Mo? Cr?ciun exist?. Sunt sigur. ?i voi ?ti?i asta, dar a?i uitat cum e s? fii copil ?i cât de ferici?i ne-a f?cut Mo?u’. Este acel lucru pe care-l sim?i?i în interiorul vostru când se apropie aceast? s?rb?toare minunat? de Cr?ciun. Este acel lucru din voi care v

? spune s? fi?i mai buni, s? iubi?i mai mult ?i s? ierta?i. Acela e Mo? Cr?ciun. E cel care ne f?cea ferici?i când eram mici

, punându-ne sub brad ceea ce îl rugam în scrisoare. Mo?u’ e motivul pentru c

are în copil?rie de multe ori am t?cut ?i am f?cut, pentru c? mama îmi zicea c? altfel nu primesc nimic de Cr?ciun. Ulterior am aflat c? ?i dac? e?ti cuminte ?i dac? nu e?ti, Mo?ul tot vine, pentru c? el trebuie s? te fac? fericit. Cu multe sau cu pu?ine, dup? posibilit??i. Eu ?tiam una ?i bun?, ?i anume c? dac? g?sesc sub brad pu?ine cadouri, înseamn? c? Mo?ul a venit la mine printre ultimii, nicidecum c? nu se putea mai mult sau c? nu fusesem cuminte.

Pentru c? Mo?ul vine orice-ar fi. Chit c? î?i aduce mult? ciocolat?, o nou? tabla de ?ah sau ma?inu?a la care ?i se blocau ochii când treceai pe lâng? vitrina de la magazinul din col?, Mo?ul nu te uit? niciodat?. De aceea exist?, pentru c?, pe mine cel pu?in, nu m-a dezam?git niciodat?. Nu m-am trezit niciodat? pe 25 diminea?a ?i nu am g?sit nimic sub brad. Mereu era ceva acolo. Culmea sau nu, exact ce îmi doream, majoritatea venind din Germania de la bunica mea, care îl ?tia pe Mo?. Mult timp am crezut povestea. Nu pentru c? eram b?tut în cap, ci poate pentru c? mi-era fric? de faptul c? Mo?ul nu exist?. Eram speriat c? dac?-l demasc pe Mo?, atunci el nu va mai veni, a?a c? am preferat s? cred în continuare în el ?i în renii lui.

Îmi amintesc de Cr?ciunul de când eram eu mic, ?i sunt sigur c? to?i cei de vârsta mea ?i cei mai în vârst? î?i amintesc de acela?i fel de Cr?ciun. Un Cr?ciun diferit de cel de care au parte copiii din ziua de azi. În primul rând, se afl? mult prea repede c? Mo?ul nu exist?, iar apoi zvonul se împr??tie. E o bucurie când aflii c? Mo? Cr?ciun nu exist?, nu mai e o triste?e cum era când eram noi mici. Azi e o dovad? de cât de de?tept e?ti, ba chiar când aflii nu te po?i ab?ine ?i trebuie s? le spui tuturor ce mare groz?vie ai descoperit. Acum 10 ani dac? aflai ceva, t?ceai mâlc, l?sându-le ?i altora bucuria de a mai crede în Mo? Cr?ciun înc? un an, înc? unul, poate înc? unul… În al doilea rând îmi amintesc de troienele de z?pad? din Ploie?ti. Z?pad? de care azi mai ai parte doar la munte, ?i asta dac? treci cu vederea faptul c? este artificial?. Îmi amintesc cum îmi rugam tat?l s? m? duc? afar? cu sania la 8-9 ani. De obicei m? refuza, dar nu m? l?sam p?guba?. Pân? la urm? plecam singur, îmi c?utam vecinii ?i prietenii, ?i ne t?v?leam în z?pad? pân? noaptea târziu când îmi auzeam numele strigat de la balcon. Era un fel de „în celule!”. Într-un interval de 10 minute to?i copiii erau striga?i de p?rin?i ?i se sp?rgea ga?ca. Ajungeam acas? ro?u la fa??, cu z?pad? în pantaloni ?i pe sub tricouri, ?i nici acum nu pot uita ce-mi spunea mama: „Christi, de ce n-ai mam? grij? de tine? Într-o zi o s? vii acas? r?cit cobza ?i o s?-?i facem injec?ii.” Când auzeam de injec?ii ?i de doamna asistent?, Angela, eram a?a de îngrozit încât a? fi fost în stare s? nu mai ies afar? la z?pad?. Dar cum s? rezi?ti când e?ti doar un mic copil f?r? griji ?i probleme, de 8 ani, pentru care vacan?ele erau cel mai frumos lucru ? Ast?zi avem Counter-Strike ?i FIFA, nu mai avem timp de sanie. Plus de asta, ?i dac? am avea timp, nu mai ninge. Trebuie s? ne deplas?m la munte ca s? avem parte de 2 ore de z?pad?, ?i cum am mai spus, ?i aia artificial?.

Îmi mai amintesc tot de la aceea?i vârst? cum decurgea ziua de 25. Dup? ce ne trezeam mergeam s? desfacem cadourile, dup? care plecam la bunica mea, undeva în Baraolt. Acolo mai veneau unchiul meu, m?tu?a ?i v?rul, ?i cam ??tia eram to?i. Era una dintre singurele d??i când ne întâlneam to?i. ?i eu eram a?a de fericit. Nu în?elegeam la vârsta aia nici politica (nici acum nu pre), nici sportul, nici economia ?i nici problemele sociale. Ei discutau, eu m? uitam la ei. Savuram zilele de Cr?ciun mai mult decât savuram sarmalele, preferatele mele. Pentru c? pentru mine înseamna mult s? fie to?i acolo, s? se bucure, s? mânc?m împreun?, s? vorbeasc?, s? uite de problemele din timpul anului, s? le lase la intrare ?i s? se relaxeze. Dar cel mai important, m

? bucuram mult c? sunt cu ei. Seara mergeam acas? ?i st?team cu to?ii în sufragerie lâng? brad, cu lumini?ele de la brad lic?rind în întunericul camerei. A doua ?i a treia zi de obicei plecam de nebun cu sania, ?i m? întorceam târziu, reu?ind din nou s?-mi fac mama s? cread? c? o s? dea gripa în mine.

Undeva, la 10 ani dup? întâmplarile astea, tot de Cr?ciun, mul?i copii se întreab? ce lipse?te. Unde este z?pada. De ce Mo?ul sunt de fapt tata sau vecinul ?i de ce dac? d?m bradul ?i cadourile la o parte, s?rb?toarea tinde s? devin? ca orice alt? zi onomastic? sau ca un revelion. Eu nu vreau s? trag nicio concluzie. Am sim?it doar nevoia s? spun cum era Cr?ciunul când eram mic. Este o poveste din categoria „de pe vremea mea”. Este acel lucru care ne enerveaz? când îl auzim de la cei mai în vârst? dintre noi. Iat? c? acum, cei relativ tineri ajung s?-l foloseasc? atunci când vorbesc despre Cr?ciun. ?sta s? fie un semn c? îmb?trânim, sau s? fie de fapt doar cursul vie?ii ?