau praful, mai spălau vasele.

A doua casă a fost începută imediat ce au terminat-o pe prima. Au construit-o pe terenul altuia dintre ei, la doar câțiva metri de casa unde locuia. A doua a ieșit mai bine pentru că aveau mai multă experiență de la prima. N-au avut nevoie nici de plan, de nimic. Trei oameni după ce au făcut o casă, au mai făcut alta. Fără ajutor! Trei copii, practic. Nici nu aveau școala terminată. Bineînțeles, încă se duceau la școală în timpul săptămânii. Și lucrau tot în weekend. Nu erau mari experți, probabil că aveau degetele umflate de la atâtea lovituri de ciocan. Poate că au și căzut de pe scări sau poate că nici nu au folosit schele pentru casă. Nici nu mă îndoiesc de faptul că nu știau ce e aia. Și după un alt an, au terminat-o și pe a doua.

Și după cum era înțelegerea de la început, mai aveau una de construit. A fost ceva mai greu, bani nu prea mai erau așa de mulți. Ce vreți, erau copii, poate că erau bombe la matematică. Însă după un alt an au reușit să o termina și pe cea de-a treia. Cu greu, probabil, fiind deja plictisiți sau obosiți de atâta muncă. Dar cum au spus de la început că vor fi trei, trei au fost. După trei ani de muncă grea aproape weekend de weekend, nu mai puteau. Dar visul era împlinit. Toți erau majori și puteau să aibă casele trecute pe numele lor. Arătând total diferit, fiecare casă a avut trei proprietari: Jens, Morten și Frederik.

Astăzi, după alți 40 de ani, când în România jumătate dintre cei de vârsta asta se gândesc să-și cumpere loc de veci, Jens, Frederik și Morten fac afaceri cu case. Nu înseamnă că îi dau banii afară din casă, dar acel început i-a ajutat foarte mult în a avea o situație financiară cu mult peste medie. Vânzând toate cele trei case după mulți ani, când lumea era interesată în a cumpăra astfel de locuințe de vară, fiecare și-a luat partea de bani cu care au făcut ce au vrut.

Acum, Jens are o familie cu trei copii, două mașini, o mică fermă și un job bine plătit la o firmă de consultanță financiară (deci vedeți că totuși era cineva bun și la matematică?). Mai presus de astea, este „capul” familiei unde locuiesc în Danemarca. Și ieri tocmai am făcut o tură prin jur ca să vedem niște case pe care ar vrea să le cumpere. În condițiile în care mai are două în Danemarca și una în Bulgaria. Și, după cum era de așteptat, totul a început de la sutele de mii de coroane daneze câștigate pe propria cârcă în copilărie. Deci vedeți, domnule Chirilă, ăsta e un exemplu. Asta trebuie să facă tinerii din ziua de azi. Să-și ia viitorul în mână, să muncească pentru ceea ce trebuie să fie al lor. Discursuri înflăcărate, pline de pasiune și de iubire către popor, ca scrisorica ta către liceeni, nu ajută la nimic. Pune mâna și fă ceva, nu te droga pe plajele din Costinești, dacă tot ești așa de interesat de situația țării. Poezii pot face și eu, după cum vezi. Poezii care din fericire sunt povești de succes, nu doar cuvinte rostite sub sentimentul de patriotism.

Articole asemănătoare



10 comentarii to “O poveste de succes”

  • Ai dreptate. Nu suport oamenii care mi se plang de situatia lor financiara, de problemele pe care le au, dar nu fac nimic sa progreseze. Se multumesc sa stea la la un loc de munca prost platit, strigand in gura mare ca vor altceva, dar nu actioneaza in nici un fel. De obicei plangerile de genul acesta le primesc de la diversi amici, cel mai des in carciuma, timp in care stau cu gramezi de beri in fata, pe care cheltuiesc, probabil, bani cu care ar putea sa faca ceva benefic pentru viitorul lor.
    Chestia cu “scrisoare pentru liceeni”, nu mi se pare un lucru rau insa. Varsta liceului este o varsta in care cu totii am avut anumite modele pe care doream sa le urmam. Puteau fi Ozzy Osbourne sau Bill Gates, nu conta. Ascultam ceea ce spuneau modelele noastre si doream sa fim ca ei. Un mesaj in genul aceluia transmis de Chirila nu poate fi decat benefic pentru anumiti liceeni, tinand cont de ceea ce se intampla prin scoli in zilele noastre.

