S? fii elev de schimb este ceva unic în via??. Este ceva ce po?i face doar un an de zile, dup? care revii la statutul (totu?i, nu mereu) ?i în locul de unde ai plecat. Cu mai multe sau mai pu?ine înv??ate, cu ceva experien?? în plus, sau considerând c? ?i-ai pierdut un an din via?? degeaba. În acela?i timp este ceva ce nu poate fi explicat nici prin cuvinte, poze sau ce mai vre?i voi. Este ceva ce trebuie tr?it pentru a fi în?eles. Am încercat s? explic de multe ori cum e s? fii ca mine sau ca pu?ini al?ii, dar nu cred c? am reu?it s? o fac prea bine. ?i asta nu pentru c? nu vorbesc bine, ci pentru c? e greu s? te pui în situa?ii cu care nu ai avut nicio leg?tur? pân? acum.

Totul a început undeva prin toamna lui 2007, septembrie dac? nu m? în?el. Fata profesorului meu de german? era plecat? cu funda?ia YFU în Germania, ?i cum de mic am fost plimbat ?i m-am îndr?gostit de occident mi-am zis c? de ce s? nu încerc ?i eu ? A?a c? m-am dus acas? ?i mi-am întrebat mama ce crede despre asta, eu tr?ind de mic într-o familie destul de liber?, unde dac? înv??ai ?i erai respectuos, p?rin?ii nu mai aveau nevoie de nimic altceva. M? a?teptam la un r?spuns categoric negativ.

Dar ceea ce a urmat a fost o surpriz? chiar ?i pentru mine ?i mi-a schimbat total via?a (chiar dac? înc? poate nu realizez în totalitate).

Mama mi-a spus c? e un lucru care trebuie discutat, a?a c? ne-am adunat toat? familia la un loc ?i am discutat. ?i am discutat … ?i au fost de acord. Curând am început deja s? strâng materialele necesare pentru a aplica dosarul. L-am trimis exact în ultima zi pentru c

? fusesem bolnav ?i o perioad? nu am putut ie?i din cas?. Asta se întâmpla la mijlocul lui octombrie, parc? 20-21. ?tiam c? r?spunsurile vor întârzia destul de mult, a?a c? a trecut noiembrie, a venit Cr?ciunul, Revelionul, ?i iat?-m? în ianuarie. Cu un pic dup? începerea ?colii am început s? m? alarmez, chiar dac? b?nuiam c? nimeni nu ?i-a primit r?spunsul înc?. Era o luni, ?i eu aveam german?. Pur ?i simplu am sim?it nevoia s? fac ceva, s? dau un telefon, ceva. A?a c? am ie?it în curtea ?colii ?i am apelat la funda?ie. Acolo, un domn  mi-a r?spuns ?i mi-a spus c? s-au f?cut alegerile, ?i c? în cursul urm?toarelor zile se vor trimite r?spunsurile, indiferent dac? elevii au fost ale?i sau nu. Nu a vrut s? îmi spun? direct la telefon niciun alt detaliu. A?a c? m-am întors la ora german? ?i am încercat s? uit. Ziua a trecut foarte greu. A venit mar?ea ?i m-am trezit târziu, ?tiind c? dac? m? trezesc devreme n-o s? rezist tenta?iei de a mai suna o dat? la Bucure?ti. Am plecat direct la ?coal? dup? un du?, probabil cel mai rece din via?a mea, ?i am încercat s? m? lini?tesc. Acum, s? vedem dac? îmi mai amintesc bine orarul de mar?i. German?, Educa?ie Antreprenorial?, Istorie, Psihologie, Englez?, Fizic?, Biologie ?i Sport. Prima a trecut iar greu, având în vedere c? profesorul de german? avea leg?tur? direct? cu dosarul meu la Bucure?ti. Antreprenoriala era de obicei plictisitoare, a?a c? ?i ea a trecut greu. La istorie aveam o prof? simpatic? ?i te mai f?cea s? ui?i de toate cele, iar la psihologie st?teai cu morcovul în fund c? te ridic? ?i te ascult?. De astea am trecut cu bine. Sim?eam c? trebuie s? pun iar mâna pe telefon s? sun acas?, dar cum era s? dau parola mea la cineva s?-mi verifice mail-ul ? Engleza a trecut ?i ea cum a trecut, dup? care a venit fizica. La ora de fizic?, unde preda profesoara mea preferat?, era de obicei munc? mult?. În acea zi îns? profesoara a trebuit s? corecteze ni?te lucr?ri, a?a c? noi am avut liber cu condi?ia s? nu facem balamuc. ?i atunci m-a tr?znit. Aveam internet pe telefon. Am intrat, mi-am verificat mail-ul ?i fusesem acceptat. În momentul acela nu am putut s? m? ab?in ?i m-am exteriorizat în toate felurile posibile (pe cât de silen?ios am putut eu). „P?i eram la ora de fizic?. ?tiam c? ?sta de lâng? mine putea s? fie elev de schimb, împreun? cu o coleg?. R?spunsul afirmativ/negativ îl primea în ziua respectiv? … ?i, ca un om care se respect?, cu GPRS, a b?gat una mic? ?i s-a uitat. Pe lâng? implozia pe care probabil au facut-o ma?ele lui când a aflat, pentru c? nu putea s? izbucneasc?, mai era ?i ro?u la fa?? ?i, pe lâng? asta, se uita la mine cu atâta dragoste violent?, de parc? m-ar fi mu? cat de fericire.

