Filme siropoase și cupluri perfecte « Sadak
Apr
14

Filme siropoase și cupluri perfecte

Azi sunt tăios. Ascuțit. Scârbit. Azi sunt sătul. M-am săturat de marile producții de la Hollywood. Sătul de musical-uri. Am avut răbdarea necesară să văd primele două High School Musical atunci când au apărut. Dar măcar acolo papagalul ăsta se certa cu o tipă frumușică pentru alta. Ei bine, să zicem că pe asta o înțeleg. Dar îmi stau în gât filmele ca Hairspray, văzut zilele trecute. Și cum n-am putut încă să-l diger, o să vă scriu despre el și frustrarea mea.

Încă de la început simți atmosfera aia de iubire. Fluturașii zboară prin aer, dragostea e în spatele fiecărei vitrine (și nu, nu are de-a face cu Red Light District), toți oamenii zâmbesc, autobuzele sunt goale, pe stradă doar câțiva oameni, traficul e OK, poți trece strada pe oriunde vrei tu etc. Dacă ești mai prostuț de felul tău te-ar putea face să-ți imaginezi că așa e și în viața reală. Și o să ieși pe stradă și vei traversa pe unde nu trebuie și se va auzi „bum”. Și n-o să te salveze nici Zac Efron și nici negrul care dansa bine în film.

Apoi, sunt sătul de iubiri perfecte. D-alea la prima vedere. Vedeta școlii, vedeta postului local de televiziune, o vede pe ea, tipa grasă și plină de ciocolată și se îndăgostește. Mi-e scârbă. La fel, dacă ești cam dobitocuț de felul tău, vei crede că așa e și în realitate. Și, fraiera de tine, vei încerca. Și vei rămâne cu buza umflată. Nu mai vreau să văd nici cum dolofana ajunge și ea vedetă de televiziune locală, doar pentru că dansează bine. Făcând o paranteză, nu dansa bine, ci doar făcea șuncile să-i vibreze. Dar ajunge vedetă într-un show de dans și îl și cucerește pe frumosul frumoșilor, Zac Efron. Apoi, îndrăgosteală mare între ei, cu dezamăgiri și toate sosurile posibile.

Pe urmă relația dintre alb și negru este prea strânsă. Într-unul dintre cartierele de negrii din America, un alb ar fi fost ciuruit și apoi dat de mancare la pești. Ei nu, ei se duc trei și dansează cu negrii. Apoi să nu mai spun că pregătesc un miting împreună, pentru ca negrii să apară din nou în show-ul TV. Să nu mai vorbim de cât de atașată e dolofana noastră de ei, militând chiar pentru drepturile lor. Să nu mai vorbim de faptul că un alb, sărac lipit pământului, scoate douăzeci de negri din pușcărie pe cauțiune.

Apoi sunt trist îndurerat de faptul că Zac e dezamăgit-o pe Tracy, dar de fapt sunt îndurerat pentru faptul că tare prost a mai fost cine a făcut filmul ăsta. Și aici sunt două soluții. Ori sunt proști ăștia de la Hollywood și pierd milioane de dolari cu fiecare producție, ori poporul e tăntălău uitându-se la filme ca astea. Basme, că nu le putem numi filme. Între timp m-a mai enervat faptul că Zac s-a dus acasă la Tracy și îi îmbrățișa fotografia, spunându-i că ea i-a schimbat viața, și că acum se uită la ce e în sufletul lui, mânca-l-ar tata pe el de sufletist.

Sunt sătul de iubiri d-astea perfecte. N-oi arăta eu grozav, dar sunt oricum cu mult peste corespondentul masculin al lui Tracy, și totuși nicio Zac Efroană nu s-a îndrăgostit de mine încât să vină să stea cu fotografia mea în pat. Apoi nu-mi place că din zece în zece minute toată lumea dansează. Asta îmi aduce idee de unire, de grup, de un total creat din mai mulți. Nu 100 de oameni, dar să zicem 20 la alegere de pe stradă dacă aș lua și i-aș invita la dans, jumătate m-ar pocni, un sfert m-ar scuipa, patru ar râde și unul ar spune că el nu știe să danseze.

Iar la final, culmea, personajul negativ devine pozitiv. Se înmoaie de atâtea sentimente, devine fată bună și dansează cu toate personajele pozitive ca și cum ar fi fost prietene toată viața. Super film nu? Chiar te învață câte ceva despre cum e viața asta, chiar îți arată niște cărări drepte pe care ar trebui să o iei. Cred că ăștia de la Hollywood chiar se pricep la basme și ar trebui să se apuce și ei de telenovele. Cred că i-ar bate pe sud-americani la curul gol. Oare cum poți face audiență cu astfel de filme? Ce simți când îl vezi pe Zac și pe rățușca cea grăsuță dansând? Acum o sărută. Dumnezeule ce scârboasă e aia mică, e strigător la cer! Zac, ai pierdut respectul a sute de mii de femei ude din toată lumea, care aveau postere cu tine și Vanessa Hudgens pe pereți! Și revin la întrebare. Ce înțelege lumea din asta? Că exact așa merge în realitate? Sau se simt în pielea personajelor respective? Nu de alta, dar eu când m-am uitat la Nașul nu prea m-am simțit Don Corleone.

Articole asemănătoare

Marţi, 14 Aprilie 2009   //   Altele   //   9 comentarii   //   Tags: , , ,


9 comentarii to “Filme siropoase și cupluri perfecte”

  • Marţi, 14 Aprilie 2009 at 6:40
    DubluVE spune:

    Bă, serios :)) las-o mai moale cu televizorul o vreme…Mai o carte, o măslină, acolo, dar fă pauză de filme :D eu nici acum n-am văzut HSM-urile, dar nici nu le voi vedea. Vrei să-mi spui tu mie că nu ţi-ai văzut, măcar pentru o secunde, faţa în costumul ăla frumos, cu inel pe mână şi pisica în braţe, când te-ai uitat la Padrino? Nu cred mă, nu cred :))

    Don Corleone (în special Michael că na, cine ar vrea să vorbească de parcă ar avea OB-uri în gură) e un ideal nedefinit al masculinităţii :)) doar că încă nu s-a realizat chestia asta.

    Hairspray e foarte drăguţ :D am văzut chiar acum câteva luni secvenţe din reprezentarea pe scenă şi mi-a plăcut mai mult decât filmul (nu de alta, dar şi pe John Travolta îl vedeam mai… bărbat). Cât despre negri-albi, nu mai e mă chiar aşa cum era în filmele cu 2Pac :P

    P.S.: fără vreo semnificaţie aparte, Vanessa Hudgens e chiar urâţică.

  • Marţi, 14 Aprilie 2009 at 13:56
    mih spune:

    DubluVE, prietene, ce inseamna la tine macar frumusel ? :)) De Vanessa as putea zice ca e buna fara ezitare…
    Spor :))

  • Miercuri, 15 Aprilie 2009 at 7:56
    Pisoiu spune:

    Cei de la Hollywood fac filme care se vand. Nu poti sa ii invinovatesti pentru asta. Totul e comert. Se cere o marfa si ei o produc. Din pacate cam toate filmele din ultimii ani (poate cu mici exceptii) au fost din punctul meu de vedere niste mari esecuri (si totusi au avut incasari serioase). Ai observat ca majoritatea comediilor romantice sunt de fapt niste minitelenovele care nu au nici un haz?
    P.S. Nu le da idei in ceea ce priveste telenovelele. Vor ajunge sa produca din nou seriale gen Tanar si Nelinistit care au cateva mii de episoade si nimeni nu stie cand si daca se vor termina.

  • Miercuri, 15 Aprilie 2009 at 8:03
    Sadak spune:

    @ Pisoiu
    Da, am observat. Sunt și câteva care mi-au plăcut, cum ar fi „The Break-up” cu Vince Vaughn sau „PS. I love You” care nu prea e comedie, ci mai mult dramă, ambele fiind scoase în ultimii ani. Dar Hairspray cred că a fost scoasă pentru a-i întări imaginea de gigolo lui Zac ăsta. Și pe el l-au făcut vedetă pizduțele de 12-13 ani. Sunt sigur că mama n-ar rămâne impresionată de High School Musical.

  • Miercuri, 15 Aprilie 2009 at 16:48
    bianca spune:

    am citit printre randuri…nu-mi vine sa cred ca tu chiar te-ai uitat la filmul ala=))))) ok plictiseala mare prin danemarca….

  • Miercuri, 15 Aprilie 2009 at 17:08
    Sadak spune:

    @bianca
    Dacă aș fi știut ce fel de film este, nu m-aș fi uitat.

  • Miercuri, 15 Aprilie 2009 at 17:20
    Marius - DPM spune:

    După titlul pe care îl are filmul îţi dai seama că nu putea să fie unul bun. OFF !

  • Miercuri, 15 Aprilie 2009 at 17:29
    Sadak spune:

    @ Marius – DPM
    Sunt unele comedii care n-au titluri chiar așa de inteligente și totuși sunt filme bunicele. În fine, cred că dacă m-am descărcat nu mai sunt așa de iritat.

  • Miercuri, 15 Aprilie 2009 at 19:00
    Dojo spune:

    Mama, e politically correct. Ca parca i-a luat naiba pe astia. Am inteles happy end,ca cica e americanii deprimati (pana si madam producer de la Grey’s Anatomy promitea ca vor crapa mai putini, ca tre’ incurajati americanii, deveniti suicidali mai nou), dar e deja prea de tot. Bine ce ne-ai facut recenzia, evit ze movie, ca numa’ consum la neuroni :D

Postează un comentariu

La prima vedere

Sunt un blogger din Ploiești, interesat de online și IT, freelancer, fost elev de schimb și viitor student în Danemarca și pasionat de cuburile Rubik. „Mă dau” pe bloguri din 2007 și scriu pe acest blog din aprilie 2008. Află mai multe despre mine de aici.