  • @ Decebal
    De acord, mesajul lui Tudor Chirilă este benefic. Dar nu spus de el. Nu spus de cineva care a fost prins beat pe străzile din Costinești, care cântă despre sărăcie și garsoniere, dar are o casă uriașă, despre iubire, dar schimbă femeile ca pe șosete. El nu are caracterul necesar pentru a da sfaturi. Nu este el în măsură să dea sfaturi. El este un nimic pentru societate. Un simplu … cântăreț pe care nu-l știu să fii făcut ceva benefic pentru România în viața lui.

  • Ei, macar astuia nu-i este asigurata bautura din banii statului. Daca este sa vorbim de cineva care chiar nu a facut nimic, a baut toata viata, pana a dat in ciroza, dupa care a mai si papat banii nostri, ai contribuabililor nu imi vine alt personaj in minte decat Cristi Minculescu.
    Vreau sa spun ca o mare categorie de elevi sau liceeni vad in Tudor Chirila un idol. Multi si-ar dori sa fie “cool” ca personajul acesta. Daca ar fi transmis un mesaj prin care spunea ca este misto ca liceenii sa bea si sa se drogheze era mai nasol.
    Uita-te prin SUA, la capetele patrate ale americanilor care s-au sinucis datorita unor mesaje transmise de trupe ca Slipknot sau Cannibal Corpse.
    Tu din acest punct de vedere gandesti total subiectiv, asta este parerea ta despre Tudor Chirila, probabil ca liceenii carora le transmite el mesaje il vad ca pe un Superman roman.
    Daca se trezea Horia Roman-Patapievici sa transmita liceenilor ca nu este bine sa bea si sa faca idiotenii, ma intreb cine l-ar asculta.

  • Eşti cam dur în concluzii dar doar vârsta-i de vină. Despre băutura, sărăcia şi iubiri îţi doresc să le simţi pe pielea ta să vezi că oamenii la bază nu sunt absolut deloc diferiţi indiferent de ocupaţiile lor zilnice. În rest, povestea a fost frumoasă :)

  • @ waven
    Și eu care credeam că cititorii mei îmi vor doar binele. Și acum aflu că tu îmi dorești sărăcia. Păi cum îmi mai plătesc eu hostul la anul, dacă nici bani de pâine n-o să am? Pe WordPress nu o să revin. Nu știu dacă e de la vârsta. E posibil să fie de la faptul că nu-l sufăr pe Chirilă. Am și eu dreptul la simpatii și antipatii.

  • Nu stiu daca este cel mai bun exemplu al unei povesti de succes, dar stiu ca este un foarte bun exemplu pentru multi romani care stau si se plang ca o duc rau, fara sa miste un deget pentru a le fi mai bine. Este mai usor sa dai vina pe politicieni, sistem, ghinion etc. decat sa te apuci efectiv de facut ceva… orice, macar sa incerci.
    Mult succes in ceea ce faci!

  • Crede-mă că apreciezi cu totul altfel lucrurile atunci când treci prin ele. Şi nu este absolut nicio ruşine să fi sărac, mai ales dacă vorbeşti la trecut despre sărăcie.

  • @waven
    N-am spus că e o rușine. Doar că nu mi-o doresc, indiferent la ce m-ar putea ajuta sau dacă m-ar putea ajuta.

  • erm, conteaza mult de la cine vin sfaturile, si de la cine te roaga sa iti iei viitorul in maini si sa arunci cu el de pamant, sau sa faci ceva folositor cu el. scrisoarea catre liceeni ma lasa rece, personal. iar tudor chirila… sa se rezume la vama [veche].

  • [...] Ei bine, însă, nu am văzut nimic din cele de mai sus. Până la urmă, dezbaterea asta a fost un prilej în plus de a se acuza între ei, de a se dezgropa morții și de a încerca fiecare să câștige o parte din electoral prin lucruri murdare. N-am auzit ce idei de viitor au. Nu știu pe cine să votez dacă mă gândesc la faptul că suntem în criză; economica, dar mai ales politică. Nu știu cum vor cei trei candidați să mă scoată pe mine, cetățean român, din problemele financiare. Nu știu cu ce mă pot ajuta ei dacă discutăm despre dorința mea de a trăi mai bine. Știu, însă, remunerația lunară a directorului de la EximBank, știu concluzia dosarului „Flota” (concluzie dată de Daniel Morar, da?), și mai știu și că Tudor Chirilă este un exemplu moral al societății noastre, pentru scrisorica aia a lui. Scrisoare despre care am vorbit aici. [...]

Postează un comentariu

La prima vedere

Sunt un blogger din Ploiești, interesat de online și IT, freelancer, fost elev de schimb și viitor student în Danemarca și pasionat de cuburile Rubik. „Mă dau” pe bloguri din 2007 și scriu pe acest blog din aprilie 2008. Află mai multe despre mine de aici.