Fiecare se manifest? cum poate. Cert e c? era, frate, bucuros de nu se putea.” Cam a?a descrie fostul meu coleg de banc? momentul. Trecând peste asta, ?in minte c? în noaptea aceea am dormit foarte bine, ?tiind c? am trecut de prima faz?.

Urma interviul. Era exact în weekendul cu care începea vacan?a inter-semestrial?, mai precis pe 2 februarie. Am plecat cu p?rin?ii ?i surioara mai mic? la Bucure?ti, ceea ce înseamn? o or? cu ma?ina din patria natal?, Ploie?ti. La interviu, nu prea mult? lume. Oricum ajunsesem printre primii ?i interviurile se ?ineau toat? ziua, a?a c? cine avea la ora 19 nu avea ce c?uta acolo de la 13. Eu, un tip ?i o tip? din Constan?a ?i o tip? de undeva de prin Ardeal, Sfântul Gheorghe din câte îmi aduc aminte. Interviul a fost u?or, mai mult unul de cunoa?tere decât unul de testare a cuno?tin?elor. Un mic dialog dup? care, „pute?i pleca”. „Cum, asta a fost tot?” am întrebat uimi?i. „Da, ve?i primi r?spunsul în maximum o lun?”. ?i gata. Asta a fost tot. Înc? mai am în fa?? imaginea Bianc?i, una dintre tipele cu care am ?inut interviul. Am plecat acas?, mai mult buim?cit decât emo?ionat, ?i am a?teptat r?spunsul f?r? emo?ii. L-am primit, ?i nu a fost chiar a?a cum l-am vrut eu. Mi se d?dea ocazia s? plec, dar dac? mai contribuiam cu ceva în plus la ce oferisem prima dat? (nu vreau s? vorbesc de sume, e inutil). Am oferit mai mul?i ?i, aceea?i persoan? de care avusesem parte la primul telefon c?tre asocia?ie a p?rut nemul?umit?. Mi s-a spus c? mi se va comunica r?spunsul în cel mai scurt timp posibil. Asta a înseamnat 2 s?pt?mâni, în care sincer, îmi pierdusem speran?a. Am fost sunat ?i mi s-a spus c?, acolo unde aplicasem, în Germania, nu se poate. Dar … dac? accept Danemarca. A fost un moment de cump?n?. Mi s-a dat o or

? pentru a accepta sau a refuza. Acea or? a fost incredibil de greu de descris, ?i în acela?i timp am fost a?a de decis: DA. ?i a?a am fost acceptat. Am fost dezam?git mult timp pentru c? nu s-a putut în Germania, acolo unde îmi dorisem de la început, dar p?rin?ii m-au încurajat ?i mi-au spus c? orice r?u este spre bine.

A venit apoi Seminarul de Integrare de la Pârâul Rece. Ne-am întâlnit to?i viitorii studen?i de schimb ?i fo?ti elevi de schimb, care erau moderatori. Ne-au explicat cum st? treaba cu anul de schimb, cu diferen?ele inter-culturale, cu ceea ce vom face începând din var?. Unii au în?eles, unii nu. Unii au plecat mul?umi?i, al?ii indiferen?i. To?i îns? au plecat spre acela?i punct, metaforic vorbind: un an de schimb în Germania, Elve?ia, Chile, sau, subsemnatul, Danemarca.

Acas? totul a fost ok pentru câteva luni, cam pân? când s-a terminat ?coala ?i mi-am dat seama c? o s? îmi cam lipseasc? modul meu de via??. De atunci au început p?rerile de r?u, de prin iunie. De ultimele dou? s?pt?mâni cu ei, care evident s-au dus repede, am încercat s? m? bucur p?nâ în ultima clip?, aceea în care ?i se trece media în carnet ?i pleci acas?. Pe pu?ini dintre ei i-am v?zut în vacan??. De fapt, i-am v?zut doar pe cei care am considerat c? merit?, prietenii apropia?i, care ?tiam c? m? vor sus?ine cât timp voi fi plecat ?i care ?tiam c? m? a?teapt? acas?.

Vacan?a mi-am petrecut-o cât de relaxat am putut. La mare, la bunici, sau mai pe maidan cu Ronalzii ?i van Nistelroii, fotbali?tii din parcare; a fost o vacan?? mai mult decât ok. Destul de scurt? îns?. Cu pu?in înainte s? plec mi-am adunat prietenii apropia?i (care da, exist?) la un suc în ora?. Ne-am desp?r?it cu greu, ?tiind c? nu ne mai vedem un an. A venit 1 august. M-am culcat devreme ?tiind c? a doua zi plec spre Bucure?ti, iar undeva dup? prânz spre Copenhaga.
P.S.: Partea a doua vine în maximum o zi – dou?. Am crezut c? e mai interesant s? o scriu pe buc??i.