Eu știu una și bună, și asta de mult timp, nu de ieri, de azi. Dacă te apuci de un lucru, fii sigur nu doar că îl poți duce la capăt, dar fii sigur că ești bun la acel lucru. Fii sigur că nu te apuci să-l faci doar de dragul de a mai face un lucru. Informează-te, citește, întreabă, caută, și după ce ești sigur că știi ce trebuie să faci, apucă-te. Și dacă te-ai apucat, du totul până la capăt, nu te opri la mijloc, pentru că nu ai rezolvat nimic. Este una dintre regulile de bun simț ale omenirii și n-ai nimic de pierdut dacă o respecți.

De ani de zile în România e reformă în învățământ. Că se scoate BAC-ul, că rămâne, că nu vor mai fii așa de multe materii, că va fi mai ușor, că se pun subiectele pe net, că nu se mai pun, că scoatem Capacitatea, că le numim Teste Naționale, ca și cum numele era problema; că băgăm teze naționale, că ducem la 12 clase învățământul obligatoriu, că se vor da examene în clasa a IV-a, că nu se vor da, că se face repartizarea în clasa a 10-a după medii. V-am plictisit deja, nu? Păi nu e de mirare, și Ministerul Educației m-a plictisit pe mine. Și știu că nu sunt singurul scârbit de această reformă care pe alocuri întârzie să apară, iar unde apare e deficitar aplicată.

Nu cred că Ministerul Educației și Cercetării are un plan stabilit pentru reformă, că suntem obișnuiți cu tot felul de transformări structurale care nu sunt aplicate în veci. N-au un plan exact pe care să ni-l pună pe masă și să ne zică „Uite băi proștilor, asta facem”. Nimic. Fac și ei reformă după ureche. Au văzut că și în alte țări se dorește realizarea unei reforme în învățământ, și au zis să facă și ei. Prin nesiguranța de care dau dovada arată că nu au avut nimic stabilit dinainte. Păi ori scoatem BAC-ul, ori îl lăsăm. Ori redenumim Capacitatea (repet, nu înțeleg de ce trebuia redenumită) ori schimbăm formatul în Teze Naționale. Acum iar vor să introducă Testele Naționale. Nici ei nu sunt siguri dacă se va da sau nu examen în clasa a IV-a. Nu vi se pare că sunt cam nehotărâți pentru niște experți în domeniu, care ar trebui să aplice o reformă într-o sferă de activitate care nu doar că e importantă, dar nici nu are rezultate grozave în acest moment?

Și când v-am zis că vor să facă reformă după ureche, știam ce vorbesc. Pentru că au auzit ei că în alte țări elevii au mult mai puține ore de curs decât în România (exemplul pot fi sunt eu, cu 15 ore pe săptămână). Și totuși, sistemul de învățământ de aici e impecabil, chiar dacă și ei vor să aplice o reformă. Și unul dintre obiectivele clare este îmbunătățirea materiei învățate la matematică. E singurul obiectiv de care știu, dar măcar ei au un obiectiv bine stabilit. Acasă? Vor să scurteze programul elevilor care după ce că nici nu prea vin la școală, au vezi Doamne prea multe ore. Și cum fac asta? Scoțând orele de sport.

La început pentru unii nu pare un lucru rău. Și-așa mulți sunt niște putori inimaginabile, enervate de faptul că sunt siliți să vina cu echipamentul de sport la ora de educație fizică. Mulți vin și stau pe bancă, doar prezentând echipamentul ca o scuză pentru a nu primi absență. Alții sunt accidentați mereu. Alții au adeverință cum că n-au voie să facă sport, luată și aia pe niște bănuți. Dar cu cei care vor să facă ora de sport și cu cei care nu lipsesc niciodată ce se va întâmpla? Păi să se ducă să facă sport în particular. Ei na, ce soluție ne-a dat Ministerul. Poate sunt unii care nu vor să facă sport de performanță, dar totuși vor să mai dea cu piciorul în minge din când în când. Și unde să facă asta dacă nu la școală, că spațiile de relaxare dispar, apărând în locul lor giganți de beton. De ce nu se scot orele de desen și muzică? De ce tocmai cele de sport? La ce mă ajută muzica și desenul? Dacă vreau să mă fac pictor mă duc la o școală de arte. Dacă vreau să mă fac pop-star nu îmi trebuie orele de muzică de la școală. Îmi trebuie un manager bun, să arăt cât de cât bine și să fac anumite favoruri așa, din când în când. Și uite-mă și pe mine pe scenă. Deci, de ce ora de sport?

N-am trăit atunci, dar am citit și m-am informat mult despre perioada comunismului din România. Dacă mi-a plăcut ceva pe vremea aia, era faptul că sportul era foarte important. Sportul e cel mai bun ambasador, spunea o vorbă cândva. Și da, ăsta e adevărul. Dacă te duci în Germania, toți ne știu de Năstase, Hagi și Nadia, corect? La fel și în America sau Franța. În Canada sunt Bute și Doroftei. În Italia sunt Chivu și Mutu (din păcate acolo nu ei sunt figurile românești cele mai importante). Sportul este un ambasador. România a mai scos din când în când capul în lume datorită sportului. Handbal seniori, de câteva ori campioni mondiali, handbal tineret, și acolo de câteva ori campioni mondiali. Gimastică, și acolo campioni mondiali, olimpici, europeni. Canotaj și atletism? Și acolo cam de toate. Fotbal? Nu medalii, dar ne mândrim cu Generația de Aur. Mai trebuie alte exemple? Nu sunt de ajuns cele prezentate acum pentru ca tembelii ăia de la Minister să înțeleagă ce înseamnă sportul?

Scoateți ora de muzică, scoateți ora de desen, scoateți căcatul ala de chimie la clasele de filologie, scoateți drigenția, scoateți ce vreți voi, dar nu scoateți sportul. Sunt două ore pe săptămână, la anumite clase doar una, nu cred că ele ocupă cel mai mult din orar. O reformă în învățământ nu se face scoțând orele de educație fizică, ci pregătind dinainte o strategie pe termen scurt, mediu și lung. Și cel mai important, strategia asta trebuie făcută de persoane care se pricep, nu de unii ca șoferul lui Boc, care a fost angajat consilier prin Guvern. Chestia asta pe care ei o numesc reformă nu este de fapt reformă. E o cacealma făcută de ei ca să arate poporului că da, încă ne interesează soarta tinerelor vlăstare ale societății. Eu nu cred că îi interesează așa de mult. Până la urmă de ce i-ar interesa? Au ceva de câștigat buzunarele lor? Nu? Așa credeam și eu.

Articole asemănătoare

• Sistemele de învățământ din România și Danemarca (16)
• RIUF 2010 (4)
• De ce nu sunt un repetent (11)
• O poveste de succes (10)
• Mândria de a fi român (22)