Citeam deunezi un interviu al lui Neagu Djuvara, care se declara surprins de emigrarea în mas? a românilor în perioada post-’89. Spunea dumnealui c

? înainte de r?zboi românii nu p?r?seau ?ara, indiferent de greut??ile întâmpinate. Desigur, oamenii de valoare sau cei dotati financiar î?i f?ceau, ca ?i acum, studiile în str?in?tate, dar cu to?ii se întorceau pentru a aplica acas

? ceea ce au înv??at. Ce s-a schimbat de atunci? Ce a determinat întoarcerea asta la 180 de grade? S? fie de vin? doar cei 50 de ani de comunism? Sau s? fi fost ei doar un catalizator al reac?iei de azi, gena aceasta existând întotdeauna în noi? Nici marele istoric nu ?tie cu siguran??. Nici eu. Dar îmi permit s?-mi dau cu p?rerea.

Înclin spre cea de-a doua variant?. Dac? studiem mai atent istoria românilor, neluând în seam? marile fapte de vitejie desf??urate când ?i când ?i amintite în manualele de istorie, descoperim c? mereu am fost un neam la?. LA?! Nu spun c? se putea lupta altfel împotriva turcului sau a maghiarului. Pentru c? nu vorbesc despre r?zboaie, de lupte. Vorbesc despre vitejia spiritual?, care pare s? ne fi lipsit înc? din na?tere. Toat? literatura noastr? poveste?te despre oameni care n-au luat seama la lucrurile de lânga ei, care nu s-au gândit niciun moment s?-?i schimbe soarta. Vorba noastra, „a?a cum o vrea Dumnezeu”, este un îndemn la lene spiritual?.

Haide s? judec?m în termeni mai moderni, mai pragmatici. Ave?i cinci minute din momentul în care termina?i de citit articolul s?-mi spuneti cinci oameni de afaceri români. Probabil c? mul?i dintre voi v? gândi?i direct la un Becali, poate un Patriciu ori un ?iriac. Permite?i-mi s? v? contrazic. To?i ace?tia sunt speculatori. Oameni care au cump?rat ieftin ?i au vândut scump. În principal intreprinderi sau terenuri de la statul român luate într-un mod cel pu?in îndoielnic. Dac? v? uita?i la oamenii de afaceri deveni?i celebrii în Statele Unite, în Germania, în Franta, ve?i observa c? ei au ajuns boga?i în câteva genera?ii ale familiei respective. O afacere înseamn? ceva în care bagi bani, în 10-15 ani î?i amortizezi investi?ia, apoi începi s? sco?i profit. Dup? care copilul t?u reinveste?te, a?teapt? iar, afacerea cre?te. Nepotul ajunge la conducere ?i are deja o firm? mare, cunoscut? în toata lumea.

Acum ve?i fi probabil u?or contraria?i. „P?i nu spuneai c? suntem la?i, c? nu suntem în stare s? schimb?m ceva?”. Da, spuneam. Dar teama de a deschide o afacere ?i dorin?a de a câ?tiga bani mul?i peste noapte nu e o dovad? de la?itate? Un om curajos risc?, face o afacere de durat?, ne?tiind sigur dac? va merge.

?i totu?i, dac? sus?in toate astea, de ce l-am mai contrazis pe Christian? Simplu! Pentru c?, dup? mine, mândria de a apar?ine unei comunit??i (unei scoli, unui cartier, unui grup, unei ??ri) nu vine numai din calitatea acesteia. Ea trebuie s? porneasc? dintr-un instinct. Polonezii au avut o perioad? în care o duceau foarte prost. Corup?ie generalizat?, oameni politici îndoielnici ?i s?r?cie. Ce facea un polonez când te auzea criticându-i ?ara? Era gata s? te ia la b?taie. Nu spun c? b?taia este reac?ia potrivit?. Dar mi se pare mai normal? decat cea a românului. Ce face acesta dac

? î?i aude ?ara criticat?? Aprob?. Eventual vine ?i el cu exemple în acel sens.

Cum s-ar putea schimba în vreun fel situa?ia? Sincer, n-am o idee clar?. Dar dac? nici oamenii care se pretind inteligen?i nu încearc? s?-?i schimbe mentalitatea, speran?a este din ce în ce mai îndep?rtat?.
Cu voia lui Christian, s-ar putea s? reiau teza asta î ntr-un alt articol.