16 a

prilie e o zi special

? pentru mine. Nu doar pentru c? în copil?rie era la 16 zile distan?? de o zi în care tr?geam p?c?leli la vecini ?i prieteni mai abitir decât îi tr?gea Vlad pe turci în ?epe. Nici pentru c? era la 18 zile distan?? de ceea ce avea s? fie ziua mea de na?tere. Ci pentru c? prin 1996, cam pe la cinci ani, le tot spuneam p?rin?ilor c? îmi doresc o „fr??ioar?”. Nici nu ?in minte daca a?a credeam c? se spune sau dac? o f?ceam inten?ionat, cu toate c? a? înclina spre cea de-a doua.

?i, surpriz?, pe 16 aprilie 1997 m-am prezentat ca la armat? al?turi de tata la Maternitatea Jude?ean? Ploie?ti pentru a-mi lua în primire „fr??ioara”, care era, dup? cum speram, o feti??. Deci iat? c? la 6 ani am primit o fr??ioar?, exact a?a cum le cerusem p?rin?ilor, dragii de ei. Bianca,

a?a cum aveam s? o numim, a crescut. La fel ?i eu. Ulterior am realizat c

? fr??ioara mea era de fapt surioar?. Chiar am fost dezam?git, dac? v? intereseaz?, dovad? c? înc? mai ?tiu ?i azi, la 12 ani distan??, de cuvântul ?sta.

Mutroas? ?i fi?oas?. Cam a?a a crescut Bianca. Cu ea am tr?it 11 ani în aceea?i cas? (Bianca, s? le zic ?i de camer??). A

m v?zut-o crescând sub ochii mei în acela?i timp în care cre?team eu. ?i, dup? cum e natural ?i normal, cred eu, eu cre?team cu un an, mai cre?tea ?i ea cu un an. ?i tot a?a pân? când, iat? ast?zi, „fr??ioara” face 12 prim?veri, în timp ce „boule!”, „tembelule!” sau „tâmpitule!” înc? se mai chinuie s? dea de 18.

Mai ?in minte ?i acum primele clipe când am v?zut-o. Era într-un Volkswagen ro?u, ma?in? la vremea aia, (c? doar nu era c?ru??) care ne ducea frumos c?tre cas? pe strada cea ve?nic stricat?, Mihai Bravu. Da, strada aia, care d? numele cartierului, este ?i în ziua de azi cum era ?i atunci. Bianca plângea. Probabil de mic? m? credea plin de adjective, cum v-am spus ?i mai sus. Nu ?tiu ce nu i-a pl?cut la mine, dar ?tiu c? mama m-a îndemnat s? îi cânt un cântecel. Nici despre ce cântecel era vorba nu mai ?in minte, dar ?tiu c? m-am apucat, cu sufletul plin de bucurie, s? îi cânt ceva, în speran?a c? o s?-?i ?in? gura. Peste câ?iva ani voi fi realizat c? nu cântecelele sunt solu?ia.

Apoi am ajuns acas?. Nu mai ?tiu decât c? eram fericit ?i urlam prin toat? casa. Mai aveam un pic ?i m? urcam pe pere?i, c? de, doar aveam o „fr??ioar?” a?a cum cerusem de mult timp. Nu voiam s? m?nânc, nici s? dorm, nu voiam decât s? m? uit la Bianca. ?i probabil alergam prin cas?, asta fiind o activitate des întâlnit? la mine când eram mic. ?i, spre nepl?cerea mea, mi-a retezat-o tata. Nu, nu mi-a retezat la ce v? gândi?i voi, serios c? înc? mai e acolo.

Dar mi-a spus c? gata, „de azi nu se mai face g?l?gie aici!”.

?i uite a?a, la nici câteva ore de când se n?scuse, Bianca a început s?-mi fac? deja probleme. ?i da, a urmat o serie lung? de astfel de probleme. Mai mici, mai mari, de nerezolvat, u?or rezolvabile, b?t?i, strig?te, urlete, palme, ?uturi, înjur?turi ?i tot tacâmul. ?i totu?i, nimic din toate astea nu m-a f?cut vreodat? s? nu ?in la ea la fel de mult. ?i v-am scris asta pentru simplul motiv c? ast?zi este ziua ei ?i c? merit? un „La Mul?i Ani” mai special de la fratele mai mare. Fratele mai mare care a realizat de curând c? ai crescut ?i c? ar trebui dracului s? iei ?i tu note mai mari la mate, biologie ?i fizic?. Nu de alta, dar la anul o s? faci ?i chimie, cu Alexe probabil (a VII-a B, a VIII-a B ?i a IX-a GE ?tiu). Asta e pentru c? fra?ii mai mari trebuie s? dea sfaturi. Bune, dac? s-ar putea, nu de doar de dragul de a le